Directorul unei Societăți pe Acțiuni din Căușeni, depistat cu avere nejustificată de peste 400 de mii de lei. Ce riscă

Directorul unei Societăți pe Acțiuni din Căușeni, Roman Serbenco, precum și membrii familiei acestuia, au fost depistați cu o avere nejustificată în valoare de 418.401 lei, rezultată din diferența substanțială dintre averea dobândită și veniturile obținute în perioada 3 septembrie 2024-19 decembrie 2024.

Cauza a fost transmisă de inspectorul de integritate în instanța de judecată, pentru examinare în vederea confiscării averii nejustificate, în mărimea diferenței substanțiale constatate. Totodată, prin actul de constatare, s-a dispus încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale persoanei supuse controlului, în condițiile legislației în vigoare.

„După rămânerea definitivă a Actului de constatare, persoana supusă controlului va fi decăzută din dreptul de a exercita orice funcție menționată la art. 3 alin. (1) din Legea 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, pentru o perioadă de 3 ani, fiind înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții prevăzute de această lege. Persoana vizată are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv”, transmite Autoritatea Națională de Integritate (ANI). 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În documentul emis de ANI se precizează că: „la data de 6 august 2025 în cadrul Autorității Naționale de Integritate a fost înregistrată sesizarea din oficiu nr. 04/1230, cu privire la eventuala încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către dl Roman SERBENCO, IDNP – XXXXX, directorul S.A. „Drumuri Căușeni”. În aceeași zi, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 132/2016 sesizarea a fost repartizată aleatoriu prin sistemul electronic de distribuire a sesizărilor fiindu-i atribuit nr. 202501380007. În conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 132/2016, în termen de 30 de zile de la data repartizării sesizării depuse de o persoană fizică sau persoană juridică, inspectorul de integritate efectuează verificarea prealabilă a acesteia”

Articolul Directorul unei Societăți pe Acțiuni din Căușeni, depistat cu avere nejustificată de peste 400 de mii de lei. Ce riscă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Nereguli depistate la alegerile locale din Orhei și Taraclia: Mai mulți funcționari electorali, sancționați de CEC

Mai mulți funcționari electorali din raioanele Orhei și Taraclia,...

Ambulanțele nu au voie să utilizeze girofarul în cartiere locative. Excepțiile și cum sunt verificați șoferii

Ambulanțele nu pot utiliza semnalele luminoase și speciale în...

Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei

Președinta Maia Sandu a primit-o miercuri, la Chișinău, pe...

Hollywood-ul s-a mutat pentru o seară la PORT MALL

Pentru o seară, Hollywood-ul s-a mutat la PORT MALL,...

STOP CADRU! Irina Gutnic recunoaște că îl filma pe Ion Ceban? Imaginile video publicate de fosta viceprimară

Fosta viceprimară și ex-șefă a SA Apă-canal Chișinău, Irina...

Detalii despre perchezițiile din dosarul amnistiei: documente și dispozitive electronice, ridicate din penitenciare

Mai multe persoane, inclusiv funcționari publici, sunt vizate în...

ARBOM anunță investiții pentru Levski Trakia și planuri de modernizare a stadionului din Taraclia

Asociația pentru Susținerea Comunității Bulgare din Moldova (ARBOM) va...

ULTIMA ORĂ

Black Coffee și Shimza se alătură line-up-ului NEBULA X, cel mai mare festival de muzică electronică de pe litoralul românesc

Costinești, România – 27 mai 2026 NEBULA X, festivalul de muzică electronică găzduit de NIBIRU în vara lui 2026, va avea loc între 23 și...

Renato Usatîi: Procuratura Generală trebuie să stabilească cum au ajuns datele despre misiunea celor doi ofițeri SIS reținuți la Moscova în mâinile serviciilor speciale...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8 că Procuratura Generală a Republicii Moldova trebuie să investigheze...

Important

Black Coffee și Shimza se alătură line-up-ului NEBULA X, cel mai mare festival de muzică electronică de pe litoralul românesc

Costinești, România – 27 mai 2026 NEBULA X, festivalul de muzică electronică găzduit de NIBIRU în vara lui 2026, va avea loc între 23 și 26 iulie, la NIBIRU Arena, în Costinești. Evenimentul aduce pe litoralul românesc un format dedicat muzicii electronice, cu artiști internaționali din zona house, techno și EDM, într-un spațiu gândit ca una dintre cele mai ample experiențe open-air de clubbing din regiune. Black Coffee, artistul sud-african...

Psihologii explică de ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”

Fenomenul cunoscut drept „efectul noului început” sau „fresh start effect” este asociat de obicei cu începutul anului, însă psihologii spun că și vara poate declanșa aceeași dorință de schimbare. Experții spun că mecanismul funcționează și la schimbările de anotimp, iar vara vine cu avantaje suplimentare, notează El Economista. De ce vara funcționează ca un nou capitol Zilele lungi, soarele, căldura și timpul liber mai abundent cresc motivația de a aborda provocări noi....

Nereguli depistate la alegerile locale din Orhei și Taraclia: Mai mulți funcționari electorali, sancționați de CEC

Mai mulți funcționari electorali din raioanele Orhei și Taraclia, implicați în organizarea alegerilor locale noi din 17 mai, au fost avertizați de Comisia Electorală Centrală (CEC), după ce instituția a depistat nereguli la înscrierea alegătorilor pe listele electorale suplimentare. Potrivit CEC, în urma verificării datelor din modulul „E-Day” al Sistemului informațional automatizat de stat „Alegeri”, au fost identificate cazuri în care unii alegători au fost incluși în listele suplimentare...

Coreea de Sud îl convoacă pe ambasadorul iranian după ce o navă a fost atacată în Strâmtoarea Ormuz:

Coreea de Sud a anunţat, miercuri, că îl va convoca pe ambasadorul Iranului după ce ancheta privind atacul asupra unei nave sud-coreene, la începutul lunii mai, în Strâmtoarea Ormuz, a arătat că cel mai probabil vasul a fost lovit de o rachetă dezvoltată de Teheran, relatează AFP, potrivit Agerpres. The post Coreea de Sud îl convoacă pe ambasadorul iranian după ce o navă a fost atacată în Strâmtoarea Ormuz: first...

Coreea de Sud îl convoacă pe ambasadorul iranian după ce o navă a fost atacată în Strâmtoarea Ormuz:

Coreea de Sud a anunţat, miercuri, că îl va convoca pe ambasadorul Iranului după ce ancheta privind atacul asupra unei nave sud-coreene, la începutul lunii mai, în Strâmtoarea Ormuz, a arătat că cel mai probabil vasul a fost lovit de o rachetă dezvoltată de Teheran, relatează AFP, potrivit Agerpres. The post Coreea de Sud îl convoacă pe ambasadorul iranian după ce o navă a fost atacată în Strâmtoarea Ormuz: first...

Banca Centrală și alte instituții financiare din Rusia se vor înarma cu sisteme de apărare ca să doboare drone

Rusia a adoptat o lege care permite băncii sale centrale și altor instituții financiare, inclusiv principalului creditor Sberbank, să opereze propriile lor sisteme de apărare şi să îşi înarmeze personalul pentru a respinge atacurile cu drone, arată un document publicat de Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, potrivit Reuters. Ucraina a lovit miercuri …The post Banca Centrală și alte instituții financiare din Rusia se vor înarma cu...

StartupCafe.ro: Business CheckIn. Andreea a trecut de la antreprenoriat în telefonie mobilă la afacere în terapie holistică

Andreea Tomuleasa (foto) este antreprenoarea din spatele Enjoy Life, un business de transformare personală început în 2017 și construit la intersecția dintre călătorie, autocunoaștere și practici de terapie holistică. Înainte de acest proiect, Andreea a condus un business în domeniul serviciilor de telefonie mobilă, pe care l-a dezvoltat timp de mai bine de un deceniu, însă, la …The post StartupCafe.ro: Business CheckIn. Andreea a trecut de la antreprenoriat în telefonie mobilă la...