Eticheta de stat corupt, aplicată la Washington
Petrișor Peiu a afirmat că doar statele cu instituții sub dezvoltate apelează la firme de lobby pentru gestionarea relațiilor externe, calificând demersul statului român drept „excentric”. Oficialul susținut că aceasta inițiativă poate afecta relațiile cu Statele Unite prin etichete care ar fi atribuit în urma unui astfel de demers.
„Credința tâmpă că un stat membru NATO și UE are nevoie de o firmă de consultanță la Washington este cel puțin excentrică. Și este proprie statelor subdezvoltate instituțional. Orice stat care apelează la firme de lobby pentru a-și introduce liderii la Casa Albă sau la Congres primește acolo o etichetă greu de dezlipit: stat corupt care încearcă să-și spele păcatele prin lobby”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de liderul AUR.
Eficiența diplomației române pusă sub semnul întrebării
În mesajul său, liderul senatorilor AUR a pus sub semnul întrebării eficiența aparatului diplomatic român, amintind și de ambasada României la Washington și celelalte consulate din SUA.
„România are și ambasador la Washington, politrucul Muraru, unul dintre postacii de rând ai PNL și ministru de externe, pe USR-ista Oana Țoiu. Mai are și 25 de angajați ai ambasadei care, teoretic, lucrează pentru țară. Plus consulatele generale de la New York, Chicago și Los Angeles, toate populate cu oamenii de partid și de stat”, notează Peiu.
Acesta a susținut că realizarea contractului este cauzată ori de incompetența Ministerului Afacerilor Externe sau a unui interes financiar ascuns.
„Fie ambasadorul politruc Muraru, ministrul Țoiu și armatele din subordinea lor nu își fac treaba, fie cineva a inventat un contract pentru a-și lua un mic comision”, spune senatorul.
Concluzia AUR: România, stat bananier
Oficialul a dat și un verdict în privin contractului de consultanță. „Concluzia este cât se poate de amară: sub conducerea lui Nicușor Dan și a guvernului Bolojan, România a devenit, oficial, un stat bananier”.
Contractul semnat de Administrația Prezidențială
Administrația Prezidențială a semnat un acord pe o durată inițială de 6 luni cu firma globală Eversheds Sutherland (US) LLP pentru consultanță în relația cu instituțiile Statelor Unite. Contractul stabilește un plafon maxim de remunerare de 565.000 de dolari pe lună, în funcție de serviciile și livrabilele furnizate.
„Obiectivul general al acestui contract este apărarea și promovarea intereselor strategice ale României, consolidarea Parteneriatului cu Statele Unite și creșterea capacității statului român de a apăra eficient interesele cetățenilor noștri într-un context internațional impredictibil”, transmite Administrația Prezidențială.
The post Petrișor Peiu, reacție la contractul de consultanță al Administrației Prezidențiale cu SUA: România a devenit, oficial, un stat bananier first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





