Duma de stat din Rusia a adoptat legea care permite sechestrarea bunurilor cetățenilor ruși aflați în străinătate care critică regimul de la Moscova. Noua măsură permite blocarea activelor de orice valoare imediat după întocmirea procesului-verbal și vizează blocarea surselor de venit din țară de către cei care critică autoritățile, transmite IPN.
Legea vizează infracțiuni precum discreditarea armatei ruse, încălcarea cadrului restrictiv pentru cei care sunt considerați agenți străini sau compararea URSS cu Germania nazistă. Prin urmare, decizia luată transformă sechestrul într-o formă de influență preventivă față de liderii de opinie și activiștii care acționează din afara granițelor.
Inițiativa a fost promovată de președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, și vizează un grup estimat între 300 de mii și un milion de cetățeni plecați din Rusia. Autoritățile invocă necesitatea unei măsuri preventive în cazul celor care obțin în continuare venituri din Rusia în timp ce critică regimul de peste hotare.
The post Rusia va sechestra averile cetățenilor aflați în străinătate și care critică regimul appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




