Imagini distribuite pe rețelele sociale au surprins coloane dense de fum și flăcări în apropierea stației Hackney Central station. Potrivit Transport for London, instituția care administrează transportul public din capitala britanică, circulația pe una dintre liniile feroviare suburbane din estul Londrei a fost suspendată parțial între zonele Canonbury și Stratford, iar pe o altă rută importantă au fost raportate întârzieri severe.
Zeci de pompieri mobilizați
London Fire Brigade, serviciul de pompieri al capitalei britanice, citat de The Telegraph, a anunțat că incendiul a izbucnit duminică seară și s-a extins rapid în zona afectată.
Pompierii au relatat că o rulotă staționară, două autoturisme scoase din uz și aproximativ 50 de metri de terasament feroviar au fost cuprinse de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută deocamdată, iar autoritățile au transmis că nu au fost raportate victime.
Șase autospeciale și aproximativ 40 de pompieri au intervenit la fața locului după ce serviciile de urgență au primit peste 20 de apeluri îmediat după ora 18.00.
Londra, afectată de temperaturi record
Duminică, Londra s-a confruntat cu temperaturi neobișnuit de ridicate pentru luna mai, iar căldura a provocat probleme în mai multe zone ale rețelei de transport. La Kew Gardens, celebra grădină botanică din sud-vestul orașului, s-au înregistrat 32,3 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură din luna mai după 1947.
Autoritățile britanice le-au recomandat călătorilor să aibă permanent apă la ei, după ce meteorologii au avertizat că temperaturile din Londra ar putea ajunge luni până la 34 de grade Celsius.
Căldura perturbă transportul din Londra
Mai multe linii de metrou și transport urban au fost afectate de alerte de incendiu și probleme provocate de căldură, inclusiv linia Central, una dintre principalele magistrale est-vest ale metroului londonez, și linia Northern, care traversează nordul și sudul capitalei britanice.
Probleme au fost raportate și pe linia District, ce deservește vestul și centrul orașului, precum și pe Docklands Light Railway, rețeaua automată de transport care leagă estul Londrei de zona financiară Canary Wharf.
The post Incendiu puternic lângă o gară din Londra: transportul feroviar, paralizat first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





