Slovacia își reafirmă sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova

Slovacia își reafirmă sprijinul deplin pentru parcursul european al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul slovac al apărării, Robert Kaliňák, în cadrul unei întrevederi la Chișinău cu prim-ministrul Alexandru Munteanu, transmite IPN.

Ministrul slovac și-a exprimat angajamentul pentru extinderea parteneriatului bilateral prin noi inițiative în domeniul industriei de apărare, al învățământului militar și al cercetării științifice.

Cei doi oficiali au discutat despre oportunitățile de dezvoltare a cooperării bilaterale în domeniul apărării, situația de securitate regională și agenda europeană a Republicii Moldova.

În cadrul discuțiilor, șeful executivului a apreciat sprijinul constant oferit de Slovacia pentru parcursul european al Republicii Moldova și deschiderea autorităților slovace de a contribui la consolidarea securității și stabilității regionale.

„Avem responsabilitatea să protejăm cetățenii și să le oferim siguranță și încredere în viitor. Republica Moldova nu este singură. Avem parteneri și prieteni pe care ne putem baza”, a declarat Alexandru Munteanu.

Premierul a subliniat că Republica Moldova nu este doar beneficiară a sprijinului european, ci și parte activă a eforturilor comune pentru menținerea securității și stabilității în regiune.

The post Slovacia își reafirmă sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Rută directă Chișinău-Madrid, lansată de pe Aeroportul Chișinău

Prima rută directă Chișinău-Madrid a fost lansată marți de...

Ploi cu descărcări electrice și grindină, prognozate pentru miercuri

Meteorologii anunță că miercuri va ploua pe întreg teritoriul...

Noi sancțiuni impuse de Marea Britanie împotriva Rusiei: rețeaua A7 a lui Șor, pe listă

Marea Britanie a aprobat un nou pachet de 18...

Școlile din Moldova vor fi gestionate de agenții teritoriale pentru educație

În Republica Moldova vor fi create aproximativ 10 agenții...

Republica Moldova va găzdui prima ediție a expoziției internaționale „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”

Comunicat de presă Camera de Comerț și Industrie a Republicii...

Ministerul Energiei: peste 70% din consumul de energie provine astăzi din surse regenerabile

Ministerul Energiei anunță că Republica Moldova înregistrează un nou...

ULTIMA ORĂ

Sărbătorește Ziua Copilului la Veranda Mall! Ateliere creative, jocuri, spectacole și activități gratuite pentru cei mici

Timp de șase ore, copiii vor avea un program plin de distracție, de la activități în care își pun creativitatea la treabă, până la jocuri...

Ion Ceban acuză Guvernarea de reformă administrativă „pe sub masă”: „Șantajul primarilor și amalgamarea forțată nu sunt reformă – sunt lichidarea localităților”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză conducerea PAS că promovează o reformă administrativ-teritorială opacă, marcată de șantajul primarilor și de o amalgamare...

Important

Traian Băsescu devine cetățean al Republicii Moldova – Maia Sandu: „Corectăm o nedreptate istorică”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat cetățenia moldovenească...

Sărbătorește Ziua Copilului la Veranda Mall! Ateliere creative, jocuri, spectacole și activități gratuite pentru cei mici

Timp de șase ore, copiii vor avea un program plin de distracție, de la activități în care își pun creativitatea la treabă, până la jocuri de mișcare, întâlniri cu personaje îndrăgite și spectacole muzicale. Invitații speciali ai evenimentului sunt Coloricii – Ici, Rici & Colorici, alături de Ritza Marizza Clownița, Super DJ și Bunicuța, care vin la Veranda Mall cu muzică, dans, voie bună și un spectacol interactiv pregătit...

SUA își reduc puternic sprijinul militar pentru aliații NATO din Europa în caz de criză. Detaliile scurse în presa germană

SUA intenționează să reducă semnificativ efectivele militare disponibile pentru a sprijini aliații europeni într-o criză, inclusiv în ceea ce privește avioanele de vânătoare, navele de război și avioanele de realimentare în aer, a relatat marți publicația germană Spiegel, preluată de Reuters. În cadrul unui mecanism cunoscut sub numele de NATO Force Model, țările membre ale …The post SUA își reduc puternic sprijinul militar pentru aliații NATO din Europa în...

Investiții masive și tehnologie de ultimă generație: Cum a devenit fabrica Philip Morris România din Otopeni un pilon al economiei românești

Într-o perioadă în care Europa caută soluții concrete pentru reindustrializare și consolidare economică, România demonstrează că este o destinație strategică capabilă să atragă și să susțină investiții străine de înaltă tehnologie.The post Investiții masive și tehnologie de ultimă generație: Cum a devenit fabrica Philip Morris România din Otopeni un pilon al economiei românești first appeared on Nexta.ro.

Atacurile cu drone ale Moscovei în ţările baltice caută să ”destabilizeze” democraţiile europene, acuză Ursula von der Leyen la Vilnius, după o întâlnire cu...

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, care se află marţi într-o vizită la Vilnius, atribuie Rusiei responsabilitatea unor alerte recente cu dronă în ţările baltice şi acuză Moscova de faptul că încearcă să ”destabilizeze societăţile democratice ale Uniunii Europene (UE)”, relatează AFP.The post Atacurile cu drone ale Moscovei în ţările baltice caută să ”destabilizeze” democraţiile europene, acuză Ursula von der Leyen la Vilnius, după o întâlnire cu...

Mai multe state NATO se opun unui plan propus de Mark Rutte privind finanțarea Ucrainei. Ce speră Kievul

Ambasadorul Ucrainei în Turcia a declarat marţi că se aşteaptă ca summitul NATO prevăzut în iulie la Ankara să discute despre sprijinul financiar pentru Kiev, sugerând ca fiecare membru să contribuie cu o mică parte din bugetul său.The post Mai multe state NATO se opun unui plan propus de Mark Rutte privind finanțarea Ucrainei. Ce speră Kievul first appeared on Nexta.ro.

Senatul a votat numirea lui Bogdan Alexandru Sticlosu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), pentru un mandat de 4 ani

Plenul Senatuui a votat, marţi, cu 69 de voturi ”pentru”, 6 voturi ”contra” şi 26 abţineri numirea lui Bogdan Alexandru Sticlosu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru un mandat de 4 ani.The post Senatul a votat numirea lui Bogdan Alexandru Sticlosu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), pentru un mandat de 4 ani first appeared on Nexta.ro.

Pacienţii din vestul ţării au acces la unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie cerebrală şi spinală, la Timişoara. Peste 1,5 mil. de...

Centrul de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Regina Maria Timişoara îşi extinde capacitatea de tratament pentru afecţiuni complexe ale creierului şi coloanei vertebrale, în urma unei investiţii de aproximativ 1,5 mil. de euro în tehnologii medicale avansate.The post Pacienţii din vestul ţării au acces la unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie cerebrală şi spinală, la Timişoara. Peste 1,5 mil. de euro au fost investiţi în dotarea centrului first...