Căutările la Hîrjauca au fost încheiate: Persoanele dispărute în urma ploilor au fost găsite. Starea acestora

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că cele două persoane care erau căutate în urma viiturilor produse în localitatea Hîrjauca, raionul Călărași, sunt în afara oricărui pericol.

Potrivit informațiilor, acestea au reușit să părăsească autoturismul și se află la domiciliu, în siguranță. Pe parcursul nopții, echipele de intervenție au desfășurat acțiuni de căutare, iar ulterior s-a stabilit că persoanele nu au fost expuse niciunui risc.

Amintim că salvatorii și polițiștii au intervenit în localitatea Hîrjauca după ce trei automobile au fost luate de o viitură în urma ploilor torențiale din 22 mai. Potrivit IGSU, precipitațiile abundente au provocat ieșirea apei din albie și inundarea carosabilului. În cele trei vehicule se aflau cinci persoane: patru dintre acestea au fost salvate, iar inițial două persoane din al treilea automobil erau raportate ca dispărute, însă ulterior s-a confirmat că acestea se află în siguranță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Căutările la Hîrjauca au fost încheiate: Persoanele dispărute în urma ploilor au fost găsite. Starea acestora apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

IGPR: Peste 41 de milioane de țigarete capturate de polițiști în primele patru luni ale anului

Acțiunile au avut rolul de combatere a contrabandei, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române. În perioada ianuarie-aprilie, polițiștii au desfășurat la nivel național...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

IGPR: Peste 41 de milioane de țigarete capturate de polițiști în primele patru luni ale anului

Acțiunile au avut rolul de combatere a contrabandei, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române. În perioada ianuarie-aprilie, polițiștii au desfășurat la nivel național 175 de acțiuni integrate împotriva traficului ilegal de tutun și produse din tutun. Autoritățile au deschis peste 280 de dosare penale în acest domeniu. În anchete sunt cercetate 292 de persoane. Poliția a anunțat că au fost destructurate patru grupuri infracționale implicate în contrabanda cu tutun. În...

Scene dramatice în Bucegi: concurenți de la Transilvania 100, scoși de salvatori din gheață

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, echipele de intervenție au recuperat de pe traseu cinci persoane, toate conștiente și cooperante, care prezentau simptome ușoare de hipotermie. Acestea au fost transportate la Cabana Mălăiești pentru evaluare și monitorizare. Trei persoane găsite într-o râpă În apropierea refugiului Țigănești, salvatorii au identificat alte trei persoane într-o râpă. Una dintre victime este conștientă, dar are multiple traumatisme, pentru aceasta fiind în desfășurare operațiunea de recuperare. O...

Badantă moldoveancă din Italia, găsită după ani de dispariție și acuzată că ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

O badantă moldoveancă în vârstă de 50 de ani este acuzată de omor în Italia, după moartea bătrânului pe care trebuia să îl îngrijească. Femeia a dispărut după decesul pensionarului și a fost găsită abia recent, întâmplător, într-o gară din Florența (Firenze), informează publicația Il Resto del Carlino, notează Rotalianul.com. Victima se numea Luciano Coppi, un bărbat de 77 de ani din localitatea Savignano sul Panaro, provincia Modena, găsit fără viață...

Alertă extremă după ce lider al lumii interlope din Sydney a fost împușcat mortal în Vietnam

Poliția australiană era în alertă maximă din cauza temerilor de violențe ca represalii după ce o presupusă figură a unei bande din Sydney a fost împușcată mortal în Vietnam, pe fondul escaladării unui conflict interlop legat de traficul de droguri din oraș, a relatat 9News sâmbătă. Membru al Cartelului Coconut Lorenzo Lemalu, în vârstă de 24 de ani, identificat de presa australiană ca membru al Cartelului Coconut, a fost împușcat mortal...

Intemperiile au afectat traficul feroviar. Trenul București-Chișinău a plecat cu întârziere de circa o oră (VIDEO)

Ploile abundente din 22 mai au afectat infrastructura feroviară din Republica Moldova, provocând perturbări în circulația trenurilor. Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) anunță că traficul de pasageri a fost reluat treptat, în timp ce circulația trenurilor de marfă rămâne suspendată până la finalizarea verificărilor tehnice. Potrivit unui comunicat emis de CFM, echipele The post Intemperiile au afectat traficul feroviar. Trenul București-Chișinău a plecat cu întârziere de...

Mai mulți răniți în Munții Bucegi. Elicopterul SMURD nu poate interveni

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, echipele de intervenție au recuperat de pe traseu cinci persoane, toate conștiente și cooperante, care prezentau simptome ușoare de hipotermie. Acestea au fost transportate la Cabana Mălăiești pentru evaluare și monitorizare. Trei persoane găsite într-o râpă În apropierea refugiului Țigănești, salvatorii au identificat alte trei persoane într-o râpă. Una dintre victime este conștientă, dar are multiple traumatisme, pentru aceasta fiind în desfășurare operațiunea de recuperare. O...

Petrișor Peiu: „Explozia prețurilor la îngrășăminte și închiderea Azomureș sunt rezultatul politicilor iresponsabile ale guvernelor ultimilor ani”

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, susține că scumpirea îngrășămintelor și închiderea Azomureș sunt consecința politicilor guvernamentale din ultimii ani. Acestea au limitat valorificarea gazului românesc și au crescut dependența României de importuri costisitoare, în ciuda faptului că țara este cea mai mare producătoare de gaze naturale din UE. „Rodul politicilor făcute pentru like-uri pe rețelele sociale este distrugerea economiei. O clasă politică atentă doar la audiența cosmetizată a strălucit în...