Documente oficiale. Cum a schimbat ministrul demis Pîslaru, din Guvernul demis Bolojan, legea salarizării și grilele de salarii care au scandalizat o țară întreagă

Legea Salarizării, un jalon din PNRR, a fost practic schimbată de ministrul interimar, apoi demis al Muncii Dragoș Pîslaru. Conform documentelor intrate în posesia Gândul, este vorba de grilele de salarizare. La articularea proiectului de lege, arată datele, aparatul Manole a indicat coeficienții de calcul pentru salariile publice, într-o anexă. Surpriza vine însă în momentul în care legea salarizării a devenit publică și aceștia au fost schimbați. Prezentarea a fost făcută de ministrul demis Dragoș Pîslaru. Nu este clar, însă, dacă un guvern demis poate schimba anexele legilor. Așa au ajuns unii demnitari să aibă, în noua lege, salarii mai mari cu peste 2.000 de lei, față de proiectul de lege făcut de Manole.

Coeficientul în cauză înseamnă cifra cu care se înmulțește salariul minim brut pe țară pentru a calcula salariul unui demnitar. În acest moment, salariul minim brut este de 4.050 lei și urmează să se majoreze la 4.350 de lei, începând cu 1 iulie 2026. 

Practic, fiecare punct în plus la coeficient înseamnă aproximativ 4.000 de lei în plus la salariu.

 

Cine a câștigat și cine a pierdut după modificările „Pîslaru”

De exemplu, salariul primarului Bucureștiului va fi mai mare în anexa legii lui Pîslaru, față de cea făcută de aparatul lui Manole. Creșterea este, astfel, de aproximativ 2.400 de lei.

În cazul viceprimarului Capitalei, coeficientul crește de la 5,57 la 6,00, rezultând o majorare salarială de 1.720 lei.

  • Pentru președintele consiliului județean, anexa inițială prevedea coeficientul 5,57, iar forma finală stabilește coeficientul 6,00, adică un plus de 1.720 lei la salariu.
  • Funcția de primar al municipiului reședință de județ trece de la coeficientul 5,31 la 6,00, ceea ce aduce o creștere salarială de 2.760 lei.
  • Pentru primarul de sector al municipiului București, coeficientul inițial era 5,31, iar cel final este 6,00, diferența reprezentând 2.760 lei în plus.
  • În cazul primarului de oraș/municipiu cu peste 200.001 locuitori, coeficientul urcă de la 5,25 la 5,40, ceea ce înseamnă o majorare de 600 lei.
  • Pentru viceprimarul municipiului reședință de județ, coeficientul crește de la 4,80 la 5,30, rezultând un salariu mai mare cu 2.000 lei.
  • Funcția de viceprimar al sectoarelor municipiului București este majorată de la coeficientul 4,80 la 5,30, adică un plus salarial de 2.000 lei.

Guvern, Academia Română și Consiliul Legislativ

Pentru funcția de prim-ministru, coeficientul crește de la 7,00 la 7,50, ceea ce înseamnă un salariu mai mare cu 2.000 lei.

În cazul viceprim-ministrului, coeficientul este majorat de la 6,46 la 6,60, rezultând un plus de 560 lei.

Pentru funcția de ministru, anexa inițială prevedea coeficientul 6,26, iar anexa finală prevede 6,50, ceea ce înseamnă o majorare de 960 lei.

Funcția de ministru delegat crește de la coeficientul 6,26 la 6,30, adică un plus salarial de 160 lei.

Pentru subsecretarul de stat, coeficientul urcă de la 5,04 la 5,10, ceea ce înseamnă 240 lei în plus.

În cazul președintelui Academiei Române, coeficientul crește de la 5,89 la 6,30, rezultând o majorare de 1.640 lei.

Pentru vicepreședintele Academiei Române, coeficientul inițial era 5,12, iar cel final este 5,50, diferența fiind de 1.520 lei.

Președinție și Parlament

Pentru președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților, coeficientul crește de la 7,00 la 7,50, ceea ce înseamnă o majorare de 2.000 lei.

În cazul vicepreședinților Senatului și ai Camerei Deputaților, coeficientul trece de la 6,46 la 6,50, rezultând un plus salarial de 160 lei.

Pentru secretarii și chestorii Senatului și ai Camerei Deputaților, coeficientul crește de la 5,89 la 6,45, ceea ce aduce o majorare de 2.240 lei.

Funcția de lider al grupurilor parlamentare ale Senatului și Camerei Deputaților este majorată de la 5,82 la 6,50, adică un salariu mai mare cu 2.720 lei.

Pentru președinții comisiilor permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, coeficientul urcă de la 5,76 la 6,30, ceea ce înseamnă un plus de 2.160 lei.

În cazul vicepreședinților comisiilor permanente, coeficientul crește de la 5,63 la 6,20, rezultând o majorare de 2.280 lei.

Pentru secretarii comisiilor permanente, coeficientul inițial de 5,54 devine 6,15 în anexa finală, ceea ce înseamnă 2.440 lei în plus.

Funcția de senator/deputat trece de la coeficientul 5,44 la 6,00, ceea ce aduce o creștere salarială de 2.240 lei.

Guvernul demis Bolojan a publicat proiectul Legii Salarizării

Proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice prevede o reașezare a salariilor bugetarilor pe baza unei grile cu 12 grade salariale, coeficienți între 1 și 8 și o valoare de referință stabilită, pentru anul 2027, la 4.100 de lei. Actul normativ ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027 și să înlocuiască actuala Lege-cadru nr. 153/2017.

The post Documente oficiale. Cum a schimbat ministrul demis Pîslaru, din Guvernul demis Bolojan, legea salarizării și grilele de salarii care au scandalizat o țară întreagă first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cât au ajuns să coste apartamentele în luna mai în București și în alte orașe din țară | Analiză Storia

În luna mai 2026, diferențele dintre apartamentele vechi și...

Poliția italiană a confiscat post-mortem bunuri de peste 200 de milioane de euro ale șefului mafiei Cosa Nostra

Poliţia italiană anunţă joi confiscarea unor active în valoare...

ULTIMA ORĂ

„Trebuia să fiu cu copiii mei”. Mărturia cutremurătoare a mamei celor doi bărbați morți în tragedia din Târgu Jiu

Apar detalii cutremurătoare în cazul crimei din Târgu Jiu, unde o bunică și cei doi nepoți ai săi au fost găsiți morți în casă. Ipoteza...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț - Târgu Frumos al Autostrăzii „Unirii” - A8. Contractul pentru...

Important

„Trebuia să fiu cu copiii mei”. Mărturia cutremurătoare a mamei celor doi bărbați morți în tragedia din Târgu Jiu

Apar detalii cutremurătoare în cazul crimei din Târgu Jiu, unde o bunică și cei doi nepoți ai săi au fost găsiți morți în casă. Ipoteza înaintată este că unul dintre bărbați și-ar fi ucis bunica și fratele, după care s-ar fi sinucis. Mama celor doi copii susține că, dacă ar fi fost acasă în momentul tragediei, poate ar fi reușit să prevină conflictul.The post „Trebuia să fiu cu copiii...

„Trebuia să fiu cu copiii mei”. Mărturia cutremurătoare a mamei celor doi bărbați morți în tragedia din Târgu Jiu

Apar detalii cutremurătoare în cazul crimei din Târgu Jiu, unde o bunică și cei doi nepoți ai săi au fost găsiți morți în casă. Ipoteza înaintată este că unul dintre bărbați și-ar fi ucis bunica și fratele, după care s-ar fi sinucis. Mama celor doi copii susține că, dacă ar fi fost acasă în momentul tragediei, poate ar fi reușit să prevină conflictul.The post „Trebuia să fiu cu copiii...

Moldova își va crea stocuri de urgență de carburanți pentru 61 de zile. Proiectul, votat cu critici în Parlament: „Continuați să băgați mâna în...

Republica Moldova va crea stocuri de urgență de produse petroliere, suficiente pentru a asigura consumul intern pentru 61 de zile sau echivalentul a cel puțin 90 de zile de importuri nete, în funcție de indicatorul mai mare. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de Parlament, cu critici din partea opoziției. „Nu faceți altceva, decât faptul că iarăși băgați mâna în buzunarul...

Moldova își va crea stocuri de urgență de carburanți pentru 61 de zile. Proiectul, votat cu critici în Parlament: „Continuați să băgați mâna în...

Republica Moldova va crea stocuri de urgență de produse petroliere, suficiente pentru a asigura consumul intern pentru 61 de zile sau echivalentul a cel puțin 90 de zile de importuri nete, în funcție de indicatorul mai mare. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de Parlament, cu critici din partea opoziției. „Nu faceți altceva, decât faptul că iarăși băgați mâna în buzunarul...

PNL acuză PSD că încearcă să blocheze Programul SAFE pentru România: „Nu vor să producem tehnică militară în țară”

PSD insistă pentru a deraia Programul SAFE România prin atacarea lui la Curtea Constituţională, a declarat, joi, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, şi a adăugat că, de fapt, PSD nu vrea să se producă tehnică militară în România.The post PNL acuză PSD că încearcă să blocheze Programul SAFE pentru România: „Nu vor să producem tehnică militară în țară” first appeared on Nexta.ro.

Cât au ajuns să coste apartamentele în luna mai în București și în alte orașe din țară | Analiză Storia

În luna mai 2026, diferențele dintre apartamentele vechi și cele noi variază semnificativ de la un oraș la altul, de la -9% în Oradea, până la +26% în București. În Capitală, locuințele vechi sunt cu 520 euro/mp mai scumpe decât cele noi (2.535 euro/mp vs. 2.015 euro/mp), iar diferențe similare, de 149 euro/mp, se regăsesc …The post Cât au ajuns să coste apartamentele în luna mai în București și...

Gabriel Andronache (PNL): PSD insistă pentru a deraia Programul SAFE România, prin atacarea lui la CCR. Se poziţionează împotriva efortului de înzestrare militară a...

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, acuză joi PSD că insistă pentru a deraia Programul SAFE România, prin atacarea lui la CCR şi se poziţionează, astfel, împotriva efortului de înzestrare militară a ţării şi împotriva proiectelor de infrastructură din nordul Moldovei.The post Gabriel Andronache (PNL): PSD insistă pentru a deraia Programul SAFE România, prin atacarea lui la CCR. Se poziţionează împotriva efortului de înzestrare militară a ţării şi împotriva proiectelor...