Examinarea recursului în dosarul de condamnare a lui Plahotniuc va începe în august

Curtea de Apel Centru a stabilit data primei ședințe la care va fi examinat recursul în dosarul „Frauda bancară”, în care Vlad Plahotniuc a fost condamnat în prima instanță la 19 ani de închisoare. Ședința este programată pentru 24 august, transmite IPN.

Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor, cauza va fi examinată de un complet condus de judecătorul Denis Băbălău.

Sentința primei instanțe a fost contestată atât de procurori, cât și de avocații inculpatului. Procuratura Anticorupție consideră pedeapsa prea blândă și solicită majorarea acesteia la 25 de ani de închisoare, conform cererii inițiale.

Apărarea, la rândul său, susține că decizia este ilegală și nu se bazează pe probe solide.

Vlad Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare pe 22 aprilie, prin cumul al pedepselor, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Acesta nu a fost prezent la ședința de pronunțare.

The post Examinarea recursului în dosarul de condamnare a lui Plahotniuc va începe în august appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Copiii, invitați la evenimentul „În lumea lui Bănuț” organizat de BNM

Copiii sunt invitați de Banca Națională a Moldovei, pe...

Circulație restricționată la Strășeni și măsuri pentru întărirea digurilor în Călărași

Circulația în zona podului de sub calea ferată din...

Examinarea recursului în dosarul de condamnare a lui Plahotniuc va începe în august

Curtea de Apel Centru a stabilit data primei ședințe...

OTP BANK Partener General MOLDOVA OPEN – ATP Challenger 100

Comunicat de presă OTP Bank Moldova anunță continuarea parteneriatului său...

Moldova înregistrează rezultate record în sectorul energiei regenerabile, expert

Republica Moldova înregistrează rezultate record în sectorul energiei regenerabile,...

Moldova înregistrează rezultate record în sectorul energiei regenerabile, expert

Republica Moldova înregistrează rezultate record în sectorul energiei regenerabile,...

Ramiz Ansarov și Sergiu Aga, în turul doi al alegerilor pentru fotoliul de primar la Orhei

În municipiul Orhei, în turul doi al alegerilor locale...

ULTIMA ORĂ

Președintele finlandez, Alexander Stubb, este dispus să negocieze pacea cu Rusia în numele Europei

Președintele finlandez, Alexander Stubb, s-a declarat dispus să reprezinte europenii în cadrul unor viitoare și potențiale negocieri de pace cu Rusia. „Îmi imaginez că Europa,...

NEWS ALERT | Procuratura Anticorupție anchetează scheme de corupție legate de amnistia din 2021

Zeci de percheziții au avut loc marți dimineață, 26 mai, în mai multe penitenciare și alte locații din țară. Procuratura Anticorupție investighează o schemă...

Important

Președintele finlandez, Alexander Stubb, este dispus să negocieze pacea cu Rusia în numele Europei

Președintele finlandez, Alexander Stubb, s-a declarat dispus să reprezinte europenii în cadrul unor viitoare și potențiale negocieri de pace cu Rusia. „Îmi imaginez că Europa, într-o formă sau alta, va iniția un dialog cu Rusia în acest an. În acest moment, este absolut imposibil de spus când se va întâmpla acest lucru”, a spus Stubb, potrivit radioului public Yle.The post Președintele finlandez, Alexander Stubb, este dispus să negocieze pacea...

Crimă într-o familie din Căpriana: Un bărbat ar fi fost ucis de soție, în timpul unui conflict. Femeia, reținută

O femeie a fost reținută pentru 72 de ore, fiind bănuită că și-ar fi ucis soțul într-o gospodărie din Căpriana, anunță oamenii legii.

SUA își reafirmă rolul de mediator în războiul Rusia-Ucraina, în timp ce Zelenski se declară nemulțumit de progrese

Secretarul de Stat al Statelor Unite, Marco Rubio, a declarat că Washingtonul rămâne pregătit să medieze conflictul dintre Rusia și Ucraina, după ce armata rusă a lansat un atac de amploare asupra Kievului în noaptea de 24 mai, scrie Digi24. Declarațiile oficialului american vin la scurt timp după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că au existat „progrese nesemnificative” în negocierile cu Statele Unite privind extinderea producției de sisteme...

Diplomații UE au decis să rămână în Kiev, în ciuda amenințărilor Rusiei cu noi bombardamente: ”Rămânem alături de Ucraina”

Diplomații UE își vor continua activitatea la Kiev, în ciuda amenințărilor Rusiei cu noi atacuri aeriene de amploare.The post Diplomații UE au decis să rămână în Kiev, în ciuda amenințărilor Rusiei cu noi bombardamente: ”Rămânem alături de Ucraina” first appeared on Nexta.ro.

Ce este leșinul și cum trebuie investigat

Pierderea scurtă a stării de conștiență poate avea cauze benigne, dar și explicații cardiace sau neurologice care trebuie căutate și excluse. Când episoadele de leșin se repetă, apar fără avertisment sau sunt urmate de traumatisme, evaluarea medicală devine esențială.The post Ce este leșinul și cum trebuie investigat first appeared on Nexta.ro.