Case inundate și fără lumină după ploile torențiale de la Greblești, raionul Strășeni

În comuna Greblești, raionul Strășeni, locuințele inundate în urma ploilor torențiale de săptămâna trecută au rămas deconectate de la rețeaua electrică pentru a evita producerea de scurtcircuite. Primarul localității, Aliona Chircu, a declarat pentru IPN că în sat continuă lucrările de pompare a apei, iar oamenii sunt ajutați de voluntari cu produse de strictă necesitate.

Potrivit primarului, apa s-a retras din locuințe, dar pereții și podelele caselor sunt puternic afectate de umezeală. Autoritățile locale depun eforturi pentru a face rost de dezumidificatoare pentru uscarea mai rapidă a încăperilor inundate. Potrivit primarului, echipamentele disponibile au fost deja distribuite.

În același timp, Chircu a subliniat că beciurile oamenilor sunt în continuare inundate. „Din beciuri nu are rost de scos apa acum, pentru că urmează să se retragă din zona de șes, iar nivelul în beciuri e mai jos decât în șes”, a explicat Aliona Chircu.

Totodată, Aliona Chircu menționează că în primele două nopți după inundații, mai multe familii au fost evacuate și au stat la rude. Ulterior, după ce nivelul apei a început să scadă, autoritățile locale au decis că măsura nu mai era necesară, deoarece riscul a scăzut considerabil.

„Acum, principala problemă este evacuarea apei de pe terenuri, inclusiv din șanțurile satului, ca să putem evita eventualele probleme sanitare. Cu cât mai repede evacuăm apa, cu atât mai repede se va usca totul”, a mai spus primarul.

De asemenea, Aliona Chircu a lansat și un apel către agenții economici și persoanele care ar putea ajuta localitatea după ce terenul de mini-fotbal din comună a fost grav afectat de inundații.

În urma precipitațiilor abundente din 22 mai, două persoane au murit înecate, iar în mai multe localități din țară s-au produs inundații și alunecări de teren. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență continuă intervențiile în raioanele Strășeni, Criuleni, Călărași și Ungheni pentru a preveni riscul de inundații.

The post Case inundate și fără lumină după ploile torențiale de la Greblești, raionul Strășeni appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Parlamentul Ungariei anulează decizia Guvernului Orbán de retragere din Curtea Penală Internațională

Parlamentul Ungariei a votat miercuri menținerea țării în cadrul...

Funcționari electorali, avertizați de CEC pentru nereguli în listele suplimentare

Mai mulți funcționari din cadrul birourilor electorale de la...

Guvernul aprobă mecanisme noi pentru intervenții pe piața carburanților și energiei

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va putea aplica,...

Mai multe persoane vizate în dosarul amnistiei: au fost ridicate documente și dispozitive electronice

Mai multe persoane, inclusiv funcționari publici, sunt vizate în...

Mai multe persoane vizate în dosarul amnistiei: au fost ridicate documente și dispozitive electronice

Mai multe persoane, inclusiv funcționari publici, sunt vizate în...

Mai multe persoane vizate în dosarul amnistiei: au fost ridicate documente și dispozitive electronice

Mai multe persoane, inclusiv funcționari publici, sunt vizate în...

Conferința supraveghetorilor bancari BSCEE, organizată în premieră la Chișinău

Banca Națională a Moldovei va găzdui, la Chișinău, conferința...

ULTIMA ORĂ

O țară din Europa va produce roboți umanoizi. Vor fi construiți în doar două luni

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat miercuri la Jiaxing, în China, că Serbia va începe producţia de roboţi între 10 şi 20 iulie şi că,...

Renato Usatîi: Procuratura Generală trebuie să stabilească cum au ajuns datele despre misiunea celor doi ofițeri SIS reținuți la Moscova în mâinile serviciilor speciale...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8 că Procuratura Generală a Republicii Moldova trebuie să investigheze...

Important

O țară din Europa va produce roboți umanoizi. Vor fi construiți în doar două luni

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat miercuri la Jiaxing, în China, că Serbia va începe producţia de roboţi între 10 şi 20 iulie şi că, în două luni, Serbia va avea roboţi umanoizi, ceva ce nu avea nicio altă ţară europeană, relatează Tanjug.The post O țară din Europa va produce roboți umanoizi. Vor fi construiți în doar două luni first appeared on Nexta.ro.

Culturi de canabis, descoperite de procurorii DIICOT, în Ilfov. Semințele erau aduse din Olanda

Mai multe culturi in-door de canabis au fost descoperite în urma unor percheziţii făcute în judeţul Ilfov de poliţişti de frontieră, sub coordonarea procurorilor Structurii Centrale a DIICOT.The post Culturi de canabis, descoperite de procurorii DIICOT, în Ilfov. Semințele erau aduse din Olanda first appeared on Nexta.ro.

„PSD sună prin PNL și USR”. Un deputat liberal spune că social-democrații caută susținere pentru un Guvern condus de Eugen Tomac

Deputatul Octavian Oprea spune că PSD negociază în Parlament pentru a obține sprijin pentru desemnarea lui Eurgen Tomac premier. Social-democrații ar fi sunat la PNL și USR, dar ar fi abordat mai mulți parlamentari inclusiv miercuri, la ședințele din Parlament. „Ne-au spus că cel mai bun guvern ar fi cel propus de președinte” a declarat liberalul, pentru Digi24.ro. The post „PSD sună prin PNL și USR”. Un deputat liberal spune...

Merkel, fosta cancelară a Germaniei: „Războiul din Ucraina se va încheia în 2036”

Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, a făcut o predicție la conferința WDR Europaforum din Berlin. „Peste 10 ani, războiul din Ucraina se va încheia, sperăm. Iar Ucraina va deveni o țară independentă, liberă și suverană”, a transmis Angela Merkel. Sursa Video: WDR 1LIVE Autorul recomandă:  The post Merkel, fosta cancelară a Germaniei: „Războiul din Ucraina se va încheia în 2036” first appeared on Nexta.ro.

O nouă serie de gafe și momente de blocaj marca Nicușor Dan. Cum a arătat prestația președintelui la Summitul de azi

Nicușor Dan a oferit un nou show memorabil astăzi, la „Summitul European pentru Integritatea Informației și Combaterea Dezinformării”. Pauzele lungi și gesturile cu care deja ne-a obișnuit, i-au dominat discursul și de data aceasta. Se știe deja că orice conferință de presă susținută de președinte se transformă într-o piesă de teatru. Nicușor Dan a depășit și astăzi așteptările și a livrat o prestație plină de gafe, momente de liniște totală...

Ciucu îl acuză pe Nicușor Dan că menajează PSD: „Ne trezim iarăşi cu ei, la alegerile din 2028, cum ne țin lecții”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, l-a criticat miercuri, 27 mai, pe președintele Nicușor Dan, susținând că nu pune PSD în situația de a-și asuma guvernarea și astfel îi „protejează” politic.The post Ciucu îl acuză pe Nicușor Dan că menajează PSD: „Ne trezim iarăşi cu ei, la alegerile din 2028, cum ne țin lecții” first appeared on Nexta.ro.

Instituțiile bancare din Rusia își vor putea înarma personalul și să își creeze sisteme de apărare anti-drone

Rusia a adoptat o lege care permite Băncii Centrale și altor instituții financiare să își creeze sisteme de apărare și să își înarmeze personalul pentru a respinge atacurile cu drone, potrivit unui document publicat de Duma de Stat.The post Instituțiile bancare din Rusia își vor putea înarma personalul și să își creeze sisteme de apărare anti-drone first appeared on Nexta.ro.