Ministrul Culturii, Demeter András István, prima reacție în scandalul înregistrării audio: „Voi renunța la calitatea mea de ministru al Culturii”

Ministrul Culturii, Demeter András István, reacționează pe Facebook, după ce o înregistrare audio, în care manifestă un discurs ofensator la adresa interesului național al României, a fost făcută publică de site-ul 2mnews.ro. Oficialul neagă declarațiile scandaloase și susține că afirmațiile nu-i aparțin. Mai mult, Demeter András István sugerează că înregistrarea respectivă ar fi fost realizată cu Inteligența Artificială.

„Mă trezesc și eu, și guvernul din care fac parte, și formațiunea politică, dar și comunitatea căreia aparțin, cu o situație, care este surprinzătoare. Mi s-au atribuit niște afirmații pe care nu-mi amintesc să le fi făcut. Mi s-au atribuit niște afirmații de o gravitate care sunt contrazise de actele și faptele mele, realizările mele de pe scena publică, din 1993 încoace.

Mi se atribuie o conduită care nu mă caracterizează. Nu-mi amintesc să fi avut loc o astfel de afirmație din partea mea. Nu-mi amintesc să fi spus acele cuvinte, că eu sunt acea persoană, care spune că nu-l interesează interesul național. Nu cred că eu sunt acea persoană care afirmă că interesul Rusiei este deasupra intereselor Moldovei sau ale României.

„Exprimare, băgată în gura mea, cu sau fără tehnologie modernă”

Demeter András István consideră că ar fi ținta unei manevre politice, în care se încearcă discreditarea sa, cu orice preț.

„În perioada 2010-2011 și în perioada 2012, când a fost președintele Radioului, am făcut tot ce mi-a stat în putință să repar acea teroare pe care rușii au făcut-o atunci când au împușcat toți jurnaliștii români de la Radio România din Chișinău, din perioada aceea.

Deci este ceva nonsens. Nu am o altă explicație decât aceea că cineva are alte interese. Cineva dorește să discrediteze pe toată lumea, prin mine, exprimare, băgată în gura mea, cu sau fără tehnologie modernă, cu sau fãrã ajutorul inteligenţei artificiale”, mai spune ministrul Culturii.

„Dacă acest lucru s-ar adeveri, trebuie să mă retrag din funcția pe care o dețin”

Ministrul mai adaugă că este dispus să-și dea demisia și să ofere scuze public, doar dacă înregistrarea audio se dovedește a fi autentică.

„Vă trebui și voi face demersurile pentru că autoritățile competente în materie de a face analizele respective să spună dacă într-adevăr acea înregistrare este autentică sau nu. Dacă acest lucru s-ar adeveri, atunci sunt dispus să fac tot ceea ce trebuie și nu trebuie să fac mare lucru. Trebuie să mă retrag din funcția pe care o dețin, trebuie să cer scuze tuturor pentru greșeala pe care aș fi făcut-o”, mai adaugă oficialul.

„Dar eu cred că în acest moment datorez scuze pentru simplul fapt că am ajuns în această situație, pentru simplul fapt că mi se poate atribui de către cineva, coleg sau nu, de către un jurnalist sau oricine, o astfel de atitudine, o astfel de conduită. Scuze pentru simplul fapt că prin felul meu de a fi, de a gândi și de a acționa, am alimentat într-o formă sau alta… această posibilitate ca lucrurile să fie exploatate în acest sens”, mai menționează András Demeter.

„Nu neg că o astfel de discuție putea să fi avut loc, dar nicicând și nicicum în acei termeni”

Ministrul Culturii spune, însă, că acuzațiile privind afirmațiile scandaloase cu privire la „interesul național al României”, vizează perioada când era președintele Societății Române de Radiodifuziune

„Da, speța despre care discutăm datează din perioada în care eram președinte și respectiv membru a Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune și în care, după ce am făcut acea achiziție, a acțiunilor pentru dobândirea unui post de radio care funcționează și acum și este un actor autentic și valoros în peisajul mediatic din Republica Moldova, a urmat o perioadă foarte complicată de multe cercetări penale, foarte multe dosare, care sunt soluționate fiecare în parte cu clasare sau cu netrimiterea în judecată,  cu renunțarea la urmărirea penală.

Această perioadă rămâne pentru mine o perioadę de grea încercare psihică și din toate punctele de vedere și orice amintire a acelor episoade este una dureroasă, de aceea eu nu neg că o astfel de discuție putea să fi avut loc, dar nicicând și nicicum în acei termeni în care apare acea presupusă înregistrare audio”, mai menționează Demeter András István.

„Voi renunța la calitatea mea de ministru al culturii”

„Asta este declarația mea, asta este vocea mea, astea sunt greșelile mele de exprimare. Așa cum mă cunoașteți cei care mă cunoașteți, așa cum puteți să acceptați sau nu cei care vă acceptați.

Rămâne să vedem ce vor spune autoritățile competente, iar eu vă asigur pe această cale că voi lua decizia cea mai adecvată. Voi renunța la calitatea mea de ministru al Culturii, pentru că nu-mi doresc ca printr-o decizie greșită, s-atrag și mai multe probleme asupra acestei atât de fragile coaliții de guvernare.”, conchide ministrul.

Demeter András István, anchetat într-un dosar de corupție

Site-ul 2mnews.ro a făcut publică o înregistrare, în care ministrul Culturii, Demeter András István, are derapaj verbal și ia în derâdere interesul național al României, deși este un important demnitar al Guvernului României.

Înregistrarea a fost făcută în noiembrie 2025, într-un birou din interiorul Ministerului Culturii din România.

Ministrul Demeter András István a explicat unor angajați ai Ministerului Culturii reacția pe care a avut-o în anul 2012. La acel moment, era anchetat de Parchetul General (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România, cea mai înaltă unitate de parchet din țară, aflată la vârful ierarhiei Ministerului Public).

Astfel, Parchetul l-a audiat pe oficialul UDMR într-un dosar de corupție care investiga o posibilă fraudă la Radio România (n.r. – instituție pe care o conducea în acea perioadă) în urma achiziției postului Radio Chișinău din Republica Moldova.

Scriptul declarației

• Scriptul: „Zic: Doamna procuror, puteți să vă jucați cât vreți, dar dacă eu mă enervez, eu mă duc acum, că încă suntem în consiliul de administrație – toți ceilalți care am votat banii ăștia încă suntem în conducerea radioului -, mergem frumos, îi anunțăm pe ruși, vindem radioul cu 5 milioane (n.red., de euro), dumneavoastră nu mai aveți pretinsul prejudiciu, statul român va câștiga, va fi pe profit. Și îmi bag p… în interesul național, pentru că eu sunt ungur! Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare, și dumneavoastră mă f… cu p… îndoită aicea”.

Ce prevede jurământul unui ministru

Trebuie precizat că la numirea în funcție, toți miniștrii jură să-și dăruiască toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român. Așadar, negarea publică a interesului național reprezintă o încălcare directă a acestui jurământ.


FOTO: Mediafax

Facebook: Demeter András István Facebook

The post Ministrul Culturii, Demeter András István, prima reacție în scandalul înregistrării audio: „Voi renunța la calitatea mea de ministru al Culturii” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

FOTO Clopotnița din Vadul-Rașcov, în proces de conservare și restaurare: Proiectul este susținut de UE

Clopotnița din satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, una dintre cele mai vechi construcții istorice de la trecerea peste râul Nistru, a fost acoperită cu o structură...

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile privind caracterul politic al instituției și a susținut că CNA a documentat în ultimii ani...

Important

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

BREAKING NEWS | România și Ucraina vor produce în comun drone, finanțate prin SAFE

„Secretarul adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare...

FOTO Clopotnița din Vadul-Rașcov, în proces de conservare și restaurare: Proiectul este susținut de UE

Clopotnița din satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, una dintre cele mai vechi construcții istorice de la trecerea peste râul Nistru, a fost acoperită cu o structură specială de protecție pentru stabilizarea și conservarea zidăriei din piatră, afectată de trecerea timpului și de condițiile climatice. Lucrările sunt susținute financiar de Uniunea Europeană. Clopotnița, care datează din secolul al XVII-lea, reprezintă nu doar un turn istoric, ci și o mărturie a existenței unui...

Turcia devine noul hub mondial pentru turismul de afaceri și evenimente premium

Țara atrage tot mai multe conferințe, summituri și reuniuni internaționale, transformând experiențele de business în evenimente memorabile. În 2025, Turcia a găzduit o serie de evenimente importante, printre care Forumul Consultativ Anual al Rutelor Culturale ale Consiliului Europei, Summitul Anual PATA și Summitul Global Trip.com. Aceste reuniuni au confirmat poziția strategică a țării în industria globală MICE. Summituri globale și evenimente sportive majore în 2026 Pentru 2026, Turcia pregătește un nou calendar...

VIDEO Investiție în România. Furnizor pentru Tesla deschide un hub regional

NRF România, filiala locală a companiei olandeze NRF, jucător în producția și distribuția de piese aftermarket pentru sisteme de răcire și climatizare auto, inclusiv pentru vehicule Tesla, a deschis în România un depozit. Depozitul, în suprafață de 19.000 metri pătrați, a fost deschis în București. Compania argumentează prin faptul că, odată cu creșterea volumului de …The post VIDEO Investiție în România. Furnizor pentru Tesla deschide un hub regional first...

Secretarul de Stat al SUA, de la Taj Mahal la Jaipur. Reacția lui Marco Rubio când a văzut un elefant indian pe viu

Secretarul de Stat al SUA se află într-o vizită de lucru în India. După negocieri intense la New Delhi, Marco Rubio și ambasadorul SUA în India, Sergio Gor, au vizitat Agra luni. NEW DELHI, INDIA – MAY 24: US Secretary of State Marco Rubio (L) and Indian External Affairs Minister Subrahmanyam Jaishankar (R) address a press conference at Hyderabad House, in New Delhi on India May 24, 2026. Imtiyaz Khan...

Legea salarizării în sectorul public. Ministrul Pîslaru anunță tăierea unui „sport național” la bugetari: Eliminăm 87 de sporuri din 151

„Zona aceasta de sporuri a devenit un fel de sport național în administrația din România”, a declarat ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, în conferința de presă organizată pentru a prezenta detalii din proiectul noii legi a salarizării. El a precizat că inițiativa prevede, printre alte, eliminarea a 87 dintre cele 151 de sporuri existente. …The post Legea salarizării în sectorul public. Ministrul Pîslaru anunță tăierea unui „sport național”...

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a prezentat proiectul de lege al salarizării unitare. Documentul a fost agreat săptămâna trecută de cele trei formațiuni...

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, prezintă detalii din proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice. Proiectul, cu grilele de salarizare și calendarul de implementare, a fost lansat astăzi în consultare publică și „urmează să fie înaintat Parlamentului pentru inițierea procesului legislativ”. Dragoș Pîslaru spune că, în actuala formă, proiectul prevede eliminarea a 87 dintre cele 151 de sporuri care există în administrația din România. „Sunt necesare două...

Cum au ajuns miliardarii din tech să transforme dopajul într-o afacere globală

În spatele ușilor închise din Silicon Valley și din cercurile exclusiviste ale miliardarilor americani, drogurile pentru „optimizarea corpului” nu mai sunt de mult un secret.The post Cum au ajuns miliardarii din tech să transforme dopajul într-o afacere globală first appeared on Nexta.ro.