Rampa feroviară de descărcare Prut-1, cu o lungime de 118 metri a fost repusă în funcțiune în urma reparației. Calea Ferată din Moldova menționează că în cadrul lucrărilor, care au fost realizate în aproximativ două săptămâni, au fost construiți și 400 de metri de cale ferată, transmite IPN.
Potrivit CFM, au fost distribuite 360 de tone de pietriș pentru consolidarea infrastructurii feroviare. În prezent, instituția dispune pe întreg teritoriul țării de 23 de rampe de descărcare pentru pietriș și alte materiale vrac de construcții. Dintre acestea, 19 sunt funcționale, iar una e în reparații.
CFM menționează că utilizarea rampelor feroviare facilitează conexiunile dintre operatorii de transport, agenții economici și piețele de desfacere. Acestea contribuie la optimizarea lanțului de aprovizionare și la reducerea timpului de staționare a vagoanelor.
În același timp, instituția precizează că beneficiarii pot recepționa loturi mari de materiale de construcții la costuri avantajoase, cu livrare la termen, indiferent de condițiile meteorologice sau de sezon. Totodată, sunt disponibile servicii de transbordare și depozitare adaptate necesităților clienților.
The post Rampa feroviară de descărcare Prut-1 a fost repusă în funcțiune appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





