Producția industrială a Republicii Moldova a crescut în luna martie cu peste 12% față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, avansul a fost determinat de creșteri în industria extractivă, industria prelucrătoare și în sectorul energetic, transmite IPN.
BNS menționează că, în martie, industria extractivă a crescut cu peste 16%, industria prelucrătoare – cu circa 13%, iar producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu 9,5%.
În același timp, în primele trei luni ale anului, producția industrială brută a crescut cu peste 6% față de perioada similară din 2025. Majorarea a fost susținută de industria prelucrătoare, care a avansat cu circa 5%, și de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, care a crescut cu 11,5%. Totodată, industria extractivă a înregistrat o scădere de 21%.
The post Producția industrială a crescut cu peste 12% în martie appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





