12 participanți la maratonul montan „ransylvania 100” au alunecat pe porțiuni cu gheață și au căzut în prăpastii, în Munții Bucegi. Imaginile de pe traseu, publicate de un concurent, arată momentele grele prin care au trecut sportivii de la cursele de 80 și 100 de kilometri.
Scandalul a izbucnit după ce un participant a arătat pericolul de pe munte, unde stratul de gheață a pus în pericol viața celor peste 1.000 de înscriși.
„În toți anii de când particip la concursuri de alergare montană, rar am văzut o lipsă atât de mare de profesionalism în ceea ce privește siguranța concurenților”, a scris acesta într-o postare publicată pe rețelele sociale.
Martorii acuză organizatorii de lipsă de profesionalism
Acesta spune că porțiunile cele mai expuse, dintre Țigănești și Mălăești, au fost lăsate fără nicio măsură de protecție.
„Porțiunile cele mai expuse, între Țigănești și Mălăești, dar și puțin sub Țigănești, nu au fost gestionate cu interesul și responsabilitatea pe care le-ar fi cerut condițiile din teren”, a explicat participantul.
Alergătorii au strigat după ajutor din prăpastii
Martorul a descris scenele de coșmar din timpul competiției.
„Este greu de descris ce înseamnă să auzi oameni strigând după ajutor din râpe și să îi vezi alunecând sub ochii tăi, fără să știi dacă se vor mai opri sau nu”, a relatat participantul.
Salvamontiștii au intervenit pe viscol și gheață
Salvatorii din Brașov, Prahova și Dâmbovița au trimis toate echipele pe munte. Aceștia au lucrat în condiții grele, cu ceață, frig și gheață.
„Siguranța oamenilor trebuie să reprezinte întotdeauna prioritatea principală. Sunt condiții meteo dificile. Unii sportivi aleargă în echipament sumar, unii în tricou, alții în adidași”, transmite Salvamont România
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Olandezii au făcut dezastru în București în Centrul Vechi după meciul cu FCSB. Imaginile au fost făcute publice pe rețelele de socializare
- Pistă surpriză în cazul tentativei de asasinat cu mână armată din Centrul Vechi al Capitalei. Victimele ar fi înșelat un mafiot turc cu afaceri la Dubai
The post Imagini cu participanții de la ultramaratonul „Transylvania 100” care au căzut în râpă first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





