Tanczos Barna cere la Bruxelles buget mai mare pentru agricultură: „Negocierile din următoarele luni vor fi esenţiale pentru fermierii din România”

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a declarat că România solicită sprijin imediat și un buget mai mare pentru agricultură pe termen lung din partea Uniunii Europene, în contextul discuțiilor purtate la Bruxelles privind viitorul politicilor agricole europene.

Acesta a spus marți că, în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit, a cerut măsuri și fonduri din rezerva agricolă a UE pentru a gestiona crizele din prezent care afectează sectorul.

În același timp, ministrul a vorbit despre importanța protejării producției agricole interne, inclusiv în raport cu acordul UE-Mercosur, și a menționat că importurile pot avea efecte inegale asupra statelor membre.

Într-o postare pe Facebook, Tanczos Barna a spus că România, alături de alte state membre, a cerut explicit creșterea bugetului european pentru agricultură și coeziune în viitorul cadru financiar multianual.

„Împreună cu alte 15 state membre ale UE, România a transmis astăzi clar că, în viitorul buget multianual al Uniunii Europene, aşteaptă alocări mai mari decât cele propuse pentru agricultură şi coeziune”, a declarat ministrul interimar al Agriculturii.

El a precizat că această poziție, anunțată și de președintele Nicușor Dan, este un semnal politic  în interiorul Uniunii Europene.

„Negocierile din următoarele luni vor fi astfel esenţiale pentru fermierii din România, mai ales în contextul în care, în prezent, pare să scadă sprijinul pentru menţinerea unui buget separat pentru agricultură”, a spus ministrul interimar.

Tot la Bruxelles, Tanczos Barna a cerut din nou folosirea resurselor din rezerva agricolă europeană pentru a face față situațiilor de criză.

„Discuţiile cu colegii miniştri au arătat clar că agricultura europeană se confruntă cu multiple crize: creşterea costurilor de producţie, probleme pe piaţa laptelui şi fenomene climatice extreme, în special seceta, care afectează competitivitatea agriculturii şi situaţia fermierilor. Este foarte important că a fost adoptat planul european de acţiune privind fertilizanţii, însă acesta trebuie aplicat urgent şi susţinut prin alocări semnificative din rezerva de criză”, a afirmat Tanczos Barna.

„Impactul acordului trebuie analizat şi la nivelul pieţelor naţionale, deoarece importurile pot afecta disproporţionat anumite state membre. UE trebuie să acţioneze astfel încât niciun stat membru să nu rămână singur în faţa efectelor negative, iar măsurile de salvgardare trebuie aplicate rapid atunci când situaţia o impune”, a explicat ministrul interimar.

The post Tanczos Barna cere la Bruxelles buget mai mare pentru agricultură: „Negocierile din următoarele luni vor fi esenţiale pentru fermierii din România” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Superliga: FC Rapid a anunţat despărţirea de antrenorul Constantin Gâlcă

FC Rapid a anunţat, marţi, despărţirea de antrenorul Constantin...

Der Spiegel: SUA intenţionează să reducă numărul de bombardiere strategice şi nave de război puse la dispoziţia NATO în caz de criză

SUA intenţionează să reducă semnificativ contribuţiile militare disponibile pentru...

ULTIMA ORĂ

Președinții tribunalelor din țară critică proiectul de lege privind salarizarea: „Consecințe catastrofale” și „anomalii în sistem”

Președinții tribunalelor din România au transmis un punct de vedere comun în care critică proiectul de lege privind salarizarea, afirmând că acesta ar putea genera...

De la stocarea energiei până la protecția cibernetică: CNS trasează foaia de parcurs pentru securitatea energetică a Moldovei

Președinta Maia Sandu a prezidat marți o ședință a Consiliului Național de Securitate (CNS) dedicată securității energetice a Republicii Moldova. Concluzia principală: nu există...

Important

Președinții tribunalelor din țară critică proiectul de lege privind salarizarea: „Consecințe catastrofale” și „anomalii în sistem”

Președinții tribunalelor din România au transmis un punct de vedere comun în care critică proiectul de lege privind salarizarea, afirmând că acesta ar putea genera „consecințe catastrofale” asupra sistemului de justiție și ar produce „anomalii” în grilele de salarizare.The post Președinții tribunalelor din țară critică proiectul de lege privind salarizarea: „Consecințe catastrofale” și „anomalii în sistem” first appeared on Nexta.ro.

Președinții tribunalelor din țară critică proiectul de lege privind salarizarea: „Consecințe catastrofale” și „anomalii în sistem”

Președinții tribunalelor din România au transmis un punct de vedere comun în care critică proiectul de lege privind salarizarea, afirmând că acesta ar putea genera „consecințe catastrofale” asupra sistemului de justiție și ar produce „anomalii” în grilele de salarizare.The post Președinții tribunalelor din țară critică proiectul de lege privind salarizarea: „Consecințe catastrofale” și „anomalii în sistem” first appeared on Nexta.ro.

Nu uita să-ți închizi telefonul o dată pe săptămână. Recomandarea nu ține de baterie sau spațiul de stocare

Nu uita să-ți închizi telefonul o dată pe săptămână. Este o recomandare care nu are legătură cu viața bateriei sau spațiul de stocare „aglomerat”. Atacurile cibernetice sunt o problemă pentru toți utilizatorii de smartphone-uri, scrie eleconomista.es. Dispozitivele vulnerabile în fața hackerilor sunt chiar telefoanele noastre, care conțin date sensibile, inclusiv pe cele legate de conturile bancare. De asemenea, pe smartphone suntem foarte predispuși să nu fim atenți când deschidem anumite pagini sau...

Statul împarte miliarde sub formă de ajutoare, în timp ce muncitorii români rămân printre cei mai săraci din UE

România a ajuns pe locul al doilea în Uniunea Europeană la acordarea ajutoarelor de stat, fiind depășită doar de Ungaria. În același timp, țara noastră continuă să ocupe primele locuri în statisticile europene privind sărăcia în muncă, adică au un loc de muncă, dar veniturile sunt prea mici.The post Statul împarte miliarde sub formă de ajutoare, în timp ce muncitorii români rămân printre cei mai săraci din UE first...

Superliga: FC Rapid a anunţat despărţirea de antrenorul Constantin Gâlcă

FC Rapid a anunţat, marţi, despărţirea de antrenorul Constantin Gâlcă şi de membrii staff-ului său: Dumitru Uzunea (antrenor secund), Ciprian Prună (preparator fizic) şi Marius Francisc (analist video).The post Superliga: FC Rapid a anunţat despărţirea de antrenorul Constantin Gâlcă first appeared on Nexta.ro.

Proiectul legii salarizării unitare – Preşedinţii Curţilor de Apel: Îşi propune, deliberat, reconfigurarea instituţională prin deprofesionalizarea unor domenii esenţiale şi afirmarea diletantismului ca politică...

Preşedinţii Curţilor de Apel au transmis, marţi seară, că legea salarizării unitare îşi propune în mod deliberat desfiinţarea şi reconfigurarea instituţională prin deprofesionalizarea unor domenii esenţiale şi afirmarea diletantismului ca politică de stat. Ei au precizat că profesii încărcate de responsabilitate precum cadrele didactice, medicii sau judecătorii reclamă un nivel de salarizare scăzut ”în numele unei nevoi de echitate socială specifică statelor autoritare, incongruente şi dispreţuitoare din perspectiva valorilor...