Sabrina (44 de ani), o parapantistă experimentată, a supraviețuit în mod miraculos după un incident aviatic petrecut deasupra Alpilor.
Aripa unui avion Cessna 172 care zburase în apropiere i-a lovit parapanta. Incidentul s-a petrecut lângă Zell am See, oraș din Austria.
Urmările incidentului
În urma coliziunii, parașuta de urgență s-a deschis și femeia a aterizat în siguranță la sol.
Și pilotul avionului care a lovit parapanta a reușit să aterizeze în siguranță la aeroportul orașului.
Autoritățile din Austria susțin că pilotul în vârstă de 28 de ani le-a spus că nu a putut să evite coliziunea.
Reacții din mediul online
Sarina a zburat cu o cameră montată și a putut surprinde momentul când avionul de mici dimensiuni a trecut la doar câțiva metir deasupra capului ei.
Filmarea care a surprins incidentul a devenit virală pe rețelele de socializare. Mulți internauți spun că femeia a supraviețuit în mod miraculos.
„Ai nouă vieți ca o pisică”, a scris un comentator despre femeia care a supraviețuit incidentului.
„Sunt nedumerit de numărul de oameni care îl apără pe pilot / dau vina pe femeie. Primul lucru pe care îl învață un pilot când obține licența este zborul la vedere. Nu există scuze acolo. Și oricum, există legi aviatice: prioritate pentru transportul nemotorizat în aer.”, a scris altul.
„Supraviețuiește cumva după ce a folosit parașuta de urgență”? Ai idee la ce servește o parașută de urgență? Miracolul aici este că nu a fost lovită de avion. Restul este o bună pregătire și antrenament pentru situații de urgență.”, a scris al treilea comentator.
Sursa Foto: Instagram, dailypostworld
Autorul recomandă: Accident aviatic cu 15 morți: A fost publicată filmarea cu momentul când un motor s-a desprins de un avion cargo la câteva momente de la decolare
The post O femeie din Austria a supraviețuit în mod miraculos după ce parapanta i-a fost lovită de un avion first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





