Un camion s-a răsturnat în centrul Bangladeshului. Cel puțin 15 persoane au murit

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 5 dimineața, în districtul Tangail, situat la 83 de kilometri nord-vest de capitala țării, Dhaka, a declarat șeful poliției locale, Fuad Hossain. Șoferul camionului a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, potrivit șeful poliției locale, Fuad Hossain, citat de Associated Press. 

Potrivit șefului poliției locale, camionul transporta pasageri care făceau autostopul și se deplasa de la Dhaka către regiunea nordică, în contextul în care turiștii au început să călătorească înaintea festivalului islamic Eid al-Adha, de joi. Camionul s-a răsturnat și i-a ucis pe loc, a spus el.

Oficialul a spus că majoritatea pasagerilor erau muncitori zilieri și călătoreau pentru a se alătura familiilor lor cu ocazia festivalului.

Martorii de la fața locului au precizat, pentru posturile de televiziune că s-au grăbit la scenă, după ce s-a auzit zgomotul prăbușirii. Aceștia au început să-i salveze pe pasagerii care au rămas blocați.

Accidentele rutiere ucid mii de oameni în fiecare an în această țară cu peste 170 de milioane de locuitori, din cauza supravegherii laxe a regulilor de circulație, a stării proaste a drumurilor și a conducerii necalificate.

The post Un camion s-a răsturnat în centrul Bangladeshului. Cel puțin 15 persoane au murit first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 25 mai

Cele mai importante evenimente petrecute pe 25 maiThe post...

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 25 mai

Cele mai importante evenimente petrecute pe 25 maiThe post...

Ursula von der Leyen va merge în Lituania pentru discuții privind criza dronelor

Ursula von der Leyen urmează să se întâlnească cu...

Ursula von der Leyen va merge în Lituania pentru discuții privind criza dronelor

Ursula von der Leyen urmează să se întâlnească cu...

ULTIMA ORĂ

Bistriţa-Năsăud – Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a lovit un gard metalic şi apoi a fost proiectată...

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs luni dimineaţă, în localitatea Rebrişoara, din judeţul Bistriţa-Năsăud, când maşina în care se aflau...

LIVE VIDEO | Ion Ceban: Festivalul Tradițiilor a transformat strada „Eugen Doga” într-un centru al culturii naționale. Sute de chișinăuieni, în ie, la tombolă...

Centrele extrașcolare și instituțiile educaționale din Chișinău desfășoară astăzi o serie extinsă de activități interactive și educativ-artistice în centrul Capitalei. Primarul general, Ion Ceban,...

Important

ULTIMA ORĂ | Procurorul General Machidon rupe tăcerea despre cei 75.000 de euro

Procurorul General Alexandru Machidon a publicat sâmbătă un mesaj...

Maia Sandu, după furtunile devastatoare: „Ultimele 24 de ore au fost foarte complicate”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj...

Bistriţa-Năsăud – Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a lovit un gard metalic şi apoi a fost proiectată...

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs luni dimineaţă, în localitatea Rebrişoara, din judeţul Bistriţa-Năsăud, când maşina în care se aflau a lovit un gard metalic şi apoi a fost proiectată într-un garaj. Unul dintre răniţi este şoferul, un bărbat de 30 de ani, care avea permisul de conducere anulat.The post Bistriţa-Năsăud – Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau...

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 25 mai

Cele mai importante evenimente petrecute pe 25 maiThe post Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 25 mai first appeared on Nexta.ro.

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 25 mai

Cele mai importante evenimente petrecute pe 25 maiThe post Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 25 mai first appeared on Nexta.ro.

Ursula von der Leyen va merge în Lituania pentru discuții privind criza dronelor

Ursula von der Leyen urmează să se întâlnească cu șefi de stat și de guvern din țările baltice pentru a discuta un răspuns coordonat la incursiunile cu drone, au declarat pentru Politico trei oficiali familiarizați cu vizita, sub protecția anonimatului. Comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, va merge și el în Lituania. Pe lângă transmiterea unui mesaj de „solidaritate cu statele baltice”, vizita se va concentra pe consolidarea capacităților comune de...

FCSB – Dinamo, finala pentru Conference League. Meciul este programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf

Marius Baciu a debutat ca antrenor la FCSB.The post FCSB – Dinamo, finala pentru Conference League. Meciul este programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf first appeared on Nexta.ro.