AUR propune o lege pentru recuperarea investițiilor făcute din banii publici

Inițiativa legislativă, depusă de senatorul AUR Cristian Șipoș vine după mai multe situații în care statul a acordat sprijin financiar de sute de milioane de euro unor operatori economici, iar ulterior aceste companii au fost vândute către grupuri străine sau au acumulat pierderi fără ca România să aibă vreun mecanism prin care să își recupereze investiția.

„Statul român a investit miliarde de euro în companii private. Considerăm parcurile eoliene, în fotovoltaice, în industria auto, în energie. Și apoi, a privit cum multe companii sunt vândute și revândute mai departe către fonduri de investiții străine pentru sute de milioane de euro. Profit pentru ei, pentru statul român nimic.
Aceasta este o problemă reală. Banul public este folosit pentru stimularea afacerilor, pentru locuri de muncă, iar valoarea a ceea ce pleacă din țară, fără ca statul să fi avut vreo pârghie să negocieze, să recupereze sau măcar să participe”, a declarat senatorul AUR, Cristian Șipoș.

De asemenea, senatorul AUR Cristian Șipoș subliniază că statul român trebuie să își protejeze banii publici.

„Am propus împreună cu colegii mei din grupul parlamentar al AUR legea care rezolvă această problemă. Mecanismul este simplu și corect: atunci când statul român acordă unei companii private ajutoare de milioane de euro, statul primește, pentru 5 ani, dreptul de a avea un cuvânt de spus, dreptul de a recupera banii înapoi, dreptul de a cumpăra el însuși acțiuni sau dreptul de a converti ajutorul de stat într-o participație minoră.

Microîntreprinderile și firmele mici nu sunt atinse. Investitorii serioși care dezvoltă afacerea nu sunt afectați. Regulile europene sunt respectate integral. Această lege nu pedepsește pe nimeni. Legea oprește un fenomen care, ani la rând, a costat statul miliarde de euro. Banii noștri, banul public trebuie protejat”, a precizat senatorul AUR, Cristian Șipoș.

Potrivit expunerii de motive, proiectul permite statului să intervină pentru protejarea banilor publici investiți în companii care sunt vândute sau intră în insolvență. Statul va putea recupera investiția, va avea drept de preempțiune la cumpărarea companiei sau va putea transforma ajutorul acordat într-o participație în firme. Măsura se aplică marilor companii care primesc ajutoare de la stat, de peste un milion de euro sau sprijin public de peste 10 milioane de euro în trei ani.

The post AUR propune o lege pentru recuperarea investițiilor făcute din banii publici first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Pastila de slăbit care a cucerit America ar putea ajunge curând și în Europa

Ce a decis Agenția Europeană pentru Medicamente în privința Wegovy comprimat Agenția Europeană pentru Medicamente a recomandat aprobarea versiunii comprimat a Wegovy, medicamentul pentru slăbit al...

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ 2% în 2026, dar va fi confruntată cu o inflație medie de 8,1% - semnificativ...

Important

Pastila de slăbit care a cucerit America ar putea ajunge curând și în Europa

Ce a decis Agenția Europeană pentru Medicamente în privința Wegovy comprimat Agenția Europeană pentru Medicamente a recomandat aprobarea versiunii comprimat a Wegovy, medicamentul pentru slăbit al companiei daneze Novo Nordisk. Decizia ar putea oferi companiei un avans temporar față de rivalul american Eli Lilly pe piața europeană. EMA a recomandat oficial aprobarea formei orale a Wegovy. Dacă decizia finală va fi favorabilă, Novo Nordisk va fi prima companie cu un comprimat...

CNS „Cartel ALFA" salută avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga privind protecţia dreptului la grevă

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” salută, luni, avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga privind protecţia dreptului la grevă pronunţat pe 21 mai 2026 şi confirmă că acest drept este protejat în cadrul Convenţiei nr. 87 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii care vizează libertatea sindicală şi protecţia dreptului de organizare.The post CNS „Cartel ALFA" salută avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga privind...

Avertismentul experților: focarul de Ebola este greu de controlat, riscul răspândirii este ridicat

Experții spun că focarul de Ebola care face ravagii în Africa Centrală ar putea fi dificil de ținut sub control, potrivit Live Science. Epidemia a fost declarată „urgență de sănătate publică de interes internațional” de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), iar specialiștii încearcă să țină boala sub control. Începând de pe 22 mai, peste 800 de cazuri de Ebola au fost raportate în Republica Democrată Congo (RDC), inclusiv peste...

Incendiu în subsolul Centrului de excelență în construcții din Chișinău. Studenții și profesorii, evacuați

Un incendiu a izbucnit în după-amiaza zilei de 25 mai în subsolul Centrului de excelență în construcții de pe strada Gheorghe Asachi 71 din Chișinău, de la un panou electric. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:41, iar la fața locului au fost trimise șase echipe de intervenție ale IGSU conform nivelului The post Incendiu în subsolul Centrului de excelență în construcții din Chișinău. Studenții și...

(video) Plan „înecat” pe malul Prutului: Patru migranți, reținuți la frontieră, în timp ce încercau să traverseze ilegal râul, spre România

Trei cetățeni nepalezi, care încercau să ajungă ilegal din Republica Moldova în România, au fost reținuți în apropierea râului Prut, în cadrul unei operațiuni comune desfășurate de polițiștii de frontieră moldoveni și români. Alături de aceștia a fost reținut și un bărbat de 31 de ani, suspectat că ar fi implicat în organizarea traversării ilegale a frontierei. Intervenția a avut loc în zona „Drepcăuți-Horodiște”, după ce oamenii legii...

„Riscul nu mai este punctual”. Numărul companiilor mari intrate în insolvență a explodat în 2026, pe fondul blocajelor de plată

Insolvențele nu mai lovesc doar firmele mici, ci se extind rapid către companiile mari, cu impact major în economie. Potrivit unei analize realizate de CITR, numărul companiilor cu active de peste 4 milioane de euro intrate în insolvență a crescut de aproape zece ori în primul trimestru din 2026. Într-o declarație pentru Digi24.ro, strategul financiar Ioana Arsenie a avertizat că problemele de plată s-au propagat în lanț în economie...

Vacanțele exotice cuceresc românii în 2026. Asia, Maldive și Africa sunt în topul preferințelor

În același timp, Statele Unite și America de Sud înregistrează o creștere accelerată în preferințele turiștilor români. Printre cele mai solicitate destinații exotice se numără Japonia, China, Maldive, Thailanda, Indonezia, Vietnam, Brazilia și țările africane precum Kenya, Tanzania, Africa de Sud și Madagascar. Turiștii români caută tot mai des experiențe complexe, circuite personalizate și vacanțe organizate în mai multe destinații. Vacanțele exotice în Asia atrag cele mai mari bugete Asia continuă să...