Demeter Andras: Am făcut plângere la Parchet / Nu am folosit acele cuvinte / Cred că sunt de fapt şaua în care se bate să înţeleagă iapa / Din păcate, sunt o victimă

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter Andras, a declarat, marţi seară, că s-a adresat procurorilor, cerând să se verifice înregistrarea care a apărut în spaţiul public, în care se pare că foloseşte termeni injurioşi la adresa interesului naţional. În plus, el susţine că nu a folosit astfel de cuvinte şi că înregistrarea din care a fost scoasă bucata respectivă a fost făcută într-un grup privat, el reclamând încălcarea intimităţii. ”Cred că sunt de fapt şaua în care se bate să înţeleagă iapa”, a declarat Demeter Andras.

The post Demeter Andras: Am făcut plângere la Parchet / Nu am folosit acele cuvinte / Cred că sunt de fapt şaua în care se bate să înţeleagă iapa / Din păcate, sunt o victimă first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Câștigător finala Chefi la cuțite, sezonul 17. Concurentul care a plecat acasă cu premiul de 30.000 de euro și trofeul

Marina Luca este marea câștigătoare a sezonului 17 Chefi la cuțite. După o finală disputată între patru concurenți, X a obținut cel mai mare punctaj...

De la stocarea energiei până la protecția cibernetică: CNS trasează foaia de parcurs pentru securitatea energetică a Moldovei

Președinta Maia Sandu a prezidat marți o ședință a Consiliului Național de Securitate (CNS) dedicată securității energetice a Republicii Moldova. Concluzia principală: nu există...

Important

Câștigător finala Chefi la cuțite, sezonul 17. Concurentul care a plecat acasă cu premiul de 30.000 de euro și trofeul

Marina Luca este marea câștigătoare a sezonului 17 Chefi la cuțite. După o finală disputată între patru concurenți, X a obținut cel mai mare punctaj și a câștigat trofeul competiției, precum și marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Finala sezonului 17 al emisiunii Chefi la cuțite i-a adus în ultimul act al competiției …The post Câștigător finala Chefi la cuțite, sezonul 17. Concurentul care a plecat acasă...

Karner explică de ce Austria a blocat aderarea României în Schengen din 2022: „A fost una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea”

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat marți, în timpul unei vizite în Portul Constanța, că decizia prin care Austria a blocat în 2022 aderarea României la spațiul Schengen nu a fost îndreptată împotriva României, ci a reprezentat, în opinia sa, un semnal transmis Uniunii EuropThe post Karner explică de ce Austria a blocat aderarea României în Schengen din 2022: „A fost una dintre cele mai dificile...

27 mai: Ziua în care Mungiu câștiga, pentru prima dată în istoria României, premiul Palme d’Or la Cannes cu „4 luni, 3 săptămâni și...

La 27 mai 1821, a fost ucis Tudor Vladimirescu, conducător al Revoluţiei, iar în anul 1974 s-a născut îndrăgita actriță Medeea Marinescu.The post 27 mai: Ziua în care Mungiu câștiga, pentru prima dată în istoria României, premiul Palme d’Or la Cannes cu „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” first appeared on Nexta.ro.

The Tiger Lillies, anti-Putin, la Festivalul Shakespeare de la Craiova: „Iadul este gol şi toţi diavolii sunt aici”

„Iadul este gol şi toţi diavolii sunt aici”, sunt câteva dintre versurile cântate de muzicienii britanici de la The Tiger Lillies, marţi, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, într-un spectacol în care i-au cântat lui Macbeth despre o putere prea mare pentru sufletul omenesc. „Fuck Putin!”, a spus la finalul cântecului Martyn Jacques, compozitor şi solist, în uralele şi aplauzele întregii săli.The post The Tiger Lillies, anti-Putin,...

The Tiger Lillies, anti-Putin, la Festivalul Shakespeare de la Craiova: „Iadul este gol şi toţi diavolii sunt aici”

„Iadul este gol şi toţi diavolii sunt aici”, sunt câteva dintre versurile cântate de muzicienii britanici de la The Tiger Lillies, marţi, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, într-un spectacol în care i-au cântat lui Macbeth despre o putere prea mare pentru sufletul omenesc. „Fuck Putin!”, a spus la finalul cântecului Martyn Jacques, compozitor şi solist, în uralele şi aplauzele întregii săli.The post The Tiger Lillies, anti-Putin,...

NASA dezvăluie următorii pași pentru construirea unei baze lunare permanente

Compania spațială Blue Origin a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, este una dintre numeroasele companii alese pentru a construi vehiculele, potrivit BBC. SUA vor să trimită americani pe Lună înainte ca președintele Donald Trump să părăsească funcția în 2028. Însă NASA concurează cu China pentru a trimite oameni pe suprafața lunară, ceea ce înseamnă că agenția spațială este sub presiune să pară că va câștiga noua cursă spațială. China își continuă...

Israelul a bombardat intens Libanul extinzându-şi operaţiunile terestre dincolo de zona de securitate

Israelul a bombardat Libanul efectuând peste 120 de atacuri aeriene marţi, într-una dintre cele mai intense zile de bombardamente din ultimele săptămâni, au declarat surse de securitate libaneze, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că armata îşi intensifică operaţiunile în ţara vecină, relatează Reuters.The post Israelul a bombardat intens Libanul extinzându-şi operaţiunile terestre dincolo de zona de securitate first appeared on Nexta.ro.