Flancul estic al NATO, care se întinde de la Norvegia și Finlanda, în zona Arctică, până la România și Bulgaria, la Marea Neagră, pare, la prima vedere, o linie geopolitică coerentă în confruntarea strategică a Alianței cu Rusia. Majoritatea acestor state sunt atât membre NATO, cât și ale Uniunii Europene, cu o singură excepție notabilă: Norvegia, care nu face parte din UE, dar este strâns aliniată cu Bruxelles-ul și integrată în piața unică, scrie Brusselessignal.
Această coerență este însă relativ recentă. Finlanda a aderat la NATO abia în 2023, alături de Suedia, iar România și Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană în 2007. Deși importanța strategică a acestei zone este uriașă pentru securitatea Europei, realitatea este că flancul estic rămâne un construct incomplet, marcat de contradicții interne, cea mai vizibilă fiind diferența majoră dintre nord și sud.
Nordul, model de cooperare militară și economică
În nordul flancului estic, țările reunite în jurul forței expediționare conduse de Marea Britanie (Joint Expeditionary Force – JEF) au ajuns la un nivel avansat de cooperare. De la Marea Britanie și Olanda până la statele nordice, țările baltice și Polonia, aceste state colaborează strâns în domenii esențiale precum apărarea, industria militară, economia și interoperabilitatea forțelor armate.
Această cooperare se traduce în capacitate reală de reacție rapidă și coordonare eficientă, inclusiv la nivel de comandă militară. Statele din nord sunt deja testate în exerciții comune și au dezvoltat mecanisme concrete de răspuns la amenințări hibride sau maritime. Un exemplu relevant este activarea rapidă, în 2024, a unui mecanism comun pentru protejarea infrastructurii submarine.
Mai mult, aceste țări au dezvoltat programe comune de achiziții militare și lanțuri de aprovizionare integrate, reducând barierele comerciale și împărtășind inovații tehnologice. Scopul este crearea unei forțe militare interoperabile, în care echipamentele și personalul pot fi utilizate fără obstacole între state.
Relațiile politice dintre aceste țări sunt, de asemenea, solide, iar consultarea este constantă. Există o viziune comună asupra amenințărilor și o cultură strategică bazată pe solidaritate și încredere.
Sudul, blocat în rivalități și neîncredere
În contrast puternic, partea sudică a flancului estic, care include state precum Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, dar și țări din spatele liniei frontului precum Cehia sau statele din Balcani, prezintă o imagine mult mai fragmentată.
Istoria joacă un rol important în această lipsă de coeziune. Multe dintre aceste state, foste comuniste, sunt marcate de rivalități vechi și de o încredere reciprocă limitată. Deși amenințarea Rusiei le oferă un interes comun de securitate, interesele naționale și competiția politică, inclusiv pentru influență la Washington sau Bruxelles, prevalează adesea.
Inițiativele regionale care nu livrează
Două dintre cele mai importante formate de cooperare din această regiune sunt București Nine (B9) și Inițiativa celor Trei Mări (3SI). Ambele au fost create în 2015, ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia, și sunt susținute în special de Polonia și România.
B9 funcționează mai degrabă ca o platformă politică de coordonare în cadrul NATO, un fel de grup de lobby est-european, dar fără rezultate concrete majore în plan militar sau diplomatic. Influența reală în deciziile strategice rămâne în mâinile marilor puteri precum SUA, Marea Britanie, Franța sau Germania.
În schimb, Inițiativa celor Trei Mări are un caracter practic, concentrându-se pe dezvoltarea infrastructurii în Europa Centrală și de Est, între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră. Cu toate acestea, rezultatele sunt limitate. După un deceniu, fondul de investiții al inițiativei a mobilizat doar aproximativ 800 de milioane de euro, o sumă modestă raportată la nevoile regiunii, estimate la sute de miliarde de euro.
Deși există numeroase proiecte utile, impactul lor rămâne insuficient la scară strategică, iar progresul este lent.
Un potențial uriaș, încă nevalorificat
Situația actuală este cu atât mai frustrantă cu cât ambele inițiative au un potențial real de a transforma Europa Centrală și de Est. Dacă ar fi dezvoltate la scară mai mare, cu mai multe resurse și o viziune comună, acestea ar putea echilibra flancul estic și ar putea crea un bloc regional puternic în interiorul Uniunii Europene.
B9 ar putea deveni un motor real pentru dezvoltarea capacităților de apărare, prin investiții comune și interoperabilitate crescută, în timp ce Inițiativa celor Trei Mări ar putea accelera integrarea economică și infrastructurală a regiunii.
Pentru moment însă, aceste obiective rămân departe. Europa de Est nu a reușit încă să acționeze ca un bloc unit, capabil să-și definească propriile priorități strategice și să-și construiască viitorul pe cont propriu.
The post Flancul estic al NATO, rupt în două: de ce România și Europa de Est nu țin pasul cu nordul alianței first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO