Echipele de negociatori din SUA și Iran s-au înțeles. Donald Trump a amânat semnarea acordului

Echipele de negociatori din SUA și Iran au convenit asupra unei prelungiri cu 60 de zile a armistițiului, potrivit Axios. De asemenea, părțile au convenit asupra unui cadru de negocieri privind domeniul nuclear. Totuși, înțelegerea nu a fost anunțată public deoarece Donald Trump nu a semnat documentul. Președintele american a amânat personal decizia și le-a cerut mediatorilor câteva zile pentru a se gândi.

Echipele de negociatori discută de mai multe zile

Alte informații au apărut miercuri. Americanii vor pune capăt blocadei maritime, iar Iranul va restabili transportul maritim în strâmtoare, conform proiectului de memorandum prezentat de televiziunea iraniană și citat de CNN.

Documentul negociat de Iran și Statele Unite impune forțelor militare americane să se retragă din vecinătatea Iranului și să ridice blocada porturilor iraniene. În schimb, Iranul se angajează să restabilească numărul navelor comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz la nivelul de dinainte de război în termen de o lună, mai scrie în document.

Gestionarea traficului prin strâmtoare, inclusiv stabilirea rutelor, va fi făcută de Iran în cooperare cu Oman, a transmis și postul de radio de stat iranian IRIB. Navele militare sunt excluse din acord. Informația poate fi importantă deoarece IRIB este condus de persoane cu viziuni radicale din regimul iranian.

The post Echipele de negociatori din SUA și Iran s-au înțeles. Donald Trump a amânat semnarea acordului first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Monumentul unui proprietar de sclavi din SUA, reinstalat de Donald Trump după ce fusese îndepărtat în 2020

Administraţia Trump a ridicat 13 statui în Freedom Plaza,...

Cluj Running Festival intră oficial în circuitul World Athletics Label. Mii se oameni sunt așteptați la maratonul de la sfârșitul lunii iunie

Daniel Santa este directorul competițiilor Cluj Running Festival și Brașov Running Festival.The post Cluj Running Festival intră oficial în circuitul World Athletics Label. Mii se...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Cluj Running Festival intră oficial în circuitul World Athletics Label. Mii se oameni sunt așteptați la maratonul de la sfârșitul lunii iunie

Daniel Santa este directorul competițiilor Cluj Running Festival și Brașov Running Festival.The post Cluj Running Festival intră oficial în circuitul World Athletics Label. Mii se oameni sunt așteptați la maratonul de la sfârșitul lunii iunie first appeared on Nexta.ro.

Cluj Running Festival intră oficial în circuitul World Athletics Label. Mii se oameni sunt așteptați la maratonul de la sfârșitul lunii iunie

Daniel Santa este directorul competițiilor Cluj Running Festival și Brașov Running Festival.The post Cluj Running Festival intră oficial în circuitul World Athletics Label. Mii se oameni sunt așteptați la maratonul de la sfârșitul lunii iunie first appeared on Nexta.ro.

Cluj Running Festival intră oficial în circuitul World Athletics Label. Mii se oameni sunt așteptați la maratonul de la sfârșitul lunii iunie

Daniel Santa este directorul competițiilor Cluj Running Festival și Brașov Running Festival.The post Cluj Running Festival intră oficial în circuitul World Athletics Label. Mii se oameni sunt așteptați la maratonul de la sfârșitul lunii iunie first appeared on Nexta.ro.

Monumentul unui proprietar de sclavi din SUA, reinstalat de Donald Trump după ce fusese îndepărtat în 2020

Administraţia Trump a ridicat 13 statui în Freedom Plaza, în centrul oraşului Washington D.C., printre care şi un monument ecvestru dedicat lui Caesar Rodney, figură marcantă a Războiului de Independenţă şi proprietar de sclavi, care fusese îndepărtat în 2020.The post Monumentul unui proprietar de sclavi din SUA, reinstalat de Donald Trump după ce fusese îndepărtat în 2020 first appeared on Nexta.ro.

Timiş: Autotren încărcat cu frigorifice, în flăcări pe autostrada A1, pe sensul de mers Timişoara – Deva/ Misiune în desfăşurare a pompierilor militari pentru...

Un autotren încărcat cu frigorifice a luat foc pe autostrada A1, pe sensul de mers Timişoara – Deva, iar la această oră, pompierii militari intervin pentru stingerea incendiului. Semiremorca arde generalizat, fiind cuprinsă de flăcări în proporţie de 80%. Potrivit pompierilor, capul tractor a fost decuplat şi nu este afectat de flăcări.The post Timiş: Autotren încărcat cu frigorifice, în flăcări pe autostrada A1, pe sensul de mers Timişoara –...