Un tezaur îngropat acum 3.000 de ani a fost scos la lumină în Prahova. Descoperirea pune pe jar arheologii

Un tezaur îngropat acum 3.000 de ani a fost scos la lumină în Prahova de un bărbat, cu ajutorul unui detector. Cele trei coliere de aur, cu o greutate de peste 300 de grame, precum şi restul obiectelor găsite, au alertat comunitatea ştiinţifică. Arheologii susţin că descoperirea este una excepţională pentru România şi ar putea schimba radical teoriile actuale despre epoca bronzului şi a fierului, informează News.ro.

Piesele au ajuns la Muzeul de Arheologie Prahova, unde specialiştii le-au preluat pentru analiză. Alin Frînculeasa este doctor în arheologie, cercetător, specialist în istoria foarte veche şi coordonator al unor importante şantiere arheologice preistorice din judeţul Prahova, preia  Digi24. 

Alin Frînculeasa Spune, pentru News.ro, că descoperirea este una excepţională pentru spaţiul românesc.

„Datarea artefactelor este deocamdată problematică pentru că piesele par să aparţină unui interval care acoperă etapele mijlocii şi târzii ale epocii bronzului şi începutul primei epoci a fierului”, explică Alin Frînculeasa.

Asta înseamnă că între momentele creării unora dintre ele şi cele ale manufacturării celorlalte ar fi o distanţă de câteva sute de ani. Arheologii vor să încerce să afle cum a fost posibil să ajungă toate în acelaşi loc sau dacă, de fapt, toate datele lor de dinainte de această descoperire nu sunt greşite.

Acesta este motivul pentru care deja arheologii au pus pe lista săpăturilor viitoare dealul la marginea căruia a fost făcută descoperirea pentru a vedea dacă există urme de vieţuire în zona respectivă şi din ce perioadă a bronzului sau a fierului datează ele.

Tot astfel speră să poată stabili dacă locul în care au fost găsite obiectele era unul votiv sau dacă ele au fost ascunse doar temporar în fuga de invadatori. Până atunci arheologii au făcut propriile cercetări în groapa despre care există date că ar fi fost găsite artefactele, pentru a vedea dacă pot fi găsite informaţii relevante.

Comoara din Prahova

„Brăţările” de aur găsite au aproximativ 320 de grame şi s-au dovedit a fi colane (coliere pentru gât – n.r.) rulate să poată fi depuse într-un loc restrâns. Au mai fost găsite trei rotiţe şi două topoare mici.

Unul dintre coliere are ştanţate modele care se regăsesc pe mai multe obiecte de ceramică din diferite perioade ale epocii bronzului, iar stilul celorlalte se găseşte şi pe alte obiecte de argint din diferite epoci.

Ultima piesă descoperită a apărut aproape în tăcere, aşezată pe fundul gropii, ca şi cum fusese lăsată acolo intenţionat, pentru a fi găsită după veacuri. Era o brăţară de bronz, acoperită de pământ şi timp, dar încă păstrând ceva din strălucirea ei de odinioară.

Descoperirea ei a închis parcă întreaga poveste a săpăturii, asemenea unui ultim gest rămas din viaţa celui care o purtase cândva.

Arheologii vor să afle şi ce tip de aur a fost folosit, de unde provenea acesta pentru a vedea, de exemplu, care erau legăturile comerciale sau, de ce nu, cum erau ele realizate.

După clarificarea tuturor aspectelor, obiectele vor fi expuse publicului larg, cel mai probabil în Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova.

Recomandrea autoruluil: Statul, învins în operațiunea de recuperare a unui tezaur dacic de peste 2 milioane euro. Cum opera Cartelul sârb în Munții Orăștiei, în anii 2000

The post Un tezaur îngropat acum 3.000 de ani a fost scos la lumină în Prahova. Descoperirea pune pe jar arheologii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Pericolul chatbot-urilor AI. Un doctor explică riscul recomandărilor medicale greșite

Tot mai multe persoane folosesc chatbot-urile AI atunci când...

Tot mai multe persoane folosesc chatbot-urile AI atunci când au simptome, caută explicații pentru anumite probleme de sănătate sau vor să afle rapid ce ar...

Premierul Alexandru Munteanu a vizitat satele inundate de ploi

Premierul Alexandru Munteanu a vizitat astăzi localitățile din raionul Călărași afectate de ploile puternice și viituri, inclusiv satele Bravicea și Hîrjauca. Autoritățile confirmă pagube...

Important

Pericolul chatbot-urilor AI. Un doctor explică riscul recomandărilor medicale greșite

Tot mai multe persoane folosesc chatbot-urile AI atunci când au simptome, caută explicații pentru anumite probleme de sănătate sau vor să afle rapid ce ar putea avea. The post Pericolul chatbot-urilor AI. Un doctor explică riscul recomandărilor medicale greșite first appeared on Nexta.ro.

Directorul Apa Nova vrea rezervoare pentru viituri sub parcurile Operei și Izvor. Debitul canalului de sub Dâmbovița îl depășește uneori pe cel al Oltului

Sub Parcul Operei și Parcul Izvor s-ar putea construi rezervoare subterane cu care să fie combătute undele de viitură din București, spune directorul Apa Nova, Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România. În perioadele cu ploi puternice, debitul în canalul colector de sub albia Dâmboviței ajunge la un nivel care depășește debitele unor râuri precum Oltul sau Mureșul.The post Directorul Apa Nova vrea rezervoare pentru viituri sub parcurile Operei și Izvor....