Ministerul Finanțelor își reiterează angajamentul de a promova politici fiscale corecte. Autoritatea face declarația după nemulțumirea fermierilor față de majorarea cotei TVA pentru ei la 20%.
„Suntem determinați să promovăm o politică fiscală care să contribuie la o creștere economică durabilă și semnificativă, iar fermierii sunt printre cei care vor beneficia substanțial de aceste măsuri pentru a deveni mai competitivi.
Reiterăm angajamentul de a promova politici fiscale corecte și eficiente, în beneficiul mediului de afaceri și al cetățenilor. Dacă unii activiști aleg să facă politică, este dreptul și alegerea lor”, au transmis reprezentanții Ministerului Finanțelor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Asociația Forța Fermierilor a făcut o declarație prin care a criticat dur intenția autorităților de a majora TVA pentru producția agricolă până la 20% începând cu anul 2027. Reprezentanții ramurii au cerut guvernării să renunțe la această măsură, avertizând că efectele asupra sectorului agricol ar putea fi devastatoare.
Conform agricultorilor, aceasta ar fi a treia încercare de aplicare a unei astfel de politici fiscale. Potrivit lor, în trecut, guvernele conduse de Vasile Tarlev și Vlad Filat au încercat să introducă măsuri similare, revenind ulterior la cota redusă din cauza dificultăților de implementare și nemulțumirilor din partea fermierilor.
Forța Fermierilor critică dur intenția autorităților de a majora TVA la 20% pentru agricultură
Articolul Ministerul Finanțelor, reacție la indignarea fermierilor: „Reiterăm angajamentul de a promova politici fiscale corecte” apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




