Un bărbat a fost găsit mort în localitatea Dereneu, raionul Călărași, după ce s-ar fi înecat în timpul ploilor puternice de vineri seara, care au provocat inundații. Inspectoratul General al Poliției precizează că oamenii legii au fost sesizați sâmbătă dimineața de un localnic, transmite IPN.
Potrivit oamenilor legii, preliminar s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 48 de ani, s-ar fi înecat în apropierea gospodăriei sale. Acesta ar fi rămas blocat în mai multe crengi și nu a reușit să se salveze la timp.
Corpul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști pentru stabilirea exactă a cauzei decesului, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.
The post Bărbat găsit înecat la Dereneu, după ploile puternice appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





