Alegeri locale noi într-un sat din raionul Drochia: Când va avea loc scrutinul

Locuitorii satului Hăsnășenii Mari își vor alege noul primar la data de 1 noiembrie 2026. Decizia privind organizarea alegerilor locale noi a fost aprobată de Comisia Electorală Centrală în ședința de marți, 26 mai. Hotărârea vine după referendumul local desfășurat la 17 mai privind revocarea din funcție a actualului primar, Angela Moroșan. Potrivit datelor prezentate de CEC, la scrutin au participat 494 de alegători, ceea ce reprezintă 40,36% din numărul persoanelor înscrise în lista electorală de bază, depășind astfel pragul necesar de participare de o pătrime din totalul alegătorilor.

În același timp, CEC a declarat nevalabil referendumul local din 17 mai  privind revocarea primarului comunei Sadîc. Potrivit autorității electorale, la referendum au participat 414 alegători, ceea ce constituie 23,66% din numărul total de 1750 de persoane incluse în listele electorale de bază și suplimentare.

Astfel, prezența la vot nu a atins pragul minim legal de o pătrime din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale, iar referendumul a fost declarat nevalabil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alegeri locale noi într-un sat din raionul Drochia: Când va avea loc scrutinul apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Presa: CSI a recepționat notificarea Moldovei privind retragerea din Comunitate

Comunitatea Statelor Independente (CSI) a primit notificarea Republicii Moldova...

Salvatorii intensifică lucrările anti-inundații în mai multe raioane: Diguri consolidate și apă evacuată controlat

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară acțiuni de...

Serghei Diaconu, după ședința Consiliului de Securitate: Trebuie să ne pregătim din timp pentru iarnă

Consiliului Național de Securitate s-a întrunit astăzi, 26 mai...

ULTIMA ORĂ

Senatul a votat numirea unui nou șef la ANI. Bogdan Alexandru Sticlosu a fost consilier al lui Mihai Tudose și al lui Daniel Chițoiu

Senatul a decis, marţi, numirea lui Bogdan Alexandru Sticlosu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate pentru un mandat de 4 ani. The post...

Ion Ceban acuză Guvernarea de reformă administrativă „pe sub masă”: „Șantajul primarilor și amalgamarea forțată nu sunt reformă – sunt lichidarea localităților”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză conducerea PAS că promovează o reformă administrativ-teritorială opacă, marcată de șantajul primarilor și de o amalgamare...

Important

Traian Băsescu devine cetățean al Republicii Moldova – Maia Sandu: „Corectăm o nedreptate istorică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat cetățenia moldovenească...

Senatul a votat numirea unui nou șef la ANI. Bogdan Alexandru Sticlosu a fost consilier al lui Mihai Tudose și al lui Daniel Chițoiu

Senatul a decis, marţi, numirea lui Bogdan Alexandru Sticlosu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate pentru un mandat de 4 ani. The post Senatul a votat numirea unui nou șef la ANI. Bogdan Alexandru Sticlosu a fost consilier al lui Mihai Tudose și al lui Daniel Chițoiu first appeared on Nexta.ro.

NATO ia o măsură crucială pentru apărarea regiunii baltice în scenariul unui război. Acord între Germania și Țările de Jos

NATO va consolida apărarea flancului estic cu o nouă structură, care ar facilita desfășurarea rapidă de forțe în Letonia și Estonia în eventualitatea unui război cu Rusia, au declarat două surse familiarizate cu situația pentru Reuters. În prezent, forțele NATO din cele trei țări baltice și cele din nordul poloniei se află sub comanda unui …The post NATO ia o măsură crucială pentru apărarea regiunii baltice în scenariul unui...

Mojtaba Khamenei, mesaj pentru statele din Golf: „Nu va mai exista cale de întoarcere” / Acuzații de încălcare a armistițiului, Gardienii Revoluției au ripostat

Bazele americane nu mai sunt protejate de țările din Golful Persic, a afirmat marți liderul suprem iranian Mojtaba Khamenei, într-o declarație scrisă difuzată de televiziunea de stat, potrivit AFP. „Este cert că nu va mai exista cale de întoarcere și că națiunile și teritoriile din regiune nu vor mai servi niciodată drept scuturi pentru bazele …The post Mojtaba Khamenei, mesaj pentru statele din Golf: „Nu va mai exista cale...

Senatul l-a votat pe Bogdan Alexandru Sticlosu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), pentru un mandat de 4 ani

Plenul Senatuui a votat, marţi, cu 69 de voturi ”pentru”, 6 voturi ”contra” şi 26 abţineri numirea lui Bogdan Alexandru Sticlosu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru un mandat de 4 ani.The post Senatul l-a votat pe Bogdan Alexandru Sticlosu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), pentru un mandat de 4 ani first appeared on Nexta.ro.

PSD și PNL, schimb de replici acide în Comisia de buget: „Ați început să o luați pe câmpie / Nu suntem în dictatura PSD”

Scandal la comisiile Senatului pe marginea ordonanței SAFE, unde dezbaterile au degenerat în schimburi dure de replici și acuzații politice, în special în Comisia de buget, unde Gabriela Horga (PNL) și Daniel Zamfir (PSD) s-au certat pe tema amendamentelor controversate.The post PSD și PNL, schimb de replici acide în Comisia de buget: „Ați început să o luați pe câmpie / Nu suntem în dictatura PSD” first appeared on Nexta.ro.

Compania A7 a lui Șor, sancționată de britanici. Lovitură pentru rețelele financiare din umbra Kremlinului

Marea Britanie a anunțat marți, 26 mai, noi sancțiuni împotriva Rusiei, vizând de această dată rețele de criptomonede utilizate pentru ocolirea restricțiilor deja impuse de Londra. Pachetul cuprinde 18 măsuri care vizează infrastructura financiară considerată ilegală și utilizată, potrivit autorităților britanice, pentru transferul de fonduri, achiziția de bunuri și susținerea efortului de război. În special este vizată rețeaua A7, asociată lui Ilan Șor și lansată de banca rusească Promsvyazbank. Potrivit informațiilor,...

Rută directă Chișinău-Madrid, lansată de pe Aeroportul Chișinău

Prima rută directă Chișinău-Madrid a fost lansată marți de pe Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”. Cursa este operată de SkyUp Airlines și va fi efectuată de două ori pe săptămână, în zilele de marți și sâmbătă, transmite IPN. Potrivit Aeroportului Internațional Chișinău, noua destinație va oferi pasagerilor mai multe opțiuni de călătorie pentru vacanțe, city breakuri, vizite la rude, studii sau deplasări de afaceri. Prețul biletelor pentru cursa Chișinău-Madrid variază în...