Franța îi interzice accesul pe teritoriul său ministrului israelian Itamar Ben-Gvir

„Începând de astăzi, Itamar Ben-Gvir are interdicție de intrare pe teritoriul francez”, a transmis Barrot, pe platforma X, precizând că măsura reflectă indignarea Parisului față de tratamentul aplicat activiștilor reținuți după interceptarea flotilei umanitare Sumud, care se îndrepta spre Gaza.

„Nu aprobăm demersul acestei flotile, care nu produce niciun efect util și suprasolicită serviciile diplomatice și consulare”, a afirmat Barrot, salutând totodată „profesionalismul și devotamentul” personalului consular implicat în gestionarea situației.

Totuși, ministrul francez a subliniat că Parisul consideră inacceptabil tratamentul aplicat activiștilor reținuți.

„Nu putem tolera ca cetățeni francezi să fie astfel amenințați, intimidați sau brutalizați, cu atât mai mult de către un responsabil public”, a declarat acesta.

Decizia vine după apariția unui videoclip distribuit de Ben-Gvir, în care acesta apare ironizând activiști ai flotilei, aflați în portul Ashdod, în genunchi și cu mâinile legate. Imaginile au provocat reacții critice la nivel internațional și au determinat mai multe state să convoace diplomați israelieni sau să ia în calcul măsuri restrictive împotriva ministrului.

Barrot a afirmat că respectivele acțiuni „au fost denunțate de numeroși responsabili guvernamentali și politici israelieni” și se înscriu „într-o lungă listă de declarații și acțiuni șocante, de incitare la ură și violență împotriva palestinienilor”.

Șeful diplomației franceze a adăugat că, împreună cu omologul său italian, solicită Uniunii Europene să adopte sancțiuni împotriva oficialului israelian.

Franța calificase anterior comportamentul lui Ben-Gvir drept „inacceptabil” și convocase ambasadorul Israelului la Paris pentru explicații, cerând totodată respectarea și eliberarea rapidă a cetățenilor francezi aflați la bordul flotilei.

The post Franța îi interzice accesul pe teritoriul său ministrului israelian Itamar Ben-Gvir first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc adună din nou sute de mii de credincioși

Pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, cu rădăcini...

Pilotul român David Cosma-Cristofor, pe podium în prima cursă din runda a doua a Formulei 4 italiene

Plecat din prima poziție a grilei, Cosma-Cristofor, care ocupa...

Pilotul român David Cosma-Cristofor, pe podium în prima cursă din runda a doua a Formulei 4 italiene

Plecat din prima poziție a grilei, Cosma-Cristofor, care ocupa...

Franța ia măsuri împotriva lui Itamar Ben-Gvir după scandalul activiștilor din Gaza

Franța i-a interzis accesul pe teritoriul său ministrului israelian...

Iranienii susțin că și-au refăcut armata și vor răspunde „zdrobitor” în cazul unor noi atacuri americane

Președintele Parlamentului iranian și principal negociator al țării, Mohammad...

ULTIMA ORĂ

Alexandru Rogobete: Am participat la o caravană medicală organizată în zone izolate din Delta Dunării / Peste 145 de pacienţi au beneficiat de screening...

Fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că a participat la o caravană medicală organizată în zona izolate din Delta Dunării, iar cu acest prilej...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de urgență după ce ploile torențiale din ultimele 24 de ore au afectat grav zeci...

Important

Alexandru Rogobete: Am participat la o caravană medicală organizată în zone izolate din Delta Dunării / Peste 145 de pacienţi au beneficiat de screening...

Fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că a participat la o caravană medicală organizată în zona izolate din Delta Dunării, iar cu acest prilej peste 145 de pacienţi au beneficiat de screening medical, analize, consultaţii oftalmologice, ecografii abdominale şi cardiace.The post Alexandru Rogobete: Am participat la o caravană medicală organizată în zone izolate din Delta Dunării / Peste 145 de pacienţi au beneficiat de screening medical şi diverse...

Imagini false distribuite online înaintea concertului lui Max Korzh. Avertismentul Jandarmeriei Române: „Pot crea panică”

Jandarmeria Română a emis, sâmbătă, o avertizare cu privire la o campanie de dezinformare în mediul online, cu imagini de la un meci de fotbal din Franţa prezentate ca fiind de la Bucureşti, asociate concertului rapperului belarus Max Korzh.The post Imagini false distribuite online înaintea concertului lui Max Korzh. Avertismentul Jandarmeriei Române: „Pot crea panică” first appeared on Nexta.ro.

Noaptea Europeană a Muzeelor în Moldova: ce instituții pot fi vizitate în Chișinău

În Republica Moldova are loc astăzi, 23 mai, Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie, muzeele din țară își vor prelungi programul de activitate, iar vizitatorii vor putea participa la diverse evenimente, precum tururi ghidate, expoziții, ateliere creative, prezentări de carte, concerte și târguri ale meșterilor populari. În Chișinău, muzeele vor fi deschise până la The post Noaptea Europeană a Muzeelor în Moldova: ce instituții pot fi vizitate în...

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc adună din nou sute de mii de credincioși

Pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, cu rădăcini din 1567, adună an de an credincioși din Transilvania, Ungaria și din întreaga lume. Sfânta Liturghie festivă a început la ora 12:30 la altarul Hármashalom. Încă din primele ore ale dimineții, mii de pelerini au început să sosească la locul tradiționalului pelerinaj. Oamenii au venit cu steaguri, cântând și rugându-se. Mulți au parcurs sute de kilometri pentru a fi prezenți la...

Pilotul român David Cosma-Cristofor, pe podium în prima cursă din runda a doua a Formulei 4 italiene

Plecat din prima poziție a grilei, Cosma-Cristofor, care ocupa locul al treilea la general, după prima rundă a campionatului, a pierdut câteva poziții imediat după start. Finlandezul Luka Sammalisto (US Racing), pornit din prima linie, a preluat conducerea încă din turul inaugural și a controlat cursa până la final, obținând prima sa victorie la Vallelunga. Românul a reușit însă să recupereze și să revină pe locul secund, depășirea decisivă asupra...

Pilotul român David Cosma-Cristofor, pe podium în prima cursă din runda a doua a Formulei 4 italiene

Plecat din prima poziție a grilei, Cosma-Cristofor, care ocupa locul al treilea la general, după prima rundă a campionatului, a pierdut câteva poziții imediat după start. Finlandezul Luka Sammalisto (US Racing), pornit din prima linie, a preluat conducerea încă din turul inaugural și a controlat cursa până la final, obținând prima sa victorie la Vallelunga. Românul a reușit însă să recupereze și să revină pe locul secund, depășirea decisivă asupra...

Franța ia măsuri împotriva lui Itamar Ben-Gvir după scandalul activiștilor din Gaza

Franța i-a interzis accesul pe teritoriul său ministrului israelian Itamar Ben-Gvir, după scandalul provocat de imaginile cu activiștii flotilei umanitare Sumud reținuți în portul Ashdod. Parisul condamnă tratamentul aplicat cetățenilor francezi aflați la bordul navei. „Începând de astăzi, Itamar Ben-Gvir are interdicție de intrare pe teritoriul francez”, a transmis Barrot, pe platforma X, precizând că măsura reflectă indignarea Parisului față de tratamentul aplicat activiștilor reținuți după interceptarea flotilei umanitare Sumud,...