Psihologii spun că oamenii buni au această problemă în comun. Regretul lor adevărat nu este cel la care ne-am fi gândit

Persoana care îți răspunde mereu la telefon. Prietenul pe care îl suni când te afli în criză, care apare mereu cu supa și cuvintele potrivite, când ești răcit, tocmai el are o problemă ascunsă.

Le trece prin minte în drum spre un prieten, căruia îi sar în ajutor, scrie bolde.com. Uneori, noaptea târziu, după lungi telefoane, acest altruist se gândește la „nemurirea sufletului” său.

„Dacă mi s-ar fi întâmplat mie, pe cine aș fi sunat, chiar acum?”

Evită să răspundă la această întrebare. Gândul vine, apoi îi părăsește, îl lasă într-un „sertar” al minții. Dar gândul se află acolo de ani de zile, îi macină.

Imaginează-ți că relația unui prieten se prăbușește subit. Sună telefoanele. El apelează la o singură persoană, care „și-a câștigat” poziția fruntașă în agenda sa telefonică.

Ascultă. Nu intră în panică. Nu transformă drama altcuiva în drama lor.

Apropierea într-o singură direcție

Această asimetrie este observată de abia peste ani de zile, când aranjamentul este deja „pe masă” și acel bun samaritean nu-și poate învăța prietenul, pe care l-a ajutat mereu, să se adapteze unei noi relații de prietenie.

Casa în care au crescut

Aproape nimeni nu a deprins aceste obiceiuri în viața adultă. Este ceva ce izvorăște din copilărie. Un părinte care avea nevoie de sprijin – emoțional, practic sau ambele – și copilul a preluat rolul de „îngrijitor”, chiar înainte de a ajunge la adolescență, maturitate.

Este vorba de parentificare, un mediu familial în care copilul preia din responsabilitățile emoționale și uneori practice ale adulților.

Acesta va copia modelul în decursul vieții sale, devenind ajutorul tuturor, dar nu și al propriei persoane.

Au mulți prieteni. Dar niciunul adevărat

Nu sunt izolați. Discută, dezbat, se întâlnesc. Au mulți oameni cu care păstrează legătura, dar puțini pe care se pot baza, cu adevărat.

Se trezesc în acel moment în care așteaptă să li se întoarcă aceeași favoare pe care o fac unei alte persoane, de 30 de ani. Cineva care să îi scoată din singurătate, care să observe că au fost mai tăcuți în ultima vreme…

Dar acest lucru nu se întâmplă. Stau lângă telefon, marți seară, alături de câinele lor, în tăcere. Apoi se duc la somn și mâine vor fi din nou buni cu ceilalți, așteptând același tratament, la un moment dat, de la un prieten, când le va fi mai greu.

Autorul recomandă:

The post Psihologii spun că oamenii buni au această problemă în comun. Regretul lor adevărat nu este cel la care ne-am fi gândit first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

O femeie a fost acroșată de un mic avion în timp ce zbura cu parapanta, în Austria. A supraviețuit miraculos

O femeie din Austria a trăit clipe de coșmar în timpul unui zbor cu parapanta. Un avion de mici dimensiuni a acroșat-o, când plana deasupra...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a sesizat Procuratura Generală după schimbul de acuzații dintre Nosatîi și Marinuța

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a depus o sesizare la Procuratura Generală, după schimbului de acuzații dintre ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și fostul ministru...

Important

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile...

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

O femeie a fost acroșată de un mic avion în timp ce zbura cu parapanta, în Austria. A supraviețuit miraculos

O femeie din Austria a trăit clipe de coșmar în timpul unui zbor cu parapanta. Un avion de mici dimensiuni a acroșat-o, când plana deasupra unei văi alpine, în regiunea Salzburg.The post O femeie a fost acroșată de un mic avion în timp ce zbura cu parapanta, în Austria. A supraviețuit miraculos first appeared on Nexta.ro.

CNAIR a anunțat când vom putea circula pe autostradă de la Adjud la Bacău

Stadiul fizic pe şantierul lotului 3 Răcăciuni – Bacău al Autostrăzii Moldovei (A7) se apropie de 75%, iar la sfârşitul lunii august se va deschide circulaţia de la Adjud la Bacău pe 60,3 kilometri, a anunţat, luni, directorul general al CNAIR.The post CNAIR a anunțat când vom putea circula pe autostradă de la Adjud la Bacău first appeared on Nexta.ro.

Pasajele Bucur Obor și Lujerului vor intra în consolidare. Contractele pentru consolidare și reabilitare au fost semnate. Cât vor dura lucrările

Administrația Străzilor București (ASB) a atribuit, în urma unor licitații, contractele pentru realizarea lucrărilor necesare consolidării și reabilitării pasajelor Bucur-Obor și Lujerului.The post Pasajele Bucur Obor și Lujerului vor intra în consolidare. Contractele pentru consolidare și reabilitare au fost semnate. Cât vor dura lucrările first appeared on Nexta.ro.

Război în Ucraina, ziua 1.552. Zelenski: „Ucraina rămâne fără sprijin crucial pentru sistemele antibalistice”

Războiul din Ucraina a intrat, marți, 26 mai 2026, în a 1552-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că negocierile cu Statele Unite privind extinderea producției de sisteme antibalistice nu au înregistrat progrese semnificative în ultima perioadă. Zelenski repoziționează Ucraina cu fața spre UE Liderul de la Kiev a precizat că autoritățile ucrainene încearcă în prezent să accelereze cooperarea cu statele europene...