Ilie Bolojan, vizită în Republica Moldova, vineri. Întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu. Programul deplasării

Ilie Bolojan efectuează vineri o vizită oficială în Republica Moldova, unde are programate întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu premierul Alexandru Munteanu. Discuțiile vor viza proiectele comune și consolidarea cooperării bilaterale, în contextul sprijinului acordat constant de România Chișinăului, relatează Mediafax.

Pe parcursul vizitei, Ilie Bolojan va participa și la evenimente oficiale și va vizita mai multe obiective din Republica Moldova.

Discuții despre proiecte comune și cooperare bilaterală

Întâlnirile dintre oficialii de la București și cei de la Chișinău vor fi axate pe dezvoltarea proiectelor comune și pe întărirea relațiilor dintre cele două state, în special în domeniile de interes strategic și administrativ.

Ilie Bolojan va lua parte la evenimentul „Primării puternice. Localități dezvoltate”, unde va susține o alocuțiune privind dezvoltarea administrației locale.

De asemenea, premierul va vizita Centrul Educațional Cultural Stăuceni, un proiect de dezvoltare locală realizat cu sprijinul Guvernului României, precum și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.

Programul include și o oprire la Alianța Franceză și Camera de Comerț și Industrie Franceză din Republica Moldova. În delegație se va afla și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca.

The post Ilie Bolojan, vizită în Republica Moldova, vineri. Întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu. Programul deplasării first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Asistentul lui Matthew Perry, condamnat la trei ani de închisoare după moartea actorului din „Friends”

Asistentul personal care îi administra regulat ketamină vedetei din serialul „Friends”, Matthew Perry, decedat în urma unei supradoze în 2023, a fost condamnat miercuri la...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că va iniția procedura de referendum în Parlament pe...

Important

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

Asistentul lui Matthew Perry, condamnat la trei ani de închisoare după moartea actorului din „Friends”

Asistentul personal care îi administra regulat ketamină vedetei din serialul „Friends”, Matthew Perry, decedat în urma unei supradoze în 2023, a fost condamnat miercuri la trei ani și cinci luni de închisoare în California.The post Asistentul lui Matthew Perry, condamnat la trei ani de închisoare după moartea actorului din „Friends” first appeared on Nexta.ro.

Cum arată cel mai lung pod maritim din lume, de 55 de kilometri lungime. A costat 17 miliarde de euro și leagă 3 mari...

Cea mai lungă traversare maritimă din lume, Podul Hong Kong–Zhuhai–Macao, transformă radical modul în care se circulă în sudul Chinei, scrie The Mirror. The post Cum arată cel mai lung pod maritim din lume, de 55 de kilometri lungime. A costat 17 miliarde de euro și leagă 3 mari orașe first appeared on Nexta.ro.

IPJ Gorj: Femeia de 83 de ani găsită moartă reclamase că a fost ameninţată şi agresată de fiica sa, fiind emis un ordin de...

Poliţiştii de la IPJ Gorj au precizat, joi, că femeia de 83 de ani care a fost găsită moartă în locuinţa sa din Târgu Jiu reclamase că a fost ameninţată şi agresată de mai multe ori de fiica sa, în vârstă de 62 de ani. Ca urmare, pe numele fiicei a fost emis ordin de protecţie provizoriu, iar aceasta le-a declarat poliţiştilor că va locui la o altă adresă,...

Șeful IEA avertizează Europa: Revenirea la energia rusească ar fi „o greșeală majoră” în „cea mai mare criză energetică din istorie”

Directorul Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), Fatih Birol, avertizează că Europa nu trebuie să revină la dependența de energia rusească, în contextul noii crize provocate de blocarea Strâmtorii Ormuz și de explozia prețurilor la petrol și gaze. Oficialul spune că o relaxare a sancțiunilor împotriva Moscovei ar repeta „greșelile trecutului” și ar afecta securitatea energetică a continentului.The post Șeful IEA avertizează Europa: Revenirea la energia rusească ar fi „o...

Ministerul Culturii a acceptat pentru festivalul absolvenților un DJ care nu există: Usatîi „am dat un nume la mișto”

Renato Usatîi a inventat un nume de DJ și l-a propus pentru Festivalul Absolvenților, doar ca să vadă dacă Ministerul Culturii verifică ce aprobă. Artistul „DJ Rumer” nu există, însă ministerul l-a acceptat alături de Maxim Galkin, interpreta Zivert și artista Serova. „Am dat un nume la mișto, ca să văd cât de bine lucrează la noi Ministerul Culturii și SIS”, a spus deputatul. Amintim că ieri Ministerul Culturii a precizat...

Tragedie în China: 13 morți după ce un microbuz s-a ciocnit de un camion pe o autostradă din Henan

Un microbuz cu 16 persoane s-a ciocnit, joi dimineață, cu un camion pe o autostradă din provincia Henan, China, iar în urma coliziunii au murit 13 persoane și alte trei au fost rănite, au anunțat autoritățile, scrie Channel News Asia (CNA).The post Tragedie în China: 13 morți după ce un microbuz s-a ciocnit de un camion pe o autostradă din Henan first appeared on Nexta.ro.

Tragedie în China: 13 morți după ce un microbuz s-a ciocnit de un camion pe o autostradă din Henan

Un microbuz cu 16 persoane s-a ciocnit, joi dimineață, cu un camion pe o autostradă din provincia Henan, China, iar în urma coliziunii au murit 13 persoane și alte trei au fost rănite, au anunțat autoritățile, scrie Channel News Asia (CNA).The post Tragedie în China: 13 morți după ce un microbuz s-a ciocnit de un camion pe o autostradă din Henan first appeared on Nexta.ro.