Raed Arafat, despre copilul mort la Bacău: Putea fi salvat dacă cei din jur știau ce să facă

Șeful DSU Raed Arafat a declarat, vineri, că moartea copilului din Bacău ar fi putut fi evitată „dacă cei din jur știau foarte bine ce să facă”.

De ce prima ambulanță nu avea medic

Cu privire la lipsa medicului din ambulanța trimisă la fața locului, Arafat a menționat că „a mai fost al doilea medic în județ de gardă, numai că el a plecat la Iași cu un transfer al unui pacient. Ambulanța Bacău avea doi medici. SMURD nu avea mașina de serviciu în ziua respectivă, pentru că la UPU nu erau decât medici. Când au 3 medici, atunci unul din ei deservește mașina SMURD”.

Întrebat de ce nu a fost trimis un elicopter, șeful DSU a explicat că „aveau medic în stație și puteau trimite medicul respectiv”. Mai mult, ar fi fost disponibile două elicoptere, „cel de la Iași și cel de la Galați”. El a mai precizat că vor veni colegii săi cu mai multe explicații.

Dacă copilul s-ar fi înecat, el ar fi putut fi salvat dacă cei din jur știau să facă „manevra Heimlich și resucitare”, a mai adăugat Arafat.

Ambulanțele erau echipate corespunzător

Acesta a mai precizat că „a fost chemat un medic de familie din zonă, el știe să aplice măsurile de resuscitare. Dar ambulanța avea echipamentele necesare, iar a doua ambulanță avea și mai multe, inclusiv medic care putea să le folosească”, a concluzionat Raed Arafat.

Declarațiile șefului DSU vin în contextul în care, joi, un copil din clasa a VIII-a din Bacău a murit la școală. Acesta a decedat în timpul pauzei, fiindcă i s-a făcut rău. Reprezentanții instituției s-au sesizat din oficiu în urma incidentului. Echipa de control trimisă în județ va verifica modul în care a fost gestionată intervenția medicală.

The post Raed Arafat, despre copilul mort la Bacău: Putea fi salvat dacă cei din jur știau ce să facă first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Șefa serviciilor de informații americane, Tulsi Gabbard, va demisiona din funcție. Motivul este unul personal

Tulsi Gabbard, directorul Serviciilor Naționale de Informații din SUA...

ULTIMA ORĂ

Cum interpretează experți ucraineni afirmația lui Putin că „războiul se apropie de final”: „Încearcă să cumpere timp”

„Singurul lucru care arată un anumit progres sunt schimburile de prizonieri. În rest nu s-a schimbat nimic în atitudinea lor”, comentează analistul ucrainean Volodymyr Fesenko...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Cum interpretează experți ucraineni afirmația lui Putin că „războiul se apropie de final”: „Încearcă să cumpere timp”

„Singurul lucru care arată un anumit progres sunt schimburile de prizonieri. În rest nu s-a schimbat nimic în atitudinea lor”, comentează analistul ucrainean Volodymyr Fesenko afirmația lui Putin din discursul de pe 9 mai cum că „războiul din Ucraina se apropie de sfârșit”. Doi experți ucraineni intervievați de HotNews spun că obiectivele Rusiei au rămas …The post Cum interpretează experți ucraineni afirmația lui Putin că „războiul se apropie de...

Circulaţia feroviară, întreruptă între Izvoru Oltului – Izvoru Mureşului – Voşlobeni, judeţul Harghita, după ce un copac a căzut pe locomotiva unui tren de...

Circulaţia feroviară este întreruptă, vineri seară, între Izvoru Oltului – Izvoru Mureşului – Voşlobeni, judeţul Harghita, după ce un copac a căzut pe locomotiva unui tren de marfă, avariind ambele pantografe. Până în prezent, este afectată circulaţia a două trenuri.The post Circulaţia feroviară, întreruptă între Izvoru Oltului – Izvoru Mureşului – Voşlobeni, judeţul Harghita, după ce un copac a căzut pe locomotiva unui tren de marfă, avariind ambele pantografe...

Șefa serviciilor de informații americane, Tulsi Gabbard, va demisiona din funcție. Motivul este unul personal

Tulsi Gabbard, directorul Serviciilor Naționale de Informații din SUA (ODNI), va demisiona din funcție, anunță postul de televiziune Fox News. Ea dorește să-și susțină soțul în lupta acestuia cu o formă extrem de rară de cancer osos, precizează sursa citată.The post Șefa serviciilor de informații americane, Tulsi Gabbard, va demisiona din funcție. Motivul este unul personal first appeared on Nexta.ro.

Vrei produse autohtone? Vezi la ce târguri le poți găsi, în acest weekend

Primăria Chișinău informează că, în weekendul 23-24 mai, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a susține producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon.