Fostul Ministru de Externe, Emil Hurezeanu, uimit de suma de peste 500.000 de dolari pe care România o plătește lunar pentru relația cu SUA : “Mi se pare cam mult / Trebuie lămurit scopul acestui contract”. Hurezeanu amintește si de alte contracte de lobby semnate de România

Emil Hurezeanu, fost ministru de Externe, a comentat, în exclusivitate pentru Gândul, informația potrivit căreia România a semnat un contract cu o firmă de lobby americană, cu scopul medierii relațiilor cu SUA. Hurezeanu a precizat că suma de peste 500.000 de dolari pe care statul român s-a obligat să o achite lunar e prea mare și se impune clarificări din partea Administrației.

„La prima vedere mi se pare cam mult sincer să fiu, pentru cât este de vagă agenda investiției. Într-un an ar fi 7 – 8 milioane de dolari”, a declarat Emil Hurezeanu.

„Trebuie făcute anumite precizări, pentru că nu este o sumă oarecare”

Fostul ministru de Externe critică lipsa informațiilor oferite de Administrația Prezidențială, având în vedere costurile pe care și le-a asumat România pe o perioadă de minim 6 luni, așa cum se arată comunicatul oficial al Adminitrației Prezidențiale. Hurezeanu insistă că este nevoie ca scopul contractului să fie îndeajuns de bine explicat public.

„Dacă tot e să fim transparenți, așa cum a fost intenția celor care au comunicat deal-ul pe site-ul Administrației Prezidențiale, trebuie făcute anumite precizări, pentru că nu este o sumă oarecare. Cât timp durează? Trebuie lămurit scopul acestui contract, astfel încât investiția să fie acoperită prin verificarea atingerii scopului pentru care a fost făcută”, afirmă Emil Hurezeanu.

„Bănuiesc că e vorba de intrarea în Viza Waiver”

Unul dintre scopuri ar putea fi Viza Waiver, program din care România a fost exclusă anul trecut.

„Bănuiesc că e vorba de intrarea în Viza Waiver. Probabil au stat pe gânduri văzând că încercând alte metode au dat rezultate mai slabe sau n-au dat rezultate și compară rezultatele obținute de alții cu ceea ce vrem noi. Probabil de aceea au mizat pe asta.”, mai adaugă fostul ministru.

România a mai contract servicii de lobby înainte de intrarea în NATO

Hurezeanu mai amintește că statul român a mai contractat servicii similare și în trecut.

„Avem exemplele proprii ale României înainte de intrarea în NATO, când, într-o perioadă de mobilizare, pe vremea când era ambasador la Washington dnul. Geoană, a existat un contract cu o firmă foarte renumită”, conchide acesta.

România ar urma să achite peste 3 milioane de dolari în următoarele șase luni

Contractul încheiat de Administrația Prezidențială, pe o perioadă de cel puțin șase luni, cu firma de lobby americană ar urma să coste România suma de 3.390.000 de dolari. Potrivit comunicatului, accesarea serviciilor de diplomație s-a realizat în urma semnării unui acord politic între liderii partidelor pro-occidentale.

„Administrația Prezidențială informează că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul SUA. Contractul vizează atingerea unor obiective de importanță strategică pentru România: creșterea capacității de apărare și de descurajare, atragerea de investiții cu impact semnificativ, integrarea în structuri internaționale importante, libera circulație a cetățenilor, combaterea traficului de persoane și a criminalității transnaționale, și altele.

Contractarea acestor servicii s-a făcut pe temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor și formațiunilor parlamentare pro-occidentale și e în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României în domeniul politicii externe și al securității naționale.

Obiectivul general al acestui contract este apărarea și promovarea intereselor strategice ale României, consolidarea Parteneriatului cu Statele Unite și creșterea capacității statului român de a apăra eficient interesele cetățenilor noștri într-un context internațional impredictibil. Contractul are o durată inițială de 6 luni și stabilește un plafon maxim de remunerare de 565.000 USD/lună, în funcție de serviciile și livrabilele furnizate”, se arată în comunicatul publicat de Administrația Prezidențială.


FOTO: Mediafax

Recomandarea autorului:

The post Fostul Ministru de Externe, Emil Hurezeanu, uimit de suma de peste 500.000 de dolari pe care România o plătește lunar pentru relația cu SUA : “Mi se pare cam mult / Trebuie lămurit scopul acestui contract”. Hurezeanu amintește si de alte contracte de lobby semnate de România first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Papa Leon al XIV-lea cere reglementarea strictă a inteligenţei artificiale şi avertizează că unele arme autonome scapă deja controlului uman

Papa Leon al XIV-lea a cerut luni guvernelor să încetinească şi să reglementeze strict dezvoltarea inteligenţei artificiale, avertizând că noile sisteme AI pot alimenta dezinformarea,...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a sesizat Procuratura Generală după schimbul de acuzații dintre Nosatîi și Marinuța

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a depus o sesizare la Procuratura Generală, după schimbului de acuzații dintre ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și fostul ministru...

Important

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile...

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

Papa Leon al XIV-lea cere reglementarea strictă a inteligenţei artificiale şi avertizează că unele arme autonome scapă deja controlului uman

Papa Leon al XIV-lea a cerut luni guvernelor să încetinească şi să reglementeze strict dezvoltarea inteligenţei artificiale, avertizând că noile sisteme AI pot alimenta dezinformarea, conflictele şi chiar împinge lumea spre ”un război fără sfârşit”, transmite Reuters.The post Papa Leon al XIV-lea cere reglementarea strictă a inteligenţei artificiale şi avertizează că unele arme autonome scapă deja controlului uman first appeared on Nexta.ro.

„Epidemia ne depășește”. Răspândirea Ebola în Republica Democratică Congo „depășește” capacitatea de intervenție, spune OMS

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că epidemia de Ebola depășește capacitatea de intervenție, iar țările vecine Republicii Democratice Congo (RDC) sunt expuse unui risc ridicat de infectare cu această boală, relatează The Guardian.The post „Epidemia ne depășește”. Răspândirea Ebola în Republica Democratică Congo „depășește” capacitatea de intervenție, spune OMS first appeared on Nexta.ro.

Startup Nation pe final: Cum merg înscrierile la finanțare în prima sesiune. O șansă la sesiunea 2 pentru unii absolvenți de cursuri din sesiunea...

Mai puțin de un sfert dintre aplicanții la prima sesiune a programului Startup Nation 4 au reușit să depună și cerere de finanțare de până la 250.000 de lei (aproape 50.000 EUR), pe firmă, până luni, 25 mai 2026, în jurul orei 20.00, cu 4 zile înainte de încheierea înscrierilor la ajutoare, mulți dintre doritori …The post Startup Nation pe final: Cum merg înscrierile la finanțare în prima sesiune....

Preţurile petrolului au coborât luni la minime ale ultimelor două săptămâni, pe fondul speranţelor privind un acord între Statele Unite şi Iran

Preţurile petrolului au scăzut luni cu aproape 6%, atingând cele mai reduse niveluri din ultimele două săptămâni, după ce investitorii au devenit mai optimişti că Statele Unite şi Iran se apropie de un acord care ar putea duce la redeschiderea Strâmtorii Ormuz.The post Preţurile petrolului au coborât luni la minime ale ultimelor două săptămâni, pe fondul speranţelor privind un acord între Statele Unite şi Iran first appeared on Nexta.ro.

Cum văd analiștii relațiile România – SUA: apropierea de Washington este considerată drept principalul câștig al mandatului lui Nicușor Dan

Analiștii și consultanții politici consideră că întărirea relației României cu Statele Unite ale Americii rămâne un obiectiv-cheie de politică externă, după ce Administrația Prezidențială a anunțat semnarea unui contract de consultanță pentru consolidarea dialogului cu Guvernul și Congresul SUA.The post Cum văd analiștii relațiile România – SUA: apropierea de Washington este considerată drept principalul câștig al mandatului lui Nicușor Dan first appeared on Nexta.ro.

Iranul ar putea să redeschidă strâmtoarea Ormuz la 30 de zile după un acord cu SUA de încetare a ostilităţilor

SUA şi Iranul discută un plan de deschidere a strâmtorii Ormuz la circa 30 de zile după ce vor ajunge la un acord pentru a pune capăt ostilităţilor, a relatat luni ziarul Nikkei, citând o sursă diplomatică din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.The post Iranul ar putea să redeschidă strâmtoarea Ormuz la 30 de zile după un acord cu SUA de încetare a ostilităţilor first appeared on Nexta.ro.

Iranul ar putea să redeschidă strâmtoarea Ormuz la 30 de zile după un acord cu SUA de încetare a ostilităţilor

SUA şi Iranul discută un plan de deschidere a strâmtorii Ormuz la circa 30 de zile după ce vor ajunge la un acord pentru a pune capăt ostilităţilor, a relatat luni ziarul Nikkei, citând o sursă diplomatică din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.The post Iranul ar putea să redeschidă strâmtoarea Ormuz la 30 de zile după un acord cu SUA de încetare a ostilităţilor first appeared on Nexta.ro.