Delegația UE nu susține numirea directorului CNA fără concurs și extinderea numărului de mandate ale acestuia

Irina Cruceru, manager de programe în cadrul Delegației Uniunii Europene în Moldova, a declarat că nu susține numirea directorului Centrul Național Anticorupție fără concurs și pledează pentru o procedură transparentă de selecție. Declarațiile au fost făcute în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia juridică, pentru numiri și imunități pe marginea proiectului de lege privind fortificarea mecanismelor de combatere a corupției, criminalității financiare și organizate, transmite IPN.

În noul proiect propus, directorul CNA ar putea exercita două mandate consecutive, față de doar unul, cum este în prezent. Potrivit Irinei Cruceru, extinderea numărului de mandate pentru director depășește un termen rezonabil în lipsa unei proceduri transparente de selecție. Ea a precizat că revenirea la concurs pentru desemnarea șefului CNA este una dintre măsurile analizate inclusiv în contextul procesului de aderare a Republica Moldova la Uniunea Europeană.

„În momentul în care șeful CNA este numit fără concurs, considerăm că durata mandatului depășește termenul rezonabil și credem că soluția potrivită ar fi revenirea la selecția prin concurs. De altfel, aceasta este una dintre chestiunile pe care le-am discutat intern și pe care le-am luat în considerare pentru a le propune drept măsuri în procesul de aderare”, a declarat Irina Cruceru.

În cadrul discuțiilor, mai mulți participanți au invocat și necesitatea consolidării capacităților de investigare ale CNA. Directorul CNA, Alexandr Pînzari, a reacționat la obiecțiile privind numirea directorului de către Parlament și posibilitatea exercitării a două mandate consecutive. „În pofida faptului că directorul este numit de către Parlament, instituția a avut curajul și a documentat mai mulți funcționari de rang înalt – deputați, procurori, judecători – cauze care astăzi sunt pe masa instanțelor”, a declarat Alexadr Pînzari.

Șeful CNA susține că instituția a obținut rezultate importante în combaterea corupției, inclusiv în dosare complexe investigate în baza ordonanțelor Procurorului General. „Dacă nu era CNA, nu știu cu ce rezultate se putea mândri astăzi Republica Moldova la nivel european”, a afirmat acesta.

În contextul extinderii competențelor CNA, inclusiv pe segmentul corupției electorale și al fraudelor economice, directorul instituției a anunțat intenția de a crea până la sfârșitul anului o Direcție Generală pentru combaterea infracțiunilor economice și fiscale. Pentru noile atribuții, CNA estimează că ar avea nevoie de încă aproximativ 150 de angajați. Totodată, acesta a adăugat că peste 15 angajați ai instituției au fost concediați în timpul mandatului său pentru încălcări disciplinare și abateri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Delegația UE nu susține numirea directorului CNA fără concurs și extinderea numărului de mandate ale acestuia apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Victor Negrescu a identificat 5 linii de acțiune pe care viitorul guvern ar trebui să le aibă în vedere pentru a construi o politică...

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a prezentat, într-o postare pe rețelele sociale, cinci direcții pe care viitorul guvern ar trebui să le aibă în vedere...

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile privind caracterul politic al instituției și a susținut că CNA a documentat în ultimii ani...

Important

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

BREAKING NEWS | România și Ucraina vor produce în comun drone, finanțate prin SAFE

„Secretarul adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare...

Victor Negrescu a identificat 5 linii de acțiune pe care viitorul guvern ar trebui să le aibă în vedere pentru a construi o politică...

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a prezentat, într-o postare pe rețelele sociale, cinci direcții pe care viitorul guvern ar trebui să le aibă în vedere pentru a construi o politică externă modernă, adaptată evoluțiilor internaționale și capabilă să redea credibilitatea diplomației românești.  Potrivit lui Victor Negrescu, prima măsură vizează reformarea Ministerului Afacerilor Externe și reorganizarea responsabilităților la nivel guvernamental. Următoarea direcție indicată de vicpreședintele Parlamentului European este promovarea profesioniștilor cu...

Victor Negrescu a identificat 5 linii de acțiune pe care viitorul guvern ar trebui să le aibă în vedere pentru a construi o politică...

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a prezentat, într-o postare pe rețelele sociale, cinci direcții pe care viitorul guvern ar trebui să le aibă în vedere pentru a construi o politică externă modernă, adaptată evoluțiilor internaționale și capabilă să redea credibilitatea diplomației românești.  Potrivit lui Victor Negrescu, prima măsură vizează reformarea Ministerului Afacerilor Externe și reorganizarea responsabilităților la nivel guvernamental. Următoarea direcție indicată de vicpreședintele Parlamentului European este promovarea profesioniștilor cu...

Furia Roja, fără Real Madrid. Pentru prima dată, Spania va juca la Campionatul Mondial fără fotbaliști de la cea mai titrată echipă a lumii

Spania și-a anunțat lotul pentru turneul final.The post Furia Roja, fără Real Madrid. Pentru prima dată, Spania va juca la Campionatul Mondial fără fotbaliști de la cea mai titrată echipă a lumii first appeared on Nexta.ro.

ALU GLASS TECHNIK a prezentat la BSDA 2026 o solutie testata la explozie pentru protectia infrastructurii critice

Solutia prezentata face parte din directia de dezvoltare a companiei in zona sistemelor speciale de protectie, integrate in usi, ferestre, fatade si ansambluri vitrate. In cadrul standului, ALU GLASS TECHNIK a expus doua usi care au facut parte dintr-un exercitiu de testare realizat in poligon, intr-un cadru militar, ca parte a procesului de validare a comportamentului sistemelor in conditii apropiate de scenarii reale de utilizare. Sistemele pot combina, in...

Activitatea postului Leova – Bumbăta va fi sistată temporar în urma creșterii nivelului apei râului Prut

Serviciul Vamal anunță că activitatea postului de trecere a frontierei Leova – Bumbăta va fi sistată astăzi, în intervalul 17:30 – 20:30, în urma creșterii nivelului apei râului Prut, informează MOLDPRES. Astfel, pentru menținerea condiț...

Peste 49 de mii de vizitatori la Noaptea europeană a muzeelor din acest an

Peste 49 de mii de persoane au vizitat în acest an instituțiile muzeale în cadrul Nopții europene a muzeelor, cu aproximativ 14 mii mai mulți decât anul trecut. Cel mai vizitat a fost Muzeul Național de Istorie, unde au ajuns aproape 17 mii de persoane, transmite IPN. După MNIM, cei mai mulți oameni au fost la Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și Muzeul Național...

ULTIMA ORĂ OFICIAL Noi salarii în învățământ – un profesor universitar cu 25 de ani vechime și grad didactic I va putea ajunge...

Un rector va câștiga până la 22.550 lei brut pe lună (față de 23.788 lei cât avea în varianta de luna trecută), în timp ce un profesor universitar cu 25 de ani vechime și grad didactic I va putea ajunge la 16.400 de lei, iar un bibliotecar va ajunge doar la 7.503 lei (în loc de 8.045 de lei).The post ULTIMA ORĂ OFICIAL Noi salarii în învățământ –...