Avertismentul Rusiei, care include un apel adresat diplomaților străini să părăsească capitala ucraineană, marchează o nouă escaladare a conflictului care durează de peste patru ani, Moscova anunțând atacuri „sistematice” asupra Kievului, inclusiv asupra „centrelor de decizie”, transmite AFP, citată de Euronews.
„De fiecare dată când vedem aceste atacuri de amploare din partea uneia sau a alteia dintre părți, ne reamintim de ce acesta este un război teribil, care durează acum mai mult decât cel de-al Doilea Război Mondial, și care trebuie să ia sfârșit”, a declarat Rubio reporterilor în timpul unei vizite oficiale în India.
Reamintim că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Rusia a lovit Ucraina prin lansarea unor rachete sonice, Oreșnik. Declarația lui Rubio vine pe fondul ultimului atac dur asupra Kievului, dar și după o convorbire telefonică cu Lavrov, ministrul rus de Externe.
Rubio a precizat că SUA sunt gata să facă „tot ce le stă în putință” pentru a contribui la „facilitarea încheierii acestui război” și a mai precizat că Statele Unite speră că, „la un moment dat se va ivi ocazia potrivită”.
Lavrov l-a îndemnat pe Rubio să evacueze diplomații americani din Kiev
Lavrov i-a transmis avertismentul lui Rubio într-o convorbire telefonică luni, îndemnându-l să evacueze diplomații americani, a declarat Ministerul de Externe al Rusiei.
Întrebat despre acest lucru, Rubio a declarat marți reporterilor că Rusia „a trimis o notificare tuturor ambasadelor”, nu doar misiunii diplomatice a SUA.
Rusia le ceruse deja cetățenilor străini și diplomaților să părăsească Kievul la începutul acestei luni, când a amenințat cu lovituri masive asupra centrului orașului în cazul în care Ucraina ar fi perturbat o paradă militară pe Piața Roșie din Moscova.
Misiunile diplomatice occidentale din oraș au respins ambele avertismente.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Franței a declarat luni: „Suntem obișnuiți cu amenințările lui Putin. Evacuarea este exclusă.”
Ucraina a clasificat amenințările Rusiei drept „retorici”
„Le spunem acum partenerilor noștri că nu trebuie să cedeze în fața acestui șantaj din partea Rusiei”, a declarat ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha.
Discuțiile conduse de SUA privind încetarea ostilităților au intrat în impas în ultimele luni din cauza conflictului din Iran.
The post Rubio spune că SUA sunt „gata” să medieze procesul de pace. Kremlinul își intensifică amenințările first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





