156 de pelerini au avut nevoie de asistență medicală la procesiunea de la Şumuleu Ciuc. Numărul participanților a fost de 330.000

Doar 156 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc. La un eveniment de o asemenea amploare este o cifră de nebăgat în seamă. 330.000 de credincioși, potrivit estimărilor Primăriei Miercurea-Ciuc, au participat la procesiune. Cei suferinzi de diferite afecțiuni cronice, acute sau accidente inevitabile au primit îngrijiri atât de la echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, cât şi de la paramedicii SMURD, transmite Agerpres.

Aproximativ 300.000 de pelerini au ajuns la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Printre cei prezenți la evenimentul religios se află Sulyok Tamas, președintele Ungariei, aflat în conflict deschis cu premierul Peter Magyar.

Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, dr. Péter Szilárd, a declarat pentru AGERPRES că în cele şase corturi medicale instalate la faţa locului au primit îngrijiri 137 de pelerini, 11 fiind transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.

Nimic deosebit

„Cele mai multe cazuri pentru care a trebuit să intervenim au fost traumatismele minore – 29 de cazuri, lipotimii – 27 de cazuri, cefalee – 15, criză de hipertensiune -18 cazuri, colică abdominală – 9 cazuri, reacţii alergice – 6 cazuri”, a precizat acesta. Potrivit medicului, cele mai multe persoane transportate la spital au prezentat luxaţii sau suspiciuni de fracturi la nivelul picioarelor.

Vremea a ținut cu pelerinii

Numărul pelerinilor care au avut nevoie de îngrijiri medicale a fost mai redus decât anul trecut, dr. Peter Szilard fiind de părere că acest lucru se datorează atât vremii favorabile, cât şi comportamentului mai precaut al participanţilor la eveniment.

De asemenea, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita au acordat asistenţă medicală unui număr de 19 persoane.

Dintre acestea, o persoană cu suspiciune de fractură la picior a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale suplimentare, iar 18 persoane cu diverse afecţiuni şi traumatisme au primit îngrijiri medicale la Postul Medical Avansat şi la punctul de prim ajutor amenajate pe Dealul Şumuleu Mic şi în parcarea Catedralei Franciscane.

Recomandarea autorului: Procesiune catolică de Rusalii. Circa 300.000 de pelerini sunt așteptați la Șumuleu Ciuc. Președintele Ungariei se află printre cei prezenți

The post 156 de pelerini au avut nevoie de asistență medicală la procesiunea de la Şumuleu Ciuc. Numărul participanților a fost de 330.000 first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cristian Mungiu câștigă Palme d’Or la Festivalul de la Cannes cu filmul „Fjord”

Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or la Festivalul de...

Cristian Mungiu câștigă Palme d’Or la Festivalul de la Cannes cu filmul „Fjord”

Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or la Festivalul de...

Cristian Mungiu a câștigat Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes

Regizorul român Cristian Mungiu a intrat sâmbătă seară în...

Cristian Mungiu câștigat Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes

Regizorul român Cristian Mungiu a intrat sâmbătă seară în...

Cristian Mungiu a câștigat Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes

Regizorul român Cristian Mungiu a intrat sâmbătă seară în...

Cristian Mungiu a câștigat din nou Palme d’Or, cu filmul „Fjord”

Juriul Festivalului de la Cannes, prezidat de regizorul sud-coreean...

Universitatea Cluj remizează cu Dinamo București în ultima etapă din play-off, în Superliga de fotbal

Universitatea Cluj a deschis scorul în minutul 30, prin...

ULTIMA ORĂ

Cristian Mungiu câștigă Palme d’Or la Festivalul de la Cannes cu filmul „Fjord”

Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes cu pelicula „Fjord”, o dramă inspirată dintr-un caz real, care a stârnit...

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj personal prin care răspunde controversei publice legate de suma de 75.000 de euro descoperită în...

Important

Cristian Mungiu câștigă Palme d’Or la Festivalul de la Cannes cu filmul „Fjord”

Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes cu pelicula „Fjord”, o dramă inspirată dintr-un caz real, care a stârnit reacții puternice atât în rândul publicului, cât și al criticilor internaționali.The post Cristian Mungiu câștigă Palme d’Or la Festivalul de la Cannes cu filmul „Fjord” first appeared on Nexta.ro.

Cristian Mungiu câștigă Palme d’Or la Festivalul de la Cannes cu filmul „Fjord”

Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes cu pelicula „Fjord”, o dramă inspirată dintr-un caz real, care a stârnit reacții puternice atât în rândul publicului, cât și al criticilor internaționali.The post Cristian Mungiu câștigă Palme d’Or la Festivalul de la Cannes cu filmul „Fjord” first appeared on Nexta.ro.

Cristian Mungiu a câștigat Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes

Regizorul român Cristian Mungiu a intrat sâmbătă seară în istoria cinematografiei europene, după ce a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru lungmetrajul „Fjord”. Este pentru a doua oară când cineastul român obține cel mai prestigios trofeu acordat pe Croazetă, o performanță extrem de rară în lumea filmului.The post Cristian Mungiu a câștigat Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes first appeared...

Cristian Mungiu câștigat Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes

Regizorul român Cristian Mungiu a intrat sâmbătă seară în istoria cinematografiei europene, după ce a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru lungmetrajul „Fjord”. Este pentru a doua oară când cineastul român obține cel mai prestigios trofeu acordat pe Croazetă, o performanță extrem de rară în lumea filmului.The post Cristian Mungiu câștigat Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes first appeared on...

Cristian Mungiu a câștigat Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes

Regizorul român Cristian Mungiu a intrat sâmbătă seară în istoria cinematografiei europene, după ce a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru lungmetrajul „Fjord”. Este pentru a doua oară când cineastul român obține cel mai prestigios trofeu acordat pe Croazetă, o performanță extrem de rară în lumea filmului.The post Cristian Mungiu a câștigat Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes first appeared...

Cristian Mungiu a câștigat din nou Palme d’Or, cu filmul „Fjord”

Juriul Festivalului de la Cannes, prezidat de regizorul sud-coreean Park Chan-wook și juriul său, a decernat Palme d’Or regizorului române Cristian Mungiu, pentru „Fjord”. Regizorul Cristian Mungiu a revenit, sâmbătă seară, la ceremonia de închidere, însoţit de cei doi actori principali, Sebastian Stan şi Renate Reinsve, doi artişti care au făcut deja senzaţie la Cannes, …The post Cristian Mungiu a câștigat din nou Palme d’Or, cu filmul „Fjord” first...

Universitatea Cluj remizează cu Dinamo București în ultima etapă din play-off, în Superliga de fotbal

Universitatea Cluj a deschis scorul în minutul 30, prin Andrei Gheorghiță, care a finalizat o acțiune rapidă, după pasa decisivă a lui Jug Stanojev. Până la pauză, ambele echipe au mai avut momente importante, inclusiv o bară pentru U Cluj. După pauză, jocul a continuat într-un ritm intens, cu Dinamo mai prezentă în atac. Clujenii au încercat să controleze meciul, dar „câinii roșii” au jucat mai ofensiv. Egalarea a venit în...