Petrolul se ieftinește pe fondul diminuării tensiunilor dintre SUA și Iran

Prețul țițeiului Brent din Marea Nordului, referința globală, a scăzut luni dimineața cu 6%, la 97 dolari per baril, pe fondul speranțelor în încheierea unui acord de pace între SUA și Iran, transmite Agerpres cu referire la EFE și Reuters.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă seara că detaliile finale ale unui acord de încetare a ostilităților cu Teheranul sunt în curs de negociere, iar prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif, care acționează ca mediator, a anunțat duminică că Islamabadul se așteaptă să găzduiască o nouă rundă de discuții între Iran și SUA ‘foarte curând’. Trump a susținut că detaliile finale ale acordului vor fi anunțate în curând.

La 05:00 GMT, cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna iulie a scăzut cu 5,83%, la 97,73 dolari. Anterior, cotația barilului de petrol ‘light sweet crude’ a scăzut cu 4,73%, ajungând la 92,03 dolari. Ambele cotații au atins în timpul ședinței de tranzacționare cel mai scăzut nivel începând din 7 mai.

‘Cu toate aceste riscuri și avertismente care rămân în calea încheierii unui acord de pace între SUA și Iran, există acum o rază de speranță, care reduce pe termen scurt prețurile petrolului’, a apreciat analistul Saul Kavonic, de la MST Marquee.

Dar analiștii avertizează că va fi nevoie de câteva luni până când fluxul de petrol prin Strâmtoarea Ormuz va reveni la normal și sunt reparate facilitățile afectate de gaze și țiței.

Dolarul s-a depreciat cu 0,2% față de yen, la 158,9 yeni, în timp ce euro s-a apreciat 0,3%, la 1,1636 dolari iar lira sterlină s-a apreciat cu 0,3%, la 1,13476.
Bursa japoneză a urcat luni cu 3%, pe fondul reducerii tensiunilor dintre SUA și Iran. Indicele principal Nikkei-225 a depășit pentru prima dată pragul de 65.000 puncte, iar Bursa din Taiwan a ajuns de asemenea la un nivel record.

Atât Europa cât și Japonia sunt importatori majori de petrol, în timp ce SUA sunt un exportator net.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Petrolul se ieftinește pe fondul diminuării tensiunilor dintre SUA și Iran apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Europa se confruntă în aceste zile cu unul dintre...

Dosarul accidentului fatal de la Boldurești: Ciochină și Andronache au avut ultimul cuvânt la Curtea de Apel Centru

Fostul primar din Boldurești, Nicanor Ciochină, condamnat la șapte...

Veste tristă pentru moldoveni! În plin sezon estival, biletele de avion din Chișinău au explodat

Începutul sezonului estival vine cu prețuri ridicate pentru pasagerii...

Serviciul Vamal a încasat peste 871 de milioane de lei pe parcursul săptămânii trecute

În perioada 18–24 mai 2026, Serviciul Vamal a încasat...

Serviciul Vamal a încasat peste 871 de milioane de lei pe parcursul săptămânii trecute

În perioada 18–24 mai 2026, Serviciul Vamal a încasat...

Serviciul Vamal a încasat peste 871 de milioane de lei pe parcursul săptămânii trecute

În perioada 18–24 mai 2026, Serviciul Vamal a încasat...

ULTIMA ORĂ

FOTO K-FOOD se extinde în România și deschide un nou magazin în București

K-FOOD România, lanț de magazine dedicate produselor alimentare coreene , continuă extinderea la nivel național.The post FOTO K-FOOD se extinde în România și deschide un...

NEWS ALERT | Cazul Liudmila Vartic: învinuitul a fost pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie

Bărbatul cercetat în dosarul privind decesul Liudmilei Vartic a fost pus oficial sub învinuire pe 22 mai 2026, a anunțat Procuratura Generală. Acuzațiile vizează...

Important

FOTO K-FOOD se extinde în România și deschide un nou magazin în București

K-FOOD România, lanț de magazine dedicate produselor alimentare coreene , continuă extinderea la nivel național.The post FOTO K-FOOD se extinde în România și deschide un nou magazin în București first appeared on Nexta.ro.

Incendiu la locomotiva unui tren de călători aflat în Bihor. Vagoanele au fost decuplate, au intervenit pompierii militari

Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţă, la locomotiva unui tren de călători aflat în Halta Tămăşeu, din judeţul Bihor. The post Incendiu la locomotiva unui tren de călători aflat în Bihor. Vagoanele au fost decuplate, au intervenit pompierii militari first appeared on Nexta.ro.

Incendiu la locomotiva unui tren de călători aflat în Bihor. Vagoanele au fost decuplate, au intervenit pompierii militari

Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţă, la locomotiva unui tren de călători aflat în Halta Tămăşeu, din judeţul Bihor. The post Incendiu la locomotiva unui tren de călători aflat în Bihor. Vagoanele au fost decuplate, au intervenit pompierii militari first appeared on Nexta.ro.

Europa se confruntă în aceste zile cu unul dintre cele mai intense episoade de caniculă din ultimii ani, pe fondul unui sistem atmosferic stabil de presiune ridicată, instalat deasupra vestului și centrului continentului. La finalul lunii mai, temperaturile se apropie de 40 de grade Celsius, în contextul formării unei „cupole de căldură” care blochează aerul fierbinte și îl menține deasupra regiunii, transmite Adevărul.ro. Severe-Weather descrie fenomenul drept un „dom de căldură”...

Dosarul accidentului fatal de la Boldurești: Ciochină și Andronache au avut ultimul cuvânt la Curtea de Apel Centru

Fostul primar din Boldurești, Nicanor Ciochină, condamnat la șapte ani de închisoare în dosarul accidentului fatal în care a decedat un adolescent, și complicele său, Ion Andronache, și-au expus astăzi, 25 mai, ultimul cuvânt la Curtea de Apel Centru. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS). Curtea urmează să se pronunțe marți, 16 iunie 2026, timp în care inculpații continuă să beneficieze de prezumția...

Deficitul bugetar în 2025 a depășit plafonul legal, în pofida creșterii veniturilor

Bugetul public național a încheiat anul 2025 cu un deficit de 14,26 miliarde de lei, echivalentul a 4% din PIB, pe fondul unor vulnerabilități economice persistente și al impactului continuu al războiului din Ucraina. Veniturile și cheltuielile statului au crescut comparativ cu 2024, însă autoritățile admit că regula fiscală privind plafonarea deficitului nu a fost respectată, transmite IPN. Potrivit proiectului privind executarea bugetară în anul 2025, care urmează să fie...

Elvețienii își mută fabrica din Ilfov. În ce oraș va crea noi locuri de muncă?

Grupul Variosystems AG, care produce componente și echipamente electronice pentru clienți industriali din Europa, intenționează să își relocheze activitatea din Ilfov în ultimul trimestru din 2027, potrivit informațiilor consultate de Economedia. Noua fabrică va folosi sisteme industriale digitale Compania elvețiană a intrat pe piața locală în urmă cu câțiva ani, după preluarea fabricii din Gruiu prin achiziția diviziei de producție electronică a Schurter Holding AG. Tranzacția a inclus unitatea din România...