Șlapii sunt printre cele mai populare alegeri de încălțăminte de vară – ușori, comozi și perfecți pentru drumuri scurte, de la plajă la hotel, scrie protv.ro.
Judecătorii Instanței supreme au decis, marți, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fiului și nepotului mercenarului Horațiu Potra, în dosarul în care este judecat și...
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză conducerea PAS că promovează o reformă administrativ-teritorială opacă, marcată de șantajul primarilor și de o amalgamare...
Judecătorii Instanței supreme au decis, marți, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fiului și nepotului mercenarului Horațiu Potra, în dosarul în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, potrivit Agerpres. În urma acestei decizii, Dorian Potra și Alexandru Potra scapă de toate interdicțiile pe care le aveau în cadrul măsurii controlului …The post Instanța supremă a revocat controlul judiciar pentru fiul și nepotul lui Horațiu...
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, şi ministrul armean de externe, Ararat Mirzoian, au semnat marţi un acord de parteneriat strategic în capitala Armeniei, Erevan, cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare din această ţară din Caucazul de Sud, fostă republică sovietică, relatează Reuters.The post SUA şi Armenia semnează un acord de parteneriat strategic înaintea alegerilor din fosta republică sovietică. Kremlinul ameninţă că ar putea riposta...
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, şi ministrul armean de externe, Ararat Mirzoian, au semnat marţi un acord de parteneriat strategic în capitala Armeniei, Erevan, cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare din această ţară din Caucazul de Sud, fostă republică sovietică, relatează Reuters.The post SUA şi Armenia semnează un acord de parteneriat strategic înaintea alegerilor din fosta republică sovietică. Kremlinul ameninţă că ar putea riposta...
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară acțiuni de fortificare și consolidare a digurilor de protecție în mai multe zone ale țării afectate de riscul sporit de inundații. În teren au fost dislocate echipe de intervenție și tehnică specializată pentru consolidarea porțiunilor vulnerabile. Potrivit IGSU, pe parcursul zilei de 26 mai, în zona străzii Luncilor din Strășeni a fost construit un dig de protecție din pământ cu o înălțime de...
Adrian Năstase, fost premier și lider PSD, susține că, în 1992, Corneliu Coposu, atunci președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat (PNȚCD), i-a propus să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale din acel an. Mai spune și că a refuzat.The post Adrian Năstase, dezvăluire surprinzătoare: În 1992, Coposu mi-a propus să fiu candidatul PNȚCD la prezidențiale first appeared on Nexta.ro.
Evenimentul festiv de semnare și prezentare a conceptului a avut loc in Germania, la Dinkelsbuhl, într-un cadru încărcat de simbolism, onorat de prezența doamnei Mihaela Diculescu-Blebea, Consul General al României la München, și a doamnei Ingwelde Juchum, Vicepreședintă Federală și Președintă a Organizației Regionale Hessen. Participarea acestor înalți reprezentanți subliniază relevanța internațională a acestui proiect și potențialul său de a transforma profund viitorul turistic al municipiului Mediaș din interiorul...
Un aspect important pe care cofondatorul One United Propertries l-a subliniat a fost accesibilitatea. În opinia sa, clienții pun în balanță două aspecte mai presus de toate: prețul și consumul de energie. Acest lucru indică, la rândul său, necesitatea unui capital pe termen scurt, combinat cu sustenabilitatea pe termen lung.
Întrebat dacă situația din Iran îi determină pe oameni să opteze pentru mașini electrice și alegeri mai eficiente, Andrei Diaconescu...