Crimă șocantă în Iași. Un bărbat de 40 de ani, acuzat că a ucis cu sânge rece o femeie de 69 de ani. Ce suspectează anchetatorii

Apar noi detalii în cazul crimei din Iași. O femeie în vârstă de 69 de ani a fost găsită fără viață într-un apartament, iar anchetatorii îl au în atenție pe Dragoș Pascariu, un bărbat de 40 de ani, ca principal suspect în acest caz. Victima prezenta mai multe plăgi înjunghiate, potrivit primelor date din anchetă.

Cazul a fost semnalat pe strada Plăieșilor, unde echipajele SMURD au intervenit de urgență după ce femeia a fost găsită inconștientă în locuință. Medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea acesteia, fiind constatat decesul la fața locului.

Locuința nu îi aparținea victimei

Potrivit unor surse din anchetă și declarațiilor vecinilor, apartamentul în care a fost descoperit cadavrul nu ar fi aparținut femeii decedate.

Aceasta locuia temporar în imobil împreună cu familia sa, soțul, un pensionar, și fiul lor major. În aceeași locuință s-ar mai fi aflat și un bărbat de peste 30 de ani, identificat de vecini drept fiul proprietarilor apartamentului, care ar fi fost plecați din localitate.

Suspectul, audiat de anchetatori

Bărbatul de 40 de ani, Dragoș Pascariu, a fost printre primele persoane audiate de polițiști și procurori după descoperirea crimei.

Anchetatorii iau în calcul ipoteza că fapta s-ar fi produs încă de sâmbătă, iar suspectul ar fi rămas în locuință peste noapte. De asemenea, acesta ar fi fost văzut în zona blocului atât sâmbătă seara, cât și duminică dimineață, când ar fi mers la un magazin din apropiere, în timp ce victima se afla deja decedată în apartament.

Polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs fapta, fiind analizate probele ridicate din locuință și audiate persoanele implicate sau apropiate celor din imobil.


AUTORUL RECOMANDĂ

The post Crimă șocantă în Iași. Un bărbat de 40 de ani, acuzat că a ucis cu sânge rece o femeie de 69 de ani. Ce suspectează anchetatorii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Feriboturi în Grecia 2026. Cum funcționează, cât costă și cum cumperi bilete online rapid

Grecia este și un adevărat paradis plutitor, cu peste...

Ţările europene din cadrul NATO depăşesc Rusia la capacitățile militare cheie (raport)

Ţările europene membre NATO ar depăşi în continuare Rusia...

Netanyahu a ajuns din nou la spital. Audierile în procesul de corupție, scurtate

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a părăsit aseară spitalul Hadassah...

ULTIMA ORĂ

Rusia avertizează o țară care depinde de gazele sale că va pierde prețul preferențial

Kremlinul a declarat luni că Armenia își va putea pierde prețul „foarte avantajos” pe care îl plătește pentru gazele rusești dacă se va îndepărta de...

Victoria Furtună acuză PAS că ignoră schimbările geopolitice: „Moldova trăiește din credite și pierde populație”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că actuala guvernare nu mai înțelege schimbările geopolitice și politice internaționale și avertizează că Republica Moldova riscă...

Important

Rusia avertizează o țară care depinde de gazele sale că va pierde prețul preferențial

Kremlinul a declarat luni că Armenia își va putea pierde prețul „foarte avantajos” pe care îl plătește pentru gazele rusești dacă se va îndepărta de integrarea cu Rusia, notează Reuters. Armenia este membră a unei uniuni economice conduse de Rusia și depinde în mare măsură de Moscova pentru aprovizionarea cu energie. În ultimii ani, însă, The post Rusia avertizează o țară care depinde de gazele sale că va pierde...

Sfârșit de vară „fierbinte” pentru Vladimir Plahotniuc: CA va începe, pe 24 august, examinarea recursului în dosarul „Frauda bancară”

Prima ședință de examinare a recursului în dosarul „Frauda bancară”, în care fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare, va avea loc pe 24 august la Curtea de Apel Centru.

Nicuşor Dan anunţă că România a iniţiat o declaraţie comună cu mai multe state privind bugetul UE, solicitând alocări mai mari pentru politica de...

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că România a iniţiat o declaraţie comună cu mai multe state privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, dorind ca acesta să continue să finanţeze politica de coeziune şi politica agricolă comună, afectate de propunerile de reducere a finanţărilor. ”România este pregătită să contribuie constructiv la viitoarea arhitectură bugetară a UE, care trebuie să fie echilibrată şi să asigure dezvoltarea tuturor statelor membre, recunoscând atât...

Feriboturi în Grecia 2026. Cum funcționează, cât costă și cum cumperi bilete online rapid

Grecia este și un adevărat paradis plutitor, cu peste 6.000 de insule, fiecare mai fermecătoare decât cealaltă. Cea mai bună metodă de a le explora este cu feribotul. The post Feriboturi în Grecia 2026. Cum funcționează, cât costă și cum cumperi bilete online rapid first appeared on Nexta.ro.

Tot ce trebuie să știi dacă mergi la concertul Iron Maiden pe Arena Națională. Program, reguli de acces și obiecte interzise

Trupa britanică Iron Maiden revine la București, joi, pe scena Arenei Naționale, cu un concert inclus în turneul „Run For Your Lives”, avându-i ca invitați speciali pe Anthrax. Organizatorii au anunțat programul complet și regulile de acces pentru fani.The post Tot ce trebuie să știi dacă mergi la concertul Iron Maiden pe Arena Națională. Program, reguli de acces și obiecte interzise first appeared on Nexta.ro.

Ţările europene din cadrul NATO depăşesc Rusia la capacitățile militare cheie (raport)

Ţările europene membre NATO ar depăşi în continuare Rusia în domenii militare cheie chiar şi în cazul unei retrageri a Statelor Unite din Alianţa Nord-Atlantică, potrivit unui raport Greenpeace publicat marţi.The post Ţările europene din cadrul NATO depăşesc Rusia la capacitățile militare cheie (raport) first appeared on Nexta.ro.

Numărul angajaților CNA va crește cu 40%. Explicațiile lui Pînzari

Numărul angajaților CNA va crește cu circa 40%. Directorul Alexandru Pînzari spune că instituția are nevoie de oameni noi pentru a face față competențelor suplimentare pe care le-a primit recent. Astfel, potrivit lui Pînzari, CNA ar avea nevoie de aproximativ încă 150 de persoane. „Și dacă vreți să vă dau o cifră, de la preluarea mandatului meu în calitate de director, au fost concediați peste 15 persoane. Unii care se gândeau...