Sebastian Ghiţă, atac dur la adresa lui Irineu Darău și a Oanei Gheorghiu: „Dacă erau din PSD, erau arestați. Au făcut trafic de influență”

Omul de afaceri Sebastian Ghiță i-a atacat dur, într-o intervenție la România TV, pe vicepremierul demis, Oana Gheorghiu, și pe ministrul Economiei, Irineu Darău. În opinia acestuia, cei doi ar fi făcut trafic de influență, faptă care, dacă ar fi fost săvârșită de membrii PSD, ar fi dus direct la arestări. 

Sebastian Ghiță a spus că apariția sa în spațiul public este determinată de gravitatea acțiunilor pe care le consideră problematice și legate de activitatea ministrului Irineu Darău. Omul de afaceri a transmis că nu îl cunoaște personal pe actualul ministru al Economiei, dar a subliniat că l-a observat de la distanță prin prisma evoluției profesionale în zona IT.

„Cred că, după atâta timp, dacă am decis să apar public și să spun anumite lucruri, înseamnă că observ ceva de o gravitate deosebită. Nu îl cunosc pe acest domn ministru, Irineu Ambrozie, l-am observat în tot acest an de la distanță, având interes în zona IT, fiind și eu programator, ca și dânsul. S-a tot lăudat cu dezvoltările, munca oamenilor: „am reușit asta, ailaltă”. Acum, cu o săptămână înainte să plece acasă, a început să îl atace pe Ghiță. Cred că este cazul să răspund”.

Sebastian Ghiță: Dacă erau din PSD, erau arestați

În continuare, omul de afaceri i-a acuzat pe Irineu Darău și Oana Gheorghiu de trafic de influență și a subliniat că aceștia ar fi încercat să influențeze licitații publice, comisii și funcționari publici să facă lucruri și acțiuni în interesul firmelor care „le-au fost sponsori, parteneri, prieteni”.

„Acest ministru și cu această doamnă Gheorghiu au încercat ceva ce nu ar îndrăzni niciun ministru din România. Dacă erau din PSD, erau arestați. Au făcut trafic de influență, încercând să dea la o parte orice lege a statului român și să măsluiască licitații, să influențeze comisii și să ceară funcționarilor publici să facă lucruri și acțiuni în interesul unor firme care le-au fost sponsori, parteneri, prieteni.”

De asemenea, Sebastian Ghiță a făcut referire și la mailuri, întâlniri și discuții pe care afirmă că le-ar fi văzut public și a spus că acestea indică o posibilă direcționare a unor contracte către compania germană Schwarz. Acesta a spus că o astfel de atribuire de contracte ar fi trebuit să fie realizată exclusiv prin proceduri transparente de licitație.

„Le-am văzut public: mailuri, întâlniri, discuții – „dați contractul firmei Schwarz din Germania”. Firma s-ar putea să fie foarte bună, dar vino, domnule, la o licitație! E imposibil, e ilegal”.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

The post Sebastian Ghiţă, atac dur la adresa lui Irineu Darău și a Oanei Gheorghiu: „Dacă erau din PSD, erau arestați. Au făcut trafic de influență” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Nemulțumit de negocieri, Trump amenință că „vom treaba la bun sfârșit” / Iranul vine cu un avertisment despre Ormuz și „cimitirul pentru agresori”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu este încă mulțumit de acordul cu Iranul care se prefigurează, adăugând că SUA nu discută despre...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului „grup” de capitole de negociere pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană, potrivit...

Important

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ | Scrisoare urgentă de la Volodimir Zelenski către Donald Trump

Volodimir Zelenski i-a trimis o scrisoare urgentă lui Donald...

Nemulțumit de negocieri, Trump amenință că „vom treaba la bun sfârșit” / Iranul vine cu un avertisment despre Ormuz și „cimitirul pentru agresori”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu este încă mulțumit de acordul cu Iranul care se prefigurează, adăugând că SUA nu discută despre relaxarea sancțiunilor împotriva Teheranului, informează Reuters. În cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia unei ședințe a cabinetului la Casa Albă, Trump a insistat că Iranul dorește încheierea unui …The post Nemulțumit de negocieri, Trump amenință că „vom treaba la bun sfârșit” /...

Federaţia sindicatelor din penitenciare cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR privind proiectul legii salarizării unitare: Un Guvern care şi-a pierdut mandatul nu poate deschide...

Federaţia sindicatelor din penitenciare anunţă că a sesizat Avocatul Poporului cu privire la legea salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, pe motiv că un Guvern demis nu poate face o astfel de reformă.The post Federaţia sindicatelor din penitenciare cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR privind proiectul legii salarizării unitare: Un Guvern care şi-a pierdut mandatul nu poate deschide şantierul unei reforme salariale care afectează sute de mii...

Fostul primar din Cernavodă, condamnat în ianuarie la 4 ani de închisoare, eliberat după o decizie a ÎCCJ. Îşi poate relua funcţia

Fostul primar din Cernavodă Liviu Negoiţă, condamnat în luna ianuarie la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu pentru că a făcut plăţi nelegale de peste 9,3 milioane de lei către un club sportiv, a fost eliberat din penitenciar după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a admis recursul în casaţie. Magistraţii au considerat că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală....

Cea mai căutată femeie din Germania, condamnată la 13 ani de închisoare. S-a ascuns de poliție trei decenii

O instanță din Germania a condamnat-o miercuri, 27 mai curent, pe Daniela Klette, în vârstă de 67 de ani, la 13 ani de închisoare pentru mai multe jafuri armate și o tentativă de răpire, informează Reuters, care menționează apartenența femeii la o cunoscută grupare teroristă de extremă stânga Facțiunea Armata Roșie (RAF, Rote Armee Fraktion), transmite Agerpres. Klette a fost arestată în 2024 la Berlin, după ce a trăit ascunsă,...

Primarul din Cernavodă, condamnat recent la 4 ani de închisoare, a fost eliberat din penitenciar. Instanța supremă i-a admis recursul în casaţie

Fostul primar al oraşului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiţă, condamnat definitiv în luna ianuarie la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată, pentru că a făcut plăţi nelegale de peste 9,3 milioane de lei către un club sportiv, a fost eliberat din penitenciar după ce Înalta Curte de Casaţie şi …The post Primarul din Cernavodă, condamnat recent la 4 ani de închisoare, a fost...