Particularități privind votul la referendumul local din comuna Coșnița

Tinerii care au împlinit 18 ani după 21 martie 2026 și au obținut pentru prima dată cartea de identitate vor putea vota la referendumul local din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, fiind incluși pe listele electorale suplimentare dacă nu se regăsesc în lista de bază. Particularități de organizare a scrutinului din 21 iunie au fost stabilite de Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

Potrivit CEC, alegătorii care se prezintă la secția de votare cu buletinul, cartea de identitate sau pașaportul Republicii Moldova, dar nu se regăsesc în lista de bază, pot vota pe lista suplimentară dacă, în Sistemul informațional automatizat de stat „Alegeri” și Registrul de Stat al Populației, este confirmată arondarea la secția respectivă.

În cazul alegătorilor care votează în baza pașaportului cetățeanului Republicii Moldova, membrul biroului electoral va înscrie în lista electorală la rubrica „Notă” seria și numărul acestuia.

La referendum vor fi utilizate liste electorale care vor include alegătorii înregistrați cu domiciliu sau reședință temporară în localitate cel târziu până la data de 21 martie.

Cetățenii din comuna Coșnița, care include și satul Pohrebea, vor decide pe 21 iunie dacă terenurile din extravilanul localității vor putea sau nu să fie folosite pentru exploatarea resurselor minerale. Opțiunile de vot vor fi „da” sau „nu”. Referendumul a fost inițiat de Consiliul comunal Coșnița.

The post Particularități privind votul la referendumul local din comuna Coșnița appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Eficiența energetică a clădirilor, o necesitate strategică pentru Moldova, forum

Sectorul clădirilor reprezintă aproximativ 50% din consumul final de...

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

Canada și Germania vor semna un acord privind gazul natural lichefiat

Germania va importa până la un milion de tone...

Igor Dodon, întâlnire cu președintele belarus, Alexandr Lukașenko, la Minsk

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a efectuat o vizită...

MEC acuză autoritățile din Găgăuzia că blochează deschiderea Colegiului moldo-turc din Comrat

Ministerul Educației și Cercetării acuză autoritățile din UTA Găgăuzia...

Autoritățile din Congo avertizează că focarul de Ebola riscă să devină o „catastrofă”

Epidemia de Ebola din Congo a provocat până acum...

ULTIMA ORĂ

Calendarul examenelor naționale pentru clasele a IX-a și a XII-a a fost stabilit: Când au loc sesiunile

Sesiunea examenelor naționale pentru absolvenții claselor a IX-a și a XII-a din Republica Moldova se va desfășura în perioada 2-19 iunie 2026, toate probele scrise...

BREAKING NEWS | Finanțările românești pentru proiecte cu Republica Moldova, blocate printr-o decizie judecătorească

Sesiunea de finanțare nerambursabilă a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) pentru anul 2026 a fost suspendată prin decizie judecătorească, la cererea Județului...

Important

Calendarul examenelor naționale pentru clasele a IX-a și a XII-a a fost stabilit: Când au loc sesiunile

Sesiunea examenelor naționale pentru absolvenții claselor a IX-a și a XII-a din Republica Moldova se va desfășura în perioada 2-19 iunie 2026, toate probele scrise urmând să înceapă la ora 09:00. Rezultatele finale vor fi afișate joi, 25 iunie. Absolvenții claselor a IX-a vor începe joi, 4 iunie, examenul la Istoria românilor și universală, luni, 8 iunie, la Matematică, joi, 11 iunie, la Limba de instruire, iar luni, 15 iunie,...

Eficiența energetică a clădirilor, o necesitate strategică pentru Moldova, forum

Sectorul clădirilor reprezintă aproximativ 50% din consumul final de energie la nivel național, iar eficiența energetică în acest sector este o necesitate strategică pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul energiei, Dorin Junghietu, în cadrul Forumului național al construcțiilor eficiente energetic, transmite IPN. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților, instituțiilor din domeniul energetic, partenerilor de dezvoltare și mediului de afaceri. Discuțiile au vizat investițiile în renovarea clădirilor, actualizarea...

Aproape jumătate dintre europeni văd zilnic conținut toxic online. România nu scapă nici ea de fenomen

Un nou raport publicat de Eurostat, citat de Euronews, arată că aproape jumătate dintre utilizatorii de internet din 20 de state europene spun că au văzut online mesaje ostile sau degradante îndreptate împotriva unor persoane sau grupuri sociale. Cele mai ridicate niveluri de toxicitate online au fost raportate în Irlanda, Ungaria, Finlanda și Slovacia. La polul opus se află Letonia, Grecia, Germania și Lituania, unde utilizatorii spun că întâlnesc mai...

Kremlinul avertizează Armenia: Apropierea de Uniunea Europeană riscă să afecteze cooperarea bilaterală

Moscova a amenințat Erevanul că va suspenda unilateral sau chiar va denunța acordul privind livrările de gaze naturale, produse petroliere și diamante neprelucrate, dacă Armenia va continua procesul de apropiere de Uniunea Europeană (UE). Acest lucru reiese dintr-o scrisoare a ministrului rus al Energiei, Serghei Țiviliov, adresată Ministerului Administrației Teritoriale și Infrastructurii al Armeniei, transmite The Moscow Times cu referire la o copie a documentului.

Nicușor Dan, discurs la summitul pe tema combarerii dezinformării: „Una dezbatem noi la televizor, alta dezbat oamenii pe Tik Tok”

Președintele Nicușor Dan participă miercuri la deschiderea unui summit pe tema combaterii dezinformării, organizat în cadrul inițiativei ONG-ului România Imună, la Palatul Cotroceni.The post Nicușor Dan, discurs la summitul pe tema combarerii dezinformării: „Una dezbatem noi la televizor, alta dezbat oamenii pe Tik Tok” first appeared on Nexta.ro.

Nicușor Dan, discurs la summitul pe tema combarerii dezinformării: „Una dezbatem noi la televizor, alta dezbat oamenii pe Tik Tok”

Președintele Nicușor Dan participă miercuri la deschiderea unui summit pe tema combaterii dezinformării, organizat în cadrul inițiativei ONG-ului România Imună, la Palatul Cotroceni.The post Nicușor Dan, discurs la summitul pe tema combarerii dezinformării: „Una dezbatem noi la televizor, alta dezbat oamenii pe Tik Tok” first appeared on Nexta.ro.

Noi alerte meteo: ANM anunță furtuni și vijelii în mai multe zone din țară

Meteorologii anunţă ploi torențiale și vijelii, până joi seară. Se vor înregistra rafale de vânt de până la 70 de kilometri de oră, dar şi cantităţi însemnate de ploi în intervale scurte.The post Noi alerte meteo: ANM anunță furtuni și vijelii în mai multe zone din țară first appeared on Nexta.ro.