Ion Cristoiu: Pentru că Nicușor Dan are năravul tărăgănării, trebuie introduse în Constituție, pentru Președinte, date precise

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție demiterea Guvernului Bolojan și încălcarea Constituției de către guvernul demis.

„Suntem în 28.05.2026. Guvernul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Un scor zdrobitor 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 3 anulate pe data de 5. Anunțul a fost făcut la ora 14:23. De la ora 14:23, guvernul e demis. Iată, însă, că suntem în 28 mai și guvernul demis continuă să funcționeze, să existe, cu niște prerogative care, vezi doamne, nu le are, dar pe care și le-a asumat. De exemplu, nu are prerogativa de a emite ordonanță de urgență, a emis. Nu are prerogativa de a iniția lei proiecte de legi, a inițiat și și-a asumat proiectul de lege privind legea salarizării unitare. A încălcat Constituția, numai că Constituția nu prevede nicio sancțiune. Pentru încălcarea Constituției ar trebui o amendă, o condamnare cu suspendare, o sancțiune administrativă”, a precizat Ion Cristoiu.

The post Ion Cristoiu: Pentru că Nicușor Dan are năravul tărăgănării, trebuie introduse în Constituție, pentru Președinte, date precise first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Nici PSD nu susține varianta unui guvern cu premier tehnocrat. Social-democrații așteaptă decizia lui Nicușor Dan SURSE

În contextul discuțiilor privind instalarea unui guvern cu premier...

Nici PSD nu susține varianta unui guvern cu premier tehnocrat. Social-democrații așteaptă decizia lui Nicușor Dan SURSE

În contextul discuțiilor privind instalarea unui guvern cu premier...

Avertisment în Marea Britanie după nouă decese în timpul caniculei: Apa rece din lacuri și râuri poate fi fatală

Autoritățile britanice au emis avertismente urgente privind pericolele înotului...

De ziua lui, Costiuc a donat salariul de parlamentar familiilor afectate de inundații din Călărași

De ziua sa de naștere, deputatul Vasile Costiuc a ales să doneze salariul de parlamentar, 45.000 de lei, familiilor din Hîrjauca, Călărași, afectate de ploile...

VIDEO | Renato Usatîi: Guvernul are grijă de traficanții de droguri, dar nu este interesat de soarta copiilor, victime ale drogurilor

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, critică dur poziția Guvernului pe marginea inițiativei legislative privind înăsprirea pedepselor pentru traficul și consumul de droguri, acuzând autoritățile...

Important

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

De ziua lui, Costiuc a donat salariul de parlamentar familiilor afectate de inundații din Călărași

De ziua sa de naștere, deputatul Vasile Costiuc a ales să doneze salariul de parlamentar, 45.000 de lei, familiilor din Hîrjauca, Călărași, afectate de ploile puternice din 21-22 mai. „De ziua mea am donat salariul de parlamentar la cei care au avut de suferit din urma ploilor din 21 mai Călărași Hirjauca. Azi 26 mai 2026 la vârsta de 45 de ani am donat 45 mii lei la mai multe...

Nici PSD nu susține varianta unui guvern cu premier tehnocrat. Social-democrații așteaptă decizia lui Nicușor Dan SURSE

În contextul discuțiilor privind instalarea unui guvern cu premier tehnocrat, PSD a transmis că nu susține o astfel de variantă, potrivit surselor politice. Social-democrații afirmă că principalul blocaj în coaliție este generat de legea salarizării.The post Nici PSD nu susține varianta unui guvern cu premier tehnocrat. Social-democrații așteaptă decizia lui Nicușor Dan SURSE first appeared on Nexta.ro.

FOTO Nou drum prin munți, în România. Lucrările la „Drumul Regelui”, proiect de 42 de milioane de euro, avansează în ritm accelerat

Lucrările la „Drumul Regelui”, șosea de 17 kilometri din Munții Zarandului, între Arad și Hunedoara, avansează într-un ritm accelerat, potrivit autorităților arădene.The post FOTO Nou drum prin munți, în România. Lucrările la „Drumul Regelui”, proiect de 42 de milioane de euro, avansează în ritm accelerat first appeared on Nexta.ro.

Daniel Pancu este noul antrenor al echipei Rapid București

Daniel Pancu și-a găsit un nou angajament după despărțirea de CFR Cluj. Fostul internațional român este noul antrenor al formației Rapid București. Pancu a mai antrenat guparea din Giulești în perioada 2018-2020, când „alb-vișiniii” au promovat în Liga a II-a. El îl va înlocui în funcție pe Constantin Gâlcă, care preluase conducerea băncii tehnice a Rapidului pe 3 iunie 2025.

Burse record în R. Moldova: Studenții vor primi până la 4.565 de lei pe lună

Autoritățile anunță majorarea considerabilă a burselor începând din toamna acestui an, în special pentru domeniile STEM – de la inginerie și arhitectură până la matematică și fizică. Noile majorări vor intra în vigoare la 1 septembrie.