Pe ce dăm 500.000$ pe lună? Patrick de Hillerin: O variantă scumpă prin care Nicușor Dan i-a demis pe Oana Țoiu și ambasadorul Muraru

Într-o intervenție telefonică în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache de marți, jurnalistul Patrick Andre de Hillerin a comentat contractul de lobby acordat de Administrația Prezidențială unei companii specializate americane pentru a-i facilita contactul cu Administrația Trump.

Editorialistul Gândul a punctat că, din perspectiva sa, este vorba de o decizie a președintelui care să îi capitalizeze imaginea. Contractul de lobby este o opțiune scumpă prin care Nicușor Dan nu i-a demis pe Oana Țoiu și pe ambasadorul Muraru. Dar le transmite un semnal clar, spune jurnalistul.

Oamenii ăștia nu și-au făcut treaba

Patrick Andre de Hillerin: În momentul în care decizi să aloci 3, 4 milioane în 6 luni, poate chiar mai mult, pentru a avea relații cu SUA, înseamnă că oamenii ăștia nu și-au făcut treaba. Au fost incompetenți, nu au reușit, deci trebuie demiși cumva. 

Ionuț Cristache: Bine, ei sunt demiși. Asta e culmea ironiei, că sunt demiși și continuă să se ducă la guvern. Că ieri am marcat o premieră în spațiu public românesc și în politica românească. Un ministru demis și-a dat demisia.

Nicușor Dan a constatat că a pornit un drum care nu-i satisface așteptările pentru un al doilea mandat

De Hillerin: Da, chiar dacă e ciudat, eu m-aș fi așteptat ca Oana Țoiu să-și dea și ea demisia după ce a apărut comunicatul Administrației prezidențiale, constatându-și inutilitatea în funcție.

Cristache: Dar dincolo de faptul că tu crezi că ar fi trebuit să ai o reacție din partea terților, ce spune asta despre Nicușor Dan? Că ieri era fix la un an de când intrase în mandat. El a intrat în mandat pe 26 mai. Pe 25 seara vine acest anunț.

De Hillerin: Cred că a constatat că a pornit un drum care nu-i satisface așteptările pentru un al doilea mandat prezidențial. Că deocamdată nu livrează publicului lui principal ceea ce așteaptă acest public. Cumva o bună relație cu Statele Unite ar fi obținut un scor bun la votanții lui. Și pentru că nu poate să obțină pe căi instituționale ale statului român, încearcă varianta alternativă cu o firmă de lobby. Mi se pare îmbucurător însă că nu plătim decât 3,4 milioane de dolari.

În context, a mai spus de Hillerin, demersul nu va avea rezultatele scontate față de Administrația Trump. Nu cred că Nicușor Dan va obține ce-și dorește, o vizită în SUA la Trump.

Vizionați integral emisiunea:

AUTORUL RECOMANDĂ

Ștefan Popescu, analiza momentului: Unde mai este Ministerul Afacerilor Externe, dacă România lucrează printr-o firmă de lobby în relația cu America?

The post Pe ce dăm 500.000$ pe lună? Patrick de Hillerin: O variantă scumpă prin care Nicușor Dan i-a demis pe Oana Țoiu și ambasadorul Muraru first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Braşov: Bărbat care a furat un autoturism şi mai multe bunuri dintr-o casă, prins după o urmărire în trafic în timpul căreia a avariat...

Un bărbat care a furat un autoturism şi mai multe bunuri dintr-o casă din municipiul Braşov a fost prins, marţi, de poliţişti, după o urmărire...

Ion Ceban acuză Guvernarea de reformă administrativă „pe sub masă”: „Șantajul primarilor și amalgamarea forțată nu sunt reformă – sunt lichidarea localităților”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză conducerea PAS că promovează o reformă administrativ-teritorială opacă, marcată de șantajul primarilor și de o amalgamare...

Important

Traian Băsescu devine cetățean al Republicii Moldova – Maia Sandu: „Corectăm o nedreptate istorică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat cetățenia moldovenească...

Braşov: Bărbat care a furat un autoturism şi mai multe bunuri dintr-o casă, prins după o urmărire în trafic în timpul căreia a avariat...

Un bărbat care a furat un autoturism şi mai multe bunuri dintr-o casă din municipiul Braşov a fost prins, marţi, de poliţişti, după o urmărire în trafic, în timpul căreia a avariat maşini ale Poliţiei.The post Braşov: Bărbat care a furat un autoturism şi mai multe bunuri dintr-o casă, prins după o urmărire în trafic în timpul căreia a avariat maşini ale Poliţiei first appeared on Nexta.ro.

Președintele BP, dat afară surprinzător cu efect imediat, cu îngrijorări „grave” de conduită. Acțiunile cad

Consiliul de Administrație al grupului petrolier britanic BP l-a demis pe președintele Albert Manifold cu efect imediat, acuzând îngrijorări „grave” de conduită.The post Președintele BP, dat afară surprinzător cu efect imediat, cu îngrijorări „grave” de conduită. Acțiunile cad first appeared on Nexta.ro.

BNR lansează 3 monede cu gimnasta Nadia Comăneci: una de aur, alta de argint și cealaltă de tombac cuprat. La ce preț le veți...

Începând de joi, 28 mai 2026 Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur, una de argint și o alta din tombac cuprat cu tema „50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină”, arată Banca Centrală într-un comunicat. Aversul monedei …The post BNR lansează 3 monede cu gimnasta Nadia Comăneci: una de aur, alta...

Republica Moldova va găzdui prima ediție a Expoziției internaționale „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”

Republica Moldova va găzdui prima ediție a Expoziției internaționale „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”. Evenimentul va fi organizat în perioada 22-23 august, la Arena Chișinău și va reuni producători internaționali, importatori, ...

Bursele studenților vor fi majorate din 1 septembrie

Bursele studenților vor fi majorate din 1 septembrie 2026. Cele mai mari creșteri vizează studenții de la Științele Educației și domeniile STEM. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-un interviu pentru MOLDPRES. Potrivi...

Primul acord aerian dintre Republica Moldova și Islanda: Ce prevede documentul semnat la Chișinău

Republica Moldova și Islanda vor coopera, în premieră, în domeniul transportului aerian, după semnarea unui acord bilateral privind serviciile aeriene între cele două state. Documentul a fost semnat marți, 26 mai, la Chișinău, de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ambasadorul Islandei în Republica Moldova, cu reședința la Varșovia, Friðrik Jónsson. Acordul stabilește cadrul juridic pentru operarea serviciilor aeriene dintre Republica Moldova și Islanda și include prevederi privind...

Noi sancțiuni impuse de Marea Britanie împotriva Rusiei: rețeaua A7 a lui Șor, pe listă

Marea Britanie a aprobat un nou pachet de 18 sancțiuni împotriva Rusiei. Potrivit Guvernul britanic, măsurile vizează infrastructura financiară folosită de Moscova pentru a eluda sancțiunile internaționale, cum ar fi rețeaua A7, controlată de oligarhul fugar Ilan Șor, transmite IPN. Noile sancțiuni vizează platformele cripto Huobi Global – suspectată de transferul a 1,5 miliarde de dolari către Kremlin – EXMO Exchange Limited și Bitpapa, o bancă din Kârgâzstan și trei...