Iranul va deschide Strâmtoarea Ormuz la 30 de zile după acordul de pace cu SUA. Ce obligații are în tot acest timp

Statele Unite și Iranul discută în prezent un plan de redeschidere a Strâmtorii Ormuz după 30 de zile de la semnarea unui acord de pace, scrie Reuters, care citează Nikkei Asia.

În cele 30 de zile, Teheranul va elimina toate minele marine amplasate în strâmtoare pentru ca navele din toate țările să poată naviga liber și în siguranță. În plus, iranienii vor renunța la planul de a cere taxe de tranzit. Încetarea focului convenită la începutul lunii aprilie va fi prelungită cu 60 de zile, cu planul de a purta discuții privind programul nuclear al Iranului în timpul pauzei de două luni, se adaugă în raport.

Potrivit draftului de acord raportat de Nikkei Asia, implementarea măsurilor de pace se va face în etape. în primă fază, SUA va elimina blocada navală asupra porturilor iraniene. Mai apoi, Teheranul va primi scutiri de la sancțiuni pentru a putea vinde petrol în mod liber și mai apoi vor fi eliberate activele înghețate ale Iranului din străinătate. Toate aceste concesii sunt acordate de SUA pentru ca iranienii să redeschidă tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz și pentru a renunța la programul nuclear.

Recomandările autorului:

Ucraina dezvoltă alternative mai ieftine la rachetele americane Patriot pentru a-și întări sistemul de apărare în fața atacurilor Rusiei

Rusia avertizează că va lovi „centrele militare de decizie” din Kiev și avertizează diplomații și cetățenii străini să părăsească orașul

Motivul pentru care Vladimir Putin vrea implicarea Europei în discuțiile de pace cu Ucraina

The post Iranul va deschide Strâmtoarea Ormuz la 30 de zile după acordul de pace cu SUA. Ce obligații are în tot acest timp first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Tânăr care susținea Statul Islamic, arestat înaintea unui posibil atac terorist. Un alt simpatizant îl antrena și finanța

Un tânăr italian de 22 de ani, de origine marocană, a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de recrutare în scop terorist, inclusiv pentru terorism...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a sesizat Procuratura Generală după schimbul de acuzații dintre Nosatîi și Marinuța

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a depus o sesizare la Procuratura Generală, după schimbului de acuzații dintre ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și fostul ministru...

Important

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile...

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

Tânăr care susținea Statul Islamic, arestat înaintea unui posibil atac terorist. Un alt simpatizant îl antrena și finanța

Un tânăr italian de 22 de ani, de origine marocană, a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de recrutare în scop terorist, inclusiv pentru terorism internațional, potrivit unor surse judiciare.The post Tânăr care susținea Statul Islamic, arestat înaintea unui posibil atac terorist. Un alt simpatizant îl antrena și finanța first appeared on Nexta.ro.

Rusia anunță SUA că va bombarda „sistematic și constant” Kievul. Cerere pentru evacuarea americanilor

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat american, Marco Rubio. Ministrul de Externe l-a informat pe secretarul de stat că Forțele Armate Ruse lansează „atacuri sistematice și consecvente” împotriva unor ținte din Kiev, a relatat serviciul de presă al Ministerului rus de Externe . Lavrov a subliniat că Ministerul rus de Externe a recomandat ca și alte țări să își evacueze cetățenii din Kiev....