CSM acuză: Creșterea constantă a încărcăturii instanțelor înseamnă o presiune tot mai mare asupra magistraților

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) atrage atenția că numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor a crescut cu 11% față de anul trecut, în timp ce recrutarea de magistrați este blocată de aproape 2 ani, iar deficitul de personal persistă. Instituția avertizează că această situație pune o presiune tot mai mare asupra sistemului judiciar și poate afecta eficiența actului de justiție.

CSM arată că, deși numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor a crescut semnificativ față de anul trecut, sistemul judiciar își menține nivelul de performanță. Are o rată de soluționare de peste 102%, în pofida unui deficit major de judecători, grefieri și asistenți ai judecătorilor.

„În timp ce volumul cauzelor aflate pe rolul instanțelor în toate fazele procesuale a crescut cu 11% față de anul trecut în aceeași perioadă, concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate de aproape 2 ani, iar resursele de personal din sistemul judiciar rămân insuficiente.

Creșterea constantă a încărcăturii instanțelor înseamnă o presiune tot mai mare asupra magistraților și personalului auxiliar, cu impact direct asupra capacității administrative a sistemului judiciar de a îndeplini actul de justiție.

La 22 mai 2026 erau deja înregistrate pe rolul instanțelor 2.389.004 dosare în toate fazele procesuale, în timp ce anul trecut în aceeași perioadă volumul cauzelor era de 2.155.793 de dosare.

În condițiile unui deficit de peste 800 de judecători, 4874 de grefieri și 712 asistenți ai judecătorului, performanța instanțelor judecătorești se menține aceeași, cu o rată de soluționare actuală de 102,2%, în linie cu rata de soluționare din 2025 care în aceeași perioadă a fost de 102,4%.

CSM se află în faza finală de elaborare a unui mecanism de gestionare a cauzelor în funcție de capacitatea reală a instanțelor, care să regleze realizarea actului de justiție în condițiile unui deficit major de personal, ce implică un efort foarte mare al magistraților și personalului auxiliar în funcție, și al volumului de activitate în continuă creștere.

Mecanismul elaborat va oferi previzibilitate și transparență cetățenilor cu privire la durata procedurilor judiciare în faza de judecată”, transmite CSM pe Facebook.

Mesajul Consiliului Superior al Magistraturii

Autorul recomandă:

Sursă foto: Facebook (Consiliul Superior al Magistraturii); Mediafax Foto

The post CSM acuză: Creșterea constantă a încărcăturii instanțelor înseamnă o presiune tot mai mare asupra magistraților first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Copiii bărbatului decedat în timpul furtunii de la Dereneu sunt în siguranță la rude

Cei doi copii ai bărbatului de 48 de ani din satul Dereneu, raionul Călărași, găsit fără viață după ploile torențiale din seara zilei de 22...

VIDEO | Parcările cu plată în Chișinău, blocate de legislație: Ion Ceban cere Parlamentului să voteze urgent legea – „orice proiect, dar să mergem...

Primăria Chișinău are elaborat regulamentul privind parcările și este pregătită să îl supună aprobării Consiliului Municipal, dar nu poate înainta fără ca Parlamentul să...

Important

Copiii bărbatului decedat în timpul furtunii de la Dereneu sunt în siguranță la rude

Cei doi copii ai bărbatului de 48 de ani din satul Dereneu, raionul Călărași, găsit fără viață după ploile torențiale din seara zilei de 22 mai, se află în prezent la nașii lor din aceeași localitate. Potrivit autorităților locale, gemenii cu vârste de 15 ani vor putea decide de sine stătător la ce rude vor vrea să locuiască în continuare, întrucât și mama acestora a decedat acum un an...

Ce răspuns i-a dat o angajată din Generația Z managerului care a numit-o „antisocială” pentru că purta căști în urechi

Iată ce răspuns i-a dat o angajată din Generația Z managerului care a numit-o „antisocială” pentru că purta căști în urechi la locul de muncă. Unii oameni lucrează puțin diferit față de alții. De exemplu, în timp ce unii angajați prosperă într-un mediu de birou aglomerat, plin de conversații și interacțiune constantă, alții au performanțe mai bune într-un spațiu de lucru liniștit, unde distragerile sunt reduse la minimum. Cu toate...

Sfatul lui Traian Băsescu pentru tineri: „Să nu vă duceți în politică până când nu ați învățat o meserie”

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a luat parte la Zilele Studenților Timișoarei, eveniment care s-a desfășurat în perioada 21-23 mai 2026. Prezent în fața tinerilor, la seria de dezbateri Young Hub, fostul președinte le-a recomandat tinerilor să „învețe o meserie”, apoi să intre în politică. Traian Băsescu a fost prezent în fața tinerilor în ziua de 22 mai 2026, întâlnirea având loc în spațiul ARChA, un loc special pentru...

De ce te îngrași chiar dacă nu mănânci mult? Un medic endocrinolog explică posibilele cauze din spatele kilogramelor în plus

Gestionarea problemelor de greutate nu poate fi redusă întotdeauna la a mânca mai puțin și la a face mai multe exerciții fizice. Există cazuri în care fluctuațiile și dezechilibrele hormonale nu doar că fac greu de atins obiectivul de a scăpa de kilogramele în plus, dar au ca efecte încetinirea metabolismului și creșterea apetitului, ceea ce va duce neîntârziat la o nouă creștere în greutate. Iar kilogramele care se...