Diana Buzoianu, intervenție în forță în Olt. Controale și sancțiuni pentru exploatarea ilegală a peste 100 de hectare

Continuă campania declanșată de Ministerul Mediului împotriva celor care nu respectă legea. Potrivit Dianei Buzoianu, peste 100 de hectare din județul Olt au fost exploatate ilegal pentru extracția de agregate minerale. Multe dintre lucrări au fost realizate fără autorizații și avize. De altfel, două companii au fost, deja, sancționate.

Astfel, de acțiuni vor continua în tot județul. Cei vinovați se aleg cu dosare penale.

Buzoianu: „Ce zic cei responsabili să oprească asta?”

„Ce zic cei responsabili să oprească asta? Că nu au văzut nimic”, spune ministrul Mediului, Diana Buzoianu, după verificările făcute în județul Olt. Potrivit șefei de la Mediu, avem de-a face cu un „nivel uriaș al corupției și al complicității”. În opinia sa, activitățile ilegale, care „se văd din satelit”, au fost ignorate ani la rând de autoritățile locale.

Diana Buzoianu arată că firmele implicate au fost, deja, sancționate, li s-a interzis să mai desfășoare activități de extracție, iar autoritățile pregătesc sesizări penale. Verificările continuă inclusiv în cazul instituțiilor care ar fi trebuit să intervină.

„Cele două companii au fost deja sancționate, iar demersurile noastre continuă. Cei care trebuiau să facă verificări, să dispună încetarea lucrărilor și nu au făcut-o vor fi, la rândul lor, trași la răspundere. Legea trebuie să fie mai puternică decât orice rețea de interese. Firmelor li s-a interzis să mai desfășoare lucrări de extracțiere de agregate. Vor fi dosare penale deschise la sesizările autorităților din partea ABA Jiu de această dată, iar cei care sunt vinovați vor plăti”, a transmis ministrul.

Unde sunt trimise controale

Diana Buzoianu a anunțat că sunt declanșate controale la toate exploatările de agregate minerale din județul Olt. Se verifică modul în care au fost respectate autorizațiile și avizele de mediu.

„La Mineralport au fost identificate 75 de hectare exploatate fără niciun fel de autorizație. Este o ilegalitate care se vede din satelit. Și cu toate acestea n-a fost nici măcar o singură dată verificată”, a spus ministrul, referindu-se la una dintre firmele verificate în cazul exploatărilor ilegale din Olt.

În cazul unei alte companii de acest fel, Pond Star, ministrul susține că autoritățile au identificat exploatări ilegale pe 27 de hectare: „Aici, la Pond Star, vorbim despre 27 de hectare. Practic au fost făcute lucrări de extragere de agregate fără niciun fel de autorizație, fără niciun fel de aviz”.

Potrivit ministrului Mediului, cazul exploatărilor ilegale din Olt arată existența unor complicități și înțelegeri la nivel local.

„Directorul Direcției de Gospodărire a Apelor Jiu este un om care a avut de-a lungul anilor prin familia lui fix una dintre cele mai profitabile și înfloritoare firme de construcții. Da, exact în județul în care domnul director Barbu nu a văzut în ultimii ani de zile toată această balastieră ilegală, în exact acest județ, domnul Barbu, de undeva, face rost pentru firma din familia dumnealui exact de balastul de care are nevoie ca să construiască și să aibă, nu-i așa, o firmă care este profitabilă în fiecare an”, a spus ministrul.

„Vom propune un pachet de modificări legislative”

„Aici au fost niște grupuri de interese care au crezut că aceste infracțiuni vor rămâne nevăzute atâta timp cât oamenii de la nivel local se înțeleg între ei. Și asta nu mai merge”, spune Diana Buzoianu.

Potrivit ministrului Mediului, urmează modificări legislative pentru înăsprirea sancțiunilor: „Vom propune un pachet de modificări legislative, inclusiv pentru a putea confisca utilajele folosite în exploatările ilegale”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Peste 200 de forțe de ordine, trimise la Sintești. Descinderi la mafia deşeurilor ilegale. Diana Buzoianu: „Una dintre cele mai mari acțiuni”

Dominic Fritz, amendat cu 100.000 de lei de Garda de Mediu pentru bolovanii „plantați” pe spațiul verde din Timișoara

The post Diana Buzoianu, intervenție în forță în Olt. Controale și sancțiuni pentru exploatarea ilegală a peste 100 de hectare first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Percheziţii în Bucureşti şi în patru judeţe, într-un dosar de înşelăciune, tâlhărie şi şantaj/ Infractorii, acuzaţi că au păgubit 15 persoane cu 500.000 de...

Poliţiştii bucureşteni fac, marţi, 15 percheziţii în Capitală şi în patru judeţe, într-un dosar penal de înşelăciune, tâlhărie şi şantaj. Potrivit anchetatorilor, presupuşi reprezentanţi ai...

Traian Băsescu devine cetățean al Republicii Moldova – Maia Sandu: „Corectăm o nedreptate istorică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat cetățenia moldovenească fostului șef al statului român, Traian Băsescu, într-un gest pe care l-a descris drept o...

Important

Renato Usatîi promite pedepse mai dure pentru traficul de droguri: „Vom obține înăsprirea legii”

Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru și vicepreședinte al Comisiei...

Percheziţii în Bucureşti şi în patru judeţe, într-un dosar de înşelăciune, tâlhărie şi şantaj/ Infractorii, acuzaţi că au păgubit 15 persoane cu 500.000 de...

Poliţiştii bucureşteni fac, marţi, 15 percheziţii în Capitală şi în patru judeţe, într-un dosar penal de înşelăciune, tâlhărie şi şantaj. Potrivit anchetatorilor, presupuşi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale ar fi înşelat, în ultimii cinci ani, 15 persoane cărora le-ar fi promis, folosind nume false şi cu complicitatea unor muncitori, că le montează sau repară acoperişuri la preţuri aparent reduse, pe care omiteau să le treacă însă în contractele semnate....

Barometrul global al flotelor și mobilității Arval Mobility Observatory 2026: Jumătate dintre companiile din România iau în considerare introducerea sau creșterea leasingului operațional. 25%...

Arval România, parte a Grupului BNP Paribas și un actor major în leasing operațional (full-service leasing) și soluții de mobilitate, prezintă astăzi rezultatele ediției 2026 a Barometrului Flotelor și Mobilității, realizat anual de Arval Mobility Observatory. Ediția 2026 evidențiază un optimism moderat al companiilor locale în ceea ce privește dinamica flotelor, cu una din patru companii având așteptarea ca flota să crească și 65% să se mențină la nivelul...

Andras Demeter, cerere de transfer la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, după demisia provocată de scandalul înjurăturilor la adresa României

Fostul ministru al Culturii, Andras Demeter, care și-a dat demisia după apariția unei înregistrări controversate în spațiul public, a depus o cerere de transfer la o altă instituție a statului. Acesta vizează un post în cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), unde susține că este nevoie de „consolidarea capacității administrative”. Cerere oficială pentru transfer la ORDA Potrivit unei adrese oficiale transmise către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, Andras...

FOTO // Institutul Mamei și Copilului a fost dotat cu echipamente medicale moderne

Institutul Mamei și Copilului (IMC) a fost dotat cu un colonoscop pediatric modern și un troliu laparoscopic 4K, în valoare de peste 3,4 milioane de lei, comunică MOLDPRES. La evenimentul de prezentare a noilor echipamente au fost prezenți și ministrul Sănătății...

Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis temporar circulației auto. Anunțul autorităților

Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis complet circulației pe 4 și 5 iunie. Circulația va fi suspendată diferit pentru autovehicule ușoare și pentru traficul greu. Circulația pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, va fi suspendată în perioada 4-5 iunie pentru desfășurarea unor lucrări de construcție și montaj pe partea bulgară a podului, șoferilor fiindu-le recomandate rute …The post Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis temporar circulației auto. Anunțul autorităților first...

Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis temporar circulației auto. Anunțul autorităților

Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis complet circulației pe 4 și 5 iunie. Circulația va fi suspendată diferit pentru autovehicule ușoare și pentru traficul greu. Circulația pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, va fi suspendată în perioada 4-5 iunie pentru desfășurarea unor lucrări de construcție și montaj pe partea bulgară a podului, șoferilor fiindu-le recomandate rute …The post Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis temporar circulației auto. Anunțul autorităților first...