Letonia investighează un nou posibil incident cu dronă în sud-estul țării: „Aparatul a explodat la contactul cu apa”

Autoritățile din Letonia au deschis o anchetă după un posibil nou incident cu o dronă pe teritoriul național, în urma exploziei unui dispozitiv care a căzut sâmbătă în lacul Dridzis, situat în sud-estul țării. Evenimentul nu s-a soldat cu răniți, potrivit presei internaționale. Potrivit agenției EFE, citată de Agerpres, autoritățile analizează circumstanțele în care dispozitivul s-a prăbușit și a explodat la contactul cu apa.

Letonia investighează un nou posibil incident cu dronă

Premierul interimar al Letoniei, Evika Siliņa, a confirmat incidentul pe platforma X, precizând că se află în contact cu serviciile competente implicate în gestionarea situației din zona lacului Dridzis, în districtul Krāslava.

„Sunt în contact cu serviciile competente care acționează în zona lacului Dridzis, în districtul Krāslava, în urma prăbușirii și exploziei unei drone în lac”, a transmis aceasta.

Oficialul a solicitat informații detaliate privind circumstanțele incidentului și pașii următori, îndemnând populația să urmărească doar sursele oficiale.

„Aştept de la servicii informaţii cât mai detaliate posibil despre circumstanţele incidentului şi acţiunile ulterioare. Invit locuitorii să urmărească informaţiile oficiale”, a adăugat ea.

Explozie la contactul cu apa

Radioteleviziunea letonă LSM, citând poliția, a relatat că în jurul orei locale 08:00 dispozitivul a explodat la contactul cu apa, fără a provoca victime.

Potrivit aceleiași surse, locuitorii din zonă au alertat autoritățile, iar poliția a identificat resturi care ar putea proveni de la o dronă LSM a descris dispozitivul drept o dronă şi a indicat că poliţia a fost informată despre incident de către locuitorii din zona afectată.

Autoritățile au demarat o operațiune amplă de verificare în zonă, cu participarea poliției, pompierilor, serviciilor de salvare și armatei, pentru inspectarea unui perimetru extins.

Tensiuni politice

Letonia se află într-o situaţie politică agitată în urma demisiei, pe 14 mai, a şefei guvernului Evika Silina, care şi-a pierdut majoritatea parlamentară după ce l-a criticat pe ministrul său al apărării, Andris Spruds, pentru reacţia acestuia la intrarea unor drone ucrainene în spaţiul aerian leton.

Două drone ucrainene au lovit infrastructura energetică a Letoniei în urma măsurilor ruseşti de război electronic, potrivit ministrului de externe al Ucrainei, Andrii Sibiga.

Acestea au pătruns în spaţiul aerian leton, unde au provocat o explozie după ce au lovit un depozit de petrol gol din Rezekne, la 60 de kilometri de graniţa cu Rusia.


Recomandarea autorului:

The post Letonia investighează un nou posibil incident cu dronă în sud-estul țării: „Aparatul a explodat la contactul cu apa” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Lista neagră a plantelor inflamabile: ce nu ar trebui să ai lângă casă

Lavanda, rozmarinul, eucaliptul și ienupărul se numără printre cele...

(P)Aleea Livezilor invadată de deşeuri. Administraţia de sector a intervenit

Pe Aleea Livezilor a avut loc o nouă intervenţie...

(P)Aleea Livezilor invadată de deşeuri. Administraţia de sector a intervenit

Pe Aleea Livezilor a avut loc o nouă intervenţie...

Reacția motocicliștilor români după bătaia din Centrul Vechi cu ucrainenii: „Orice om are dreptul de a reacționa”

Membrii clubului de motocicliști „Gremium” au transmis un răspuns...

Reacția motocicliștilor români după bătaia din Centrul Vechi cu ucrainenii: „Orice om are dreptul de a reacționa”

Membrii clubului de motocicliști „Gremium” au transmis un răspuns...

Fotbal: Spaniolul Cesar Azpilicueta se retrage din activitate la 36 de ani

Spaniolul César Azpilicueta a anunţat că îşi încheie cariera...

Incendiu la un depozit petrolier rus din Novorossiisk în urma unui atac cu drone ucrainene

Un incendiu a izbucnit într-un depozit petrolier din Novorossiisk,...

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 24 mai

Are loc festivalul „Bate toba, lăutare” /Satul Văleni, raionul Cahul /ora 10:00/. Muzeul Transportului Electric din Chișinău prezintă, în cadrul unei expoziții, evoluția transportului public de...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

IPN | Agenda culturală | 24 mai

Are loc festivalul „Bate toba, lăutare” /Satul Văleni, raionul Cahul /ora 10:00/. Muzeul Transportului Electric din Chișinău prezintă, în cadrul unei expoziții, evoluția transportului public de pasageri din capitală, în cadrul Nopții europene a muzeelor (23-24 mai) /ora 10:00/. Teatrul municipal „Guguță” prezintă spectacolul „La moara cu plăcinte” /Teatrul Guguță /ora 11:00/. Muzeul de Istorie a Evreilor este organizată ziua porților deschise /Muzeul de Istorie a Evreilor /Strada Milano, 1 /ora 11:00/. Teatrul...

Lista neagră a plantelor inflamabile: ce nu ar trebui să ai lângă casă

Lavanda, rozmarinul, eucaliptul și ienupărul se numără printre cele mai riscante plante.   Nu toate plantele ard la fel. Unele conțin uleiuri esențiale volatile, rășini sau frunziș fin care se aprind rapid. Experții în siguranță recomandă distanțe minime față de clădiri și înlocuirea speciilor riscante cu alternative rezistente la foc, potrivit marthastewart.com. Eucaliptul și bambusul, pericole mai puțin cunoscute Eucaliptul secretă uleiuri volatile chiar și la temperaturi mai scăzute. Scoarța sa se desprinde...

(P)Aleea Livezilor invadată de deşeuri. Administraţia de sector a intervenit

Pe Aleea Livezilor a avut loc o nouă intervenţie din partea administraţiei de sector, ca urmare a aruncării ilegale de deșeuri pe spațiul public de către cetăţeni.  Zonele afectate au fost igienizate, iar echipele de salubrizare au acționat pentru restabilirea curățeniei. „Echipele Salubrizare Sector 5 intervin zilnic în toate zonele sectorului, însă, din păcate, continuă să fie identificate situații în care deșeurile menajere sunt abandonate pe domeniul public, în loc...

(P)Aleea Livezilor invadată de deşeuri. Administraţia de sector a intervenit

Pe Aleea Livezilor a avut loc o nouă intervenţie din partea administraţiei de sector, ca urmare a aruncării ilegale de deșeuri pe spațiul public de către cetăţeni.  Zonele afectate au fost igienizate, iar echipele de salubrizare au acționat pentru restabilirea curățeniei. „Echipele Salubrizare Sector 5 intervin zilnic în toate zonele sectorului, însă, din păcate, continuă să fie identificate situații în care deșeurile menajere sunt abandonate pe domeniul public, în loc...

Reacția motocicliștilor români după bătaia din Centrul Vechi cu ucrainenii: „Orice om are dreptul de a reacționa”

Membrii clubului de motocicliști „Gremium” au transmis un răspuns oficial după bătaia violentă din Centrul Vechi al Capitalei. Aceștia afirmă că au fost provocați și agresați fizic de grupul de ucraineni și că au reacționat doar ca să se apere. În mesajul transmis, motocicliștii români explică cum s-a ajuns la violențele din fața clubului. „Locația din Centrul Vechi unde a avut loc incidentul aparține unui prieten apropiat și reprezintă un loc...

Reacția motocicliștilor români după bătaia din Centrul Vechi cu ucrainenii: „Orice om are dreptul de a reacționa”

Membrii clubului de motocicliști „Gremium” au transmis un răspuns oficial după bătaia violentă din Centrul Vechi al Capitalei. Aceștia afirmă că au fost provocați și agresați fizic de grupul de ucraineni și că au reacționat doar ca să se apere. În mesajul transmis, motocicliștii români explică cum s-a ajuns la violențele din fața clubului. „Locația din Centrul Vechi unde a avut loc incidentul aparține unui prieten apropiat și reprezintă un loc...

Fotbal: Spaniolul Cesar Azpilicueta se retrage din activitate la 36 de ani

Spaniolul César Azpilicueta a anunţat că îşi încheie cariera după două decenii şi 800 de meciuri disputate ca fotbalist profesionist.The post Fotbal: Spaniolul Cesar Azpilicueta se retrage din activitate la 36 de ani first appeared on Nexta.ro.