Rusia pune presiune pe Armenia. Kremlinul ameninţă cu tăierea gazului dacă Erevanul merge spre UE

Rusia ameninţă Armenia cu suspendarea acordului privind gazele şi produsele petroliere dacă Erevanul continuă apropierea de UE, transmite mediafax.ro.

Rusia a avertizat Armenia că ar putea suspenda sau denunţa unilateral acordul bilateral din 2013 privind furnizarea de gaze naturale, produse petroliere şi diamante brute, dacă Erevanul îşi continuă procesul de aderare la Uniunea Europeană, relatează publicaţia rusă Kommersant.

Potrivit scrisorii citate de presa rusă, Moscova consideră imposibilă menţinerea regimului scutit de taxe vamale acordat Armeniei pentru aceste produse în baza acordului semnat în 2013. Autorităţile ruse ameninţă astfel cu îngheţarea sau denunţarea înţelegerilor bilaterale.

Analiştii avertizează că Armenia riscă nu doar să piardă reducerile la gazele şi produsele petroliere ruseşti, ci şi să se confrunte cu dificultăţi majore în găsirea unor surse alternative de aprovizionare.

Ministerul Administraţiei Teritoriale şi Infrastructurii din Armenia, indicat drept destinatar al scrisorii, a negat că ar fi primit documentul.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că subvenţiile pentru gazele livrate Armeniei „nu sunt luate din cer, ci din Federaţia Rusă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Rusia pune presiune pe Armenia. Kremlinul ameninţă cu tăierea gazului dacă Erevanul merge spre UE apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Bacalaureat 2026: Peste 19 mii de candidați înscriși la sesiune

Peste 19 mii de candidați s-au înscris la sesiunea...

Al doilea radar de supraveghere aeriană, operațional din iunie, anunță ministrul Nosatîi

Al doilea radar destinat supravegherii spațiului aerian al Republicii...

Alexandru Trubca: „Anumite scumpiri vor fi” după creșterea TVA în agricultură

Deputatul PAS, Alexandru Trubca, admite că majorarea TVA pentru...

VIDEO Avioane, tehnică militară și demonstrații aeriene la aniversarea Regimentului „Decebal”

Avioane militare, tehnică de luptă, demonstrații aeriene și activități...

Copaci doborâți de vânt pe mai multe trasee naționale: Circulația a fost restabilită

Circulația rutieră a fost restabilită pe mai multe trasee...

ULTIMA ORĂ

Norvegia intră sub protecția nucleară a Franței. „Reînarmarea masivă a Rusiei, inclusiv în domeniul nuclear”

Norvegia va intra sub umbrela nucleară a Franței, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere pentru agenția de știri NTB, pe fondul îngrijorărilor crescânde din...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului „grup” de capitole de negociere pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană, potrivit...

Important

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ | Scrisoare urgentă de la Volodimir Zelenski către Donald Trump

Volodimir Zelenski i-a trimis o scrisoare urgentă lui Donald...

Norvegia intră sub protecția nucleară a Franței. „Reînarmarea masivă a Rusiei, inclusiv în domeniul nuclear”

Norvegia va intra sub umbrela nucleară a Franței, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere pentru agenția de știri NTB, pe fondul îngrijorărilor crescânde din Europa cu privire la angajamentul Statelor Unite față de securitatea regiunii.The post Norvegia intră sub protecția nucleară a Franței. „Reînarmarea masivă a Rusiei, inclusiv în domeniul nuclear” first appeared on Nexta.ro.

Un petrolier rus care urma să ajungă în Cuba și-a schimbat cursul după mai multe săptămâni petrecute pe mare

Încercarea Rusiei de a trimite combustibil în Cuba, țară afectată de criză, a suferit un eșec după ce un petrolier sancționat, care transporta motorină, nu a reușit să ajungă pe insulă și a petrecut săptămâni întregi în derivă în Oceanul Atlantic, potrivit datelor de urmărire maritimă analizate de publicația de investigații din exil The Insider.The post Un petrolier rus care urma să ajungă în Cuba și-a schimbat cursul după...

Norvegia intră sub protecția nucleară a Franței. „Reînarmarea masivă a Rusiei, inclusiv în domeniul nuclear”

Norvegia va intra sub umbrela nucleară a Franței, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere pentru agenția de știri NTB, pe fondul îngrijorărilor crescânde din Europa cu privire la angajamentul Statelor Unite față de securitatea regiunii.The post Norvegia intră sub protecția nucleară a Franței. „Reînarmarea masivă a Rusiei, inclusiv în domeniul nuclear” first appeared on Nexta.ro.

Victor Ponta susține că ar putea să facă Guvern imediat: „Dacă mi-ar da mandatul în aceeași zi aș face majoritate și aș conduce Guvernul”

În timp ce decizia președintelui Nicușor Dan cu privire la numirea candidatului la funcția de premier se lasă așteptată, Victor Ponta afirmă că ar fi pregătit să-și asume guvernarea și că ar întruni rapid o majoritate parlamentară. „Dacă îmi dă mie mâine mandatul, eu îi fac majoritate și conduc.”, a declarat fostul premier Victor Ponta pentru PS News. „Singurii care n-aș discuta ar fi useriștii” Fostul premier și lider PSD, Victor Ponta,...

Un actor francez din serialul „Emily in Paris” a murit la vârsta de 69 de ani

Actorul francez Pierre Deny, care a devenit cunoscut pe plan internaţional datorită rolului interpretat în serialul TV „Emily in Paris”, difuzat de Netflix, a murit luni la vârsta de 69 de ani din cauza unor complicaţii medicale provocate de SLA (scleroză laterală amiotrofică), informează miercuri publicaţia americană Variety, citată de Agerpres. Pierrre Deny a interpretat …The post Un actor francez din serialul „Emily in Paris” a murit la vârsta...

Noi dezvăluiri despre Mandelson, fostul ambasador al Marii Britanii în SUA. Avea legături cu Rusia, China, Israel și datorii de 1 milion de lire

Înainte de a fi numit ambasador în Statele Unite, oficialii care s-au ocupat de verificarea lordului Mandelson au semnalat legăturile pe care acesta le avea cu personalități importante din China, Rusia și Israel, dar și un împrumut de un milion de lire sterline, scrie The Guardian.  Printre persoanele cu care Peter Mandelson ținea legătura se numără oligarhul rus Oleg Deripaska, ministrul de finanțe al Chinei, Lan Fo’an, sau Hayman,...