CFA România: Se anticipează o nouă depreciere a leului în următorul an

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a rămas relativ constant în luna aprilie, la valoarea de 38,1 puncte. Indicatorul condițiilor curente s-a redus ușor, cu 0,7 puncte, iar cel al anticipațiilor a crescut cu 0,2 puncte, rezultând o creștere de 0,1 puncte a indicatorului de încredere în economie.

„Pe fondul aversiunii la risc, cauzată atât de factori externi, cât și interni, leul s-a depreciat, depășind media anticipațiilor atât pentru orizontul de 6 luni, cât și pentru cel de 12 luni. De asemenea, anticipațiile privind creșterea economică pentru anul curent au înregistrat scăderi consistente, iar riscul de recesiune în anul 2026 a crescut substanțial”, a declarat Adrian Codirlașu, președintele asociației.

Depreciere a leului

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (mai 2027) s-a redus ușor față de valoarea înregistrată în exercițiul anterior, ajungând la 7,41%. 46% dintre participanți anticipează reducerea ratei inflației comparativ cu valoarea actuală a acesteia, în timp ce 31% anticipează majorarea ei.

„În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 80% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar 12% o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1650 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR/RON anticipat este de 5,2252 lei pentru un euro”, se arată într-un comunicat al CFA România.

Sondajul a fost realizat în ultima săptămână a lunii aprilie.

De asemenea, 64% dintre participanți anticipează o stagnare a prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, iar 72% consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 28% că sunt corect evaluate.

Scădere a prețului petrolului Brent

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2026 a scăzut față de exercițiul anterior cu 0,2 pp și a înregistrat o valoare medie a anticipațiilor de 6,4% din PIB.

Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2026 s-au redus substanțial și au ajuns la valoarea medie de 0,4%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 62% în următoarele 12 luni.

În ceea ce privește evoluția prețului petrolului Brent în următoarele 12 luni, participanții anticipează un preț de 93 USD/baril, valoare cu 10 USD mai redusă decât cea înregistrată în exercițiul anterior.

The post CFA România: Se anticipează o nouă depreciere a leului în următorul an first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Ce înseamnă 5G și ce schimbă, de fapt, față de 4G

5G este una dintre acele tehnologii despre care s-a...

Ce înseamnă 5G și ce schimbă, de fapt, față de 4G

5G este una dintre acele tehnologii despre care s-a...

Analiștii CFA avertizează: „Riscul de recesiune în 2026 a crescut substanțial. Leul va continua să se deprecieze”

Anticipaţiile analiştilor financiari privind creşterea economică pentru anul curent...

ULTIMA ORĂ

Ce înseamnă 5G și ce schimbă, de fapt, față de 4G

5G este una dintre acele tehnologii despre care s-a vorbit enorm, uneori justificat, alteori cu multă confuzie.The post Ce înseamnă 5G și ce schimbă, de...

DOC | Scandal la Apă-Canal Chișinău: 96 de angajați au primit apartamente la prețuri preferențiale, dar majoritatea nu erau beneficiarii reali – raportul merge...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a făcut public un raport intern al Primăriei Chișinău, elaborat de un grup de lucru instituit în...

Important

Ce înseamnă 5G și ce schimbă, de fapt, față de 4G

5G este una dintre acele tehnologii despre care s-a vorbit enorm, uneori justificat, alteori cu multă confuzie.The post Ce înseamnă 5G și ce schimbă, de fapt, față de 4G first appeared on Nexta.ro.

O nouă victorie pentru Donald Trump. Candidatul susținut de președinte a câștigat alegerile primare pentru Senat în Texas

O premieră pentru republicanii din Texas Ken Paxton a câștigat marți nominalizarea republicană pentru Senatul Statelor Unite în Texas, după ce l-a învins pe senatorul John Cornyn, aflat la al patrulea mandat, relatează Associated Press.  Cornyn devine astfel primul senator republican din Texas care pierde nominalizarea partidului în încercarea de a fi reales.  Influența președintelui Trump asupra partidului Victoria lui Paxton a venit la scurt timp după ce Donald Trump și-a anunțat susținerea...

Un bărbat din Hunedoara aflat în arest la domiciliu a ieșit din casă să consume alcool și a fost găsit beat pe o bancă

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din orașul Uricani, aflat sub măsura arestului la domiciliu, fiind bănuit de infracțiuni de lovire și conducere fără permis a unui autovehicul, este cercetat acum și pentru evadare.The post Un bărbat din Hunedoara aflat în arest la domiciliu a ieșit din casă să consume alcool și a fost găsit beat pe o bancă first appeared on Nexta.ro.

Analiștii CFA avertizează: „Riscul de recesiune în 2026 a crescut substanțial. Leul va continua să se deprecieze”

Anticipaţiile analiştilor financiari privind creşterea economică pentru anul curent au înregistrat scăderi consistente, iar riscul de recesiune în anul 2026 a crescut substanţial, susţine preşedintele Asociaţiei CFA România, Adrian Codirlaşu.The post Analiștii CFA avertizează: „Riscul de recesiune în 2026 a crescut substanțial. Leul va continua să se deprecieze” first appeared on Nexta.ro.

O noapte de foc în Rusia și Crimeea ocupată. Kievul lovește în inima logisticii și aviației ruse: rafinării, aerodromuri militare și uzine strategice, sub...

Războiul asimetric purtat de Ucraina dincolo de linia frontului a cunoscut o nouă escaladare majoră în noaptea de 27 mai.The post O noapte de foc în Rusia și Crimeea ocupată. Kievul lovește în inima logisticii și aviației ruse: rafinării, aerodromuri militare și uzine strategice, sub asediu first appeared on Nexta.ro.