Republica Moldova nu se confruntă în prezent cu riscuri imediate cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale, energie electrică sau carburanți, iar autoritățile pregătesc măsuri pentru eventuale perturbări generate de tensiunile internaționale și evoluțiile de pe piețele externe. Situația energetică și securitatea aprovizionării au fost analizate în cadrul ședinței Consiliului Național de Securitate, prezidată de Maia Sandu, transmite IPN.
Președinția menționează într-un comunicat de presă că un subiect important pe agenda consiliului l-au constituit și proiectele strategice de infrastructură energetică menite să consolideze interconectarea Republicii Moldova cu România și, astfel, cu rețeaua energetică europeană. A fost trecut în revistă stadiul proiectelor liniilor electrice Vulcănești-Chișinău, Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș.
Membrii CNS au discutat despre dezvoltarea capacităților de stocare a energiei, extinderea surselor regenerabile și accelerarea proiectelor de eficiență energetică, măsuri considerate esențiale pentru consolidarea independenței energetice. S-a convenit ca Energocom să continue diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare, pentru a lărgi opțiunile de achiziție și a reduce vulnerabilitățile externe.
De asemenea, a fost analizată securitatea fizică și cibernetică a infrastructurii energetice critice, în contextul riscurilor sporite generate de situația regională.
La finalul ședinței, consiliul a aprobat mai multe măsuri privind securitatea energetică a țării. Acestea includ monitorizarea permanentă a riscurilor din sectorul energetic și pregătirea unui program de sprijin pentru familiile vulnerabile în sezonul rece. De asemenea, autoritățile vor accelera proiectele energetice strategice și vor dezvolta capacitățile de stocare și eficiență energetică. Sunt vizate și reducerea vulnerabilităților fizice și cibernetice ale infrastructurii energetice.
The post CNS: Nu există un pericol imediat privind aprovizionarea cu resurse energetice appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




