Istoria are obiceiul prost de a se repeta, e aproape un truism.
Intrăm brutal în subiectul de astăzi – unde ne va duce inteligența artificială, pe noi, ca specie? Revoluția tehnologică a înlocuit munca fizică cu mașini, dar revoluția AI ne va înlocui creierul, transformându-ne într-o masă brută?
Există, în optimismul omului modern, ceva aproape înduioșător, un fel de încredere greu de explicat și imposibil de justificat istoric prin care fiecare generație privește invenția nouă a epocii sale cu expresia copilului care tocmai a primit o jucărie și cu convingerea foarte sinceră că, de această dată, progresul a venit exclusiv pentru binele lui, că istoria a învățat în sfârșit să fie generoasă și că tehnologia, după secole de încercări și accidente, nu mai produce efecte secundare, ci doar confort.
Aproape fiecare mare revoluție tehnologică a intrat în lume cu aerul unui binefăcător și a plecat lăsând în urmă, pe lângă beneficii, multe daune colaterale.
Când au apărut tractoarele și marile utilaje agricole, nimeni nu s-a întristat cu adevărat, ar fi fost absurd. Omul își petrecuse secole întregi luptând cu frigul, cu pământul și cu propriul spate, iar dacă apărea o mașină dispusă să facă într-o zi ceea ce făceau înainte zeci de oameni într-o săptămână, era aproape nepoliticos să refuzi.
Numai că progresul are un mare defect de caracter, în sensul că manifestă zero interes pentru oamenii rămași pe margine. Așa au disparut ocupații, apoi meserii și, odată cu ele, mici comunități umane pe care le denumeam bresle.
S-au construit fabricile automatizate și roboții industriali și ni s-a spus că omul va fi eliberat de munca grea, însă această fericire a venit la pachet și cu eliberarea de salariu.
Au apărut bancomatele și funcționarii au început să dispară, au apărut casele automate de marcat și clientul a fost promovat în funcția de angajat voluntar. Astăzi ne căutăm singuri produsele, le scanăm singuri, le verificăm singuri și le plătim singuri. N-ar fi rău dacă în timpul liber pe care îl vom avea tot mai mult la dispoziție, am intra și în depozite pentru a ajuta la aprovizionare, dar stai, nici aici nu va mai fi nevoie de noi, pentru că vor exista roboței mult mai eficienți și mai forțoși.
Numai că toate revoluțiile acestea ne-au luau brațele, nu mintea, ne-au scăpat de efortul fizic, nu de cel intelectual. Inteligența artificială, însă, a intrat în lume cu modestia cuiva care e tolerat, dar sfârșește prin a crea complicații serioase.
La început corecta texte, traducea, răspundea la întrebări și făcea acele servicii mărunte pentru care omul îi era recunoscător, ca o secretară mai harnică și mai inteligentă.
Acum doi ani formula fraze stângace și inventa imagini stranii, astăzi redactează, traduce, scrie coduri, rezumă milioane de pagini și execută activități pentru care oamenii au studiat ani întregi, fără a ajunge la asemenea performanțe.
Cu toate astea, omul continuă să gândească liniar, școala își schimbă programele în ani, universitățile reacționează în ani, guvernele se mișcă în ani, facem totul cu lentoarea unei specii obinuite să completeze formulare și să stea la cozi.
Ați observat liniștea suspectă a politicienilor pe acest subiect? Aproape nimeni nu vorbește serios despre posibilitatea ca milioane de oameni să descopere într-un interval foarte scurt de timp că profesiile pentru care au învățat zeci de ani au intrat într-o competiție directă cu inteligența artificială.
Sunt deja situații în care un singur om asistat de AI produce cât produceau înainte cincizeci sau o sută, iar dacă unul produce cât o sută, ce fac ceilalți nouăzeci și nouă?
Există, însă, un fenomen infinit mai neliniștitor decât pierderea unor locuri de muncă. Omul își cedează, în mod voluntar și conștient exercițiul gândirii. Scrie altcineva, rezumă altcineva, caută altcineva, formulează altcineva.
Omul care citește, caută, se răzgândește, subliniază, compară, scrie și își petrece o bună parte din existență în compania propriilor idei, va dispărea cât de curând în lumea nouă în care gândirea va deveni serviciu externalizat.
Mi-l imaginez peste puțină vreme pe omul modern într-o dimineață perfect obișnuită. Se trezește, o voce îi spune cum a dormit, alta îi spune ce să mănânce, alta îi rezumă știrile, alta îi scrie mesajele, alta îi organizează ziua, alta îi formulează ideile.
Dar stați o clipă, fraza de mai sus e chiar prezentul, nu mi-am imaginat nimic, doar am rezumat viața noastră cea de toate zilele, cât încă mai pot să o fac cu propriul cap.
The post Despre inteligența artificială și dispariția omului util first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO