Primăria Chișinău a pregătit pentru vara anului 2025 un program extins de tabere pentru aproximativ 10.000 de elevi, cu un buget de 40 de milioane de lei, anunță Ion Ceban. Majoritatea familiilor vor achita doar 20% din costuri, iar peste 1.300 de copii vor participa complet gratuit.
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că infrastructura de tabere de vară este pregătită pentru sezonul estival, oferind o gamă diversificată de opțiuni: tabere cu sejur de zi, tabere rezidențiale, sportive și tematice.
Programul vizează aproximativ 10.000 de elevi. Bugetul alocat de Primărie se ridică la 40 de milioane de lei, acoperind 80% din costurile de participare pentru majoritatea beneficiarilor – părinții urmând să contribuie cu doar 20%. Peste 1.300 de copii vor beneficia de gratuitate totală.
Primarul Ceban a profitat de anunț pentru a transmite un apel către părinți și autoritățile locale să sporească vigilența privind siguranța copiilor pe durata întregii veri.
„Investiția în copiii noștri este o prioritate, a fost și va rămâne o prioritate pentru noi”, a declarat Ion Ceban.
MAI MULT HOTNEWS.MD





