Comisia Europeană a primit 20 de recomandări din partea cetățenilor pentru pregătirea UE în situații de urgență

Comisia Europeană a încheiat în acest weekend, la Bruxelles, lucrările Grupului cetățenilor europeni privind pregătirea pentru situații de urgență.

După aproape trei luni de dezbateri și consultări, cei 150 de cetățeni selectați aleatoriu din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au formulat 20 de recomandări pentru întărirea capacității UE de a preveni și gestiona crizele.

Potrivit comunicatului de presă, recomandările au fost transmise oficial directorului general pentru protecție civilă și operațiuni umanitare europene, Maciej Popowski, urmând ca acestea să ajute la aplicarea Strategiei Uniunii pentru Pregătire.

Propunerile cetățenilor sunt împărțite în șase domenii principale: comunicarea riscurilor și a crizelor, integritatea informațiilor, incluziunea, autosuficiența, implicarea cetățenilor și educația.

Participanții au cerut măsuri pentru educarea populației în privința pregătirii pentru situații de urgență și îmbunătățirea sistemelor de avertizare și a comunicării în timpul crizelor.

De asemenea, recomandările au ca scop sprijinirea voluntariatului, creșterea autosuficienței și rezilienței europene, combaterea dezinformării și oferirea unui sprijin mai bun pentru persoanele vulnerabile din punct de vedere financiar și celor cu dizabilități.

Printre măsurile concrete propuse se numără distribuirea de broșuri către gospodării cu informații despre autosuficiența pentru 72 de ore în caz de criză, dar și organizarea de campanii de informare din ușă în ușă.

Participanții au recomandat și implicarea autorităților locale pentru ca mesajele să fie mai credibile.

O altă propunere anunțată este introducerea unui sistem standardizat de simboluri vizuale și sonore care să ajute oamenii să identifice rapid locațiile și serviciile în perioade de criză, oriunde în Uniunea Europeană.

The post Comisia Europeană a primit 20 de recomandări din partea cetățenilor pentru pregătirea UE în situații de urgență first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

UE oferă în premieră 1,5 mld euro țărilor baltice din cauza „invaziei dronelor”

UE a transferat pentru prima oară 1,5 miliarde de...

Muniție din Al Doilea Război Mondial descoperită în județul Neamț

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, echipa pirotehnică...

Momentul accidentului mortal de pe Defileul Dunării, provocat de un polițist beat

Imagini surprinse de o cameră de bord au scos...

ULTIMA ORĂ

Noi sancțiuni impuse de Marea Britanie împotriva Rusiei: rețeaua A7 a lui Șor, pe listă

Marea Britanie a aprobat un nou pachet de 18 sancțiuni împotriva Rusiei. Potrivit Guvernul britanic, măsurile vizează infrastructura financiară folosită de Moscova pentru a eluda...

Ion Ceban acuză Guvernarea de reformă administrativă „pe sub masă”: „Șantajul primarilor și amalgamarea forțată nu sunt reformă – sunt lichidarea localităților”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză conducerea PAS că promovează o reformă administrativ-teritorială opacă, marcată de șantajul primarilor și de o amalgamare...

Important

Traian Băsescu devine cetățean al Republicii Moldova – Maia Sandu: „Corectăm o nedreptate istorică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat cetățenia moldovenească...

Noi sancțiuni impuse de Marea Britanie împotriva Rusiei: rețeaua A7 a lui Șor, pe listă

Marea Britanie a aprobat un nou pachet de 18 sancțiuni împotriva Rusiei. Potrivit Guvernul britanic, măsurile vizează infrastructura financiară folosită de Moscova pentru a eluda sancțiunile internaționale, cum ar fi rețeaua A7, controlată de oligarhul fugar Ilan Șor, transmite IPN. Noile sancțiuni vizează platformele cripto Huobi Global – suspectată de transferul a 1,5 miliarde de dolari către Kremlin – EXMO Exchange Limited și Bitpapa, o bancă din Kârgâzstan și trei...

UE oferă în premieră 1,5 mld euro țărilor baltice din cauza „invaziei dronelor”

UE a transferat pentru prima oară 1,5 miliarde de euro din Fondul de Dezvoltare Regională al UE către nevoile militare ale țărilor baltice din cauza invaziei dronelor ucrainene, a anunțat von der Leyen.  Avioanele de vânătoare NATO pentru poliția aeriană din statele baltice au fost survolate de douăsprezece ori săptămâna trecută. Majoritatea zborurilor au avut ca scop patrularea frontierelor externe, dar au fost înregistrate și mai multe incidente, a relatat...

Muniție din Al Doilea Război Mondial descoperită în județul Neamț

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, echipa pirotehnică și un echipaj de la IPJ au intervenit, marți, pentru asanarea a două muniții descoperite în județul Neamț. Una din muniții a fost descoperită în comuna Secuieni, pe șantierul autostrăzii A7. Un bărbat în vârstă de 23 de ani a găsit muniția, în timpul unor săpături. Muniția era o bombă de aruncător de calibru 82 mm. Pirotehnicienii au cercetat zona în care...

(foto/video) „A fost foarte greu, dar nu imposibil!” O moldoveancă, pe vârful Everest: Am arborat steagul RM pe cel mai înalt punct din lume

Moldoveanca Maria Chinaș a urcat pe cel mai înalt punct din lume. Conaționala a arborat drapelul Republicii Moldova pe vârful Everest. „A fost foarte greu, dar nu imposibil! Și acesta e doar începutul!”, a scris femeia, pe rețele.

Direcțiile raionale de învățământ vor fi înlocuite de agenții teritoriale pentru educație

În Republica Moldova vor fi create aproximativ 10 agenții teritoriale pentru educație, care vor înlocui actualele direcții raionale și municipale de învățământ. Reforma face parte din programul „Restart în educație”, lansat de Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit ministrului Dan Perciun, implementarea programului va reduce diferențele dintre școli și va asigurara accesul echitabil la studii de calitate pentru toți elevii, transmite IPN. Potrivit ministrului educației, noul model prevede trecerea școlilor primare,...

Dreptul de deducere a TVA nu se mai prescrie începând de astăzi. Decizia Înalte Curți a fost publicată în Monitorul Oficial

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) din 20 aprilie, privind imprescriptibilitatea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată, care este obligatorie, a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial, moment în care intră în vigoare, conform Mediafax.  „Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1473 alin. (6) din...

Ce este steaua albastră de lângă Lună, vizibilă pe cer în această seară: este de 12.000 de ori mai strălucitoare decât Soarele

Cerul nopții de 26 mai oferă un spectacol astronomic ușor de observat cu ochiul liber: Luna în fază gibboasă în creștere trece aparent foarte aproape de Spica, una dintre cele mai strălucitoare stele ale constelației Fecioara, ușor de recunoscut prin lumina sa alb-albăstruie.The post Ce este steaua albastră de lângă Lună, vizibilă pe cer în această seară: este de 12.000 de ori mai strălucitoare decât Soarele first appeared on...