Poliția cehă l-a eliberat pe mitropolitul rus Ilarion al Bisericii Ortodoxe Ruse. În mașina lui a fost găsit un narcotic interzis

Mitropolitul rus Ilarion al Bisericii Ortodoxe Ruse a fost reținut zilele trecute în Cehia sub suspiciunea de posesie de droguri. Ofițerii de poliție au găsit în mașină „patru recipiente mici care conțineau o substanță albă”.

Acesta a fost însă eliberat de poliția cehă în cursul zilei de marți, fără să i se aducă acuzații.

El a insistat asupra faptului că este victima unei înscenări.

„Simpla descoperire a unei substanțe interzise nu răspunde la întrebarea cheie – cum au ajuns aceste obiecte în vehicul în primul rând”, se arată într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram.

În urma testelor efectuate de specialiști, substanța găsită în mașină era un narcotic interzis, scrie Reuters.

Potrivit The Guardian, autoritatea națională cehă de combatere a drogurilor a declarat că mașina mitropolitului a fost oprită în urma unei sesizări anonime privind transportul de substanțe narcotice și psihotrope.

Biserica Ortodoxă Rusă a catalogat reținerea mitropolitului drept o „înscenare clasică”, în timp ce Ministerul de Externe al Rusiei a declarat că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Cehiei la Moscova în legătură cu acest caz.

Ilarion, în vârstă de 60 de ani, era considerat în trecut mâna dreaptă a patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill.

The post Poliția cehă l-a eliberat pe mitropolitul rus Ilarion al Bisericii Ortodoxe Ruse. În mașina lui a fost găsit un narcotic interzis first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

FOTO // Programul EU4GenderEquality. Circa 3 000 de persoane, implicate în inițiative de promovare a egalității de gen și prevenire a violenței

Circa 3 000 de persoane din Republica Moldova au fost implicate, în ultimii doi ani și jumătate, în activități de promovare a egalității de gen,...

De la stocarea energiei până la protecția cibernetică: CNS trasează foaia de parcurs pentru securitatea energetică a Moldovei

Președinta Maia Sandu a prezidat marți o ședință a Consiliului Național de Securitate (CNS) dedicată securității energetice a Republicii Moldova. Concluzia principală: nu există...

Important

FOTO // Programul EU4GenderEquality. Circa 3 000 de persoane, implicate în inițiative de promovare a egalității de gen și prevenire a violenței

Circa 3 000 de persoane din Republica Moldova au fost implicate, în ultimii doi ani și jumătate, în activități de promovare a egalității de gen, prevenirea violenței și combaterea stereotipurilor. Acțiunile au fost realizate în cadrul programului region...

OUG privind SAFE, adoptată înainte de demiterea Guvernului Bolojan, a fost aprobată în Senat. Măsurile eliminate de parlamentari

Senatul a adoptat, marţi, două ordonanţe de urgenţă privind programul SAFE de înzestrare a Armatei. Una dintre ele este actul normativ care a stârnit controverse și critici din partea PSD, fiind adoptat la limită, înainte ca Guvernul să fie demis. Aceasta a fost atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului și de liderul PSD Sorin Grindeanu. Dincolo de aspectele procedurale, proiectul a fost contestat pentru că pe lângă reglementările...

Ministrul austriac de Interne a explicat de ce nu a vrut România în Schengen. „Nu a fost împotriva voastră”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi omologul său din Austria, Gerhard Karner, au subliniat marţi, în cadrul unei vizite în Portul Constanţa, importanţa cooperării dintre cele două state.The post Ministrul austriac de Interne a explicat de ce nu a vrut România în Schengen. „Nu a fost împotriva voastră” first appeared on Nexta.ro.

Curțile de apel și tribunalele critică dur noua lege a salarizării și îi acuză pe politicieni că i-a interesat doar să își mărească veniturile:...

Președinții celor 16 curți de apel și președinții celor 50 de tribunale din țară au transmis marți comunicate de presă în care critică proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și acuză o „demonizare” a sistemului judiciar, vehiculând posibilitatea unor acțiuni „prin toate mijloacele puse la dispoziţie de lege pentru a susţine …The post Curțile de apel și tribunalele critică dur noua lege a salarizării și...

Soția lui Călin Georgescu a plătit din salariul de 2.000 de lei o parte din amenda uriașă primită de fostul candidat de la AEP

O parte din amenda de 200.000 de lei primită de Călin Georgescu de la Autoritatea Electorală Permanentă a fost achitată de soția sa, Cristela Georgescu.The post Soția lui Călin Georgescu a plătit din salariul de 2.000 de lei o parte din amenda uriașă primită de fostul candidat de la AEP first appeared on Nexta.ro.

GRAFIC Volume foarte bune la burse. 7 acțiuni au depășit pragul unor tranzacții de 10 milioane lei

Indicele celor mai lichide acțiuni românești a avut o apreciere de o treime de procent într-o sesiune cu tranzacții excepționale.The post GRAFIC Volume foarte bune la burse. 7 acțiuni au depășit pragul unor tranzacții de 10 milioane lei first appeared on Nexta.ro.

GRAFIC Volume foarte bune la burse. 7 acțiuni au depășit pragul unor tranzacții de 10 milioane lei

Indicele celor mai lichide acțiuni românești a avut o apreciere de o treime de procent într-o sesiune cu tranzacții excepționale.The post GRAFIC Volume foarte bune la burse. 7 acțiuni au depășit pragul unor tranzacții de 10 milioane lei first appeared on Nexta.ro.